Excesul de libertate naște monștri
Marele câștig postdecembrist este libertatea de exprimare. Ceea ce este foarte bine; că nu a fost mereu o mare libertate, că am fost sau ne-am autocenzurat, iarăși este drept. Că în goana după senzațional, audiență, se exagerează, și asta e adevărat. Atâta timp cât efectul este doar un amuzament general, totul poate fi trecut, îngăduitor, cu vederea. Însă, când se întâmplă să fie mult mai grav, când faci chestii de genul alarmă falsă cu o bombă, atunci devine grav. Ultimul exemplu este “scandalul sexual” cu fetele dintr-o școală din Zimnicea. Fabricat, se pare, de niște ziariști în pană de subiecte. Cineva a luat niște poze nu tocmai decente, dar nici chiar atât de indecente pe cât se sugera, de pe internet și a făcut o știre despre dezmățul de la Zimnicea. Un orășel muncitoresc în care fetele nu au bani de țoale de firmă, așa cum apăreau în poze, cel mult de o bluză cu sclipici și blugi cu 300.000 de lei, a fost aruncat în aer după ce a fost prezentat la toate jurnalele, în prime-time și pe primele pagini ale unor ziare. Fete care până la gimnaziu nu au mâncat nici măcar din cornul lui Năstase, deci au rămas în stadiul rahitic, s-au trezit dintr-o dată într-o postură pe care nici să viseze n-au avut curajul. Cred că cel mai mult și-au dorit, văzând și ele pozele, să aibă hainele acelea. Pentru care mai că ar fi fost în stare să mimeze un amor lesbian.
Așadar, copii, părinți și profesori s-au trezit într-o bună zi asaltați de reporteri, unii nu cu mult mai mari sau mai breji decât fetele din poze, au fost timorați de amenințări cu pedepse cumplite pentru ca în final să afle că totul a fost o farsă. Moment în care toată suflarea din Zimnicea, cu excepția ziariștilor lu’ pește, ar fi trebuit să pornească atacul în sens invers. Să dea în judecată în primul rând presa și apoi toate instituțiile statului și să ceară daune. Să vedeți atunci cum ar fi funcționat solidaritatea de breaslă. Cum ar fi sărit toți precum pirandele când le ia gaia soții. “Ne dau în gură, nu ne lasă să ne exprimăm liber, hai la Bruxelles!” Penibile reacții din păcate. Iar atunci când e nevoie cu adevărat de solidaritate, când unul dintre noi cere sprijinul, mulți se prefac că au brusc treabă.
Avem pretenția ca ceilalți să ne ia mereu în serios, cu subiecte și probleme, dar nouă ne place să jonglăm cu viețile celorlalți, iar dacă greșim, să ne mai și rățoim la ei. Toate acestea în numele libertății de exprimare. Cei care ne taxează, și pe bună dreptate, sunteți voi, cititorii, telespectatorii și ascultătorii. Care, după asemenea isprave veți fi mult mai tentați să puneți sub semnul întrbării orice am întreprinde noi. Iar cine are de pierdut este societatea. Prezinți un act de corupție bine documentat și vine coruptul și-ți aruncă în nas “episodul Zimnicea”, dar, din păcate și multe altele, și brusc lumea este tentată să dea mai puțină credibilitate unui material bine realizat.
Ar fi bună o lege a presei, deoarece se pare că acel cod deontologic nu ajută la nimic. Iar a verifica din trei surse trebuie să devină o obligație, fără a însemna ca cele trei surse să fie mama, tatăl și fiul.
Cora MUNTEAN
