Mențiuni istorice

Documentul care atestă prima mențiune a localității Sânger este publicat în Documente privind istoria României, seria C, Istoria Transilvaniei. În minimuzeul școlii, prin bunăvoința unui fost elev există o copie după acest act, astfel că am avut bucuria de a studia scrierea acelei vremi și am căutat de câte ori apare cuvântul Sanger sub forma Scengyel. Din studierea actului, făcută de istorici s-a dedus că actul respectiv a fost emis în anul 1328, de Cancelaria voievodului Transilvaniei, Toma de Szecseny (1322 – 1342) și este reconfirmat de către Capitlul de la Alba Iulia. în acest document este vorba despre o delimitare a unei suprafețe de pământ între două persoane și consemnează faptul că Gheorghe, fiul lui Ștefan, Ladislau și Ioan, fiii lui Petru din Sânger (scris Scengyel) s-au înfațișat voievodului Toma, la Turda, pentru a li se face dreptate în legătură cu o suprafață de pământ din această localitate, care, după dreptate, trebuie să le revină lor, ei fiind moștenitorii legali. Din text se deduce că localitatea Sânger a existat și înainte de această dată de menționare, deoarece cei trei reclamanți spun că erau minori în momentul când unchiul lor a luat în administrare pământul, iar acum erau de o vârstă care le permitea să-l administreze ei singuri. Se mai spune în text că din cauza greutăților și a primejdiilor drumurilor, reclamanții nu pot ca să prezinte privileghiul și nici nu îndrăznesc să-l poarte cu ei. Din text se mai deduce că reclamanții nu au putut să intre în posesia pământului din cauza împotrivirii unor oameni răi, care s-ar putea să fie tocmai sătenii care au fost deposedați de pamânturile lor. Este interesant că o mențiune asemănătoare, din 8 octombrie 1348, am găsit și referitor la localitatea Luduș – este vorba tot despre o împărțire a unei moșii, care în partea ei de sud este menționat ca proprietar Ladislau fiul lui Petru din Sânger precum și Gheorghe, fiul lui Stefan de Sânger, nobili, care ar putea fi același cu cel din 1328, și, în același mod, acesta se plânge că nu a putut să intre în posesia pamântului din cauza unor oameni răi. Se poate spune că voievodul Transilvaniei făcea donații în pământuri unor oameni care l-au servit cu diferite ocazii, și că acele pământuri erau ale obștii sătești sau ale locuitorilor din sat. în acest fel încet, încet, locuitorii vor fi deposedați de pământurile pe care aveau din strămoși și din țărani liberi vor deveni iobagi sau jeleri, iar pământurile vor ajunge sub diferite forme în posesia nobililor. Următorul document, care într-un fel întărește pe cel din 1328, este cel numit “Socotelile lui Iacob al lui Berengariu și Raimund de Bonafato, Strângătorii dijmelor pe 6 ani din regatul Ungariei”, acești ani fiind 1332-1337, socoteli din care reies obligațiile către regatul maghiar a unor localități din zona noastră printre care face referire și la Sanger. Cel care a depus suma este Pavel, sacerdos de Zengyel care a plătit dijma în sumă de 12 dinari și 9 liliați, pentru anul al doilea, deci 1333. în lista pentru anul al treilea, 1334, apare din nou același Pavel din Stengel, care a plătit acum 11 dinari și 9 dinari montani. Analizându-se mărimea sumelor sumelor datorate bisericii catolice și cele datorate regatului maghiar se poate deduce că localitatea era printre cele mai mari din zonă, chiar înaintea Ludușului și că era locuită în marea majoritate de către români, care erau ortodocși și nu datorau taxe bisericii catolice. Pentru a plăti o sumă atât de mare regatului ungar era necesar ca localitatea să fie mare, să fie închegată și mai ales să fie mai veche, deoarece nu putea să apară peste noapte și să fie impusă la dijme către rege. Aici ar mai fi de adăugat că în “Șematismul veneratului cler al Archidiecesei metropolitane greco-catolice de Alba-Iulia și Făgăraș pre anul domnului 1900”, la pagina 386, se menționează că “urme despre Sânger avem încă de pe la an. 1310. Atunci adecă, comuna a purtat un proces mare cu Mureș-Bogata.” și se mai continuă cu “(Vezi Feher v.5 pag 447)”. In biblioteca Szeceny din Ungaria se pare că ar exista un document de la 1333 în care se vorbește despre un proces din 1310, motivul fiind hotărnicirea vecinătăților moșiei Sânger și Bogata. Cu regret că nu am putut afla mai multe – ar fi interesant de aflat, fiindcă ar muta prima atestare cu 18 ani mai înainte. Următorii ani nu pot fi analizați deoarece nu prea sunt documente – se știe cert că începând cu anul 1650 toate satele dintre Luduș și Zaul de Câmpie, deci și Sânger, au fost în posesia principelui Transilvaniei Francisc Rakoczi (1652-1676). Acesta nu a domnit în realitate, fapt care se pare că l-a determinat să înstrăineze moșiile, sub o formă oarecare, astfel că ele ajung, începând cu anul 1662, în posesia marelui latifundiar Mihail Apaffy, și el viitor principe, care le stăpânea cu drept regal.

Prof. Emil ȘERBAN