Bigamul Cristian Ioan

Ați reușit, domnule Cristian Ioan, să mă uimiți! Cum nu-mi aduc aminte s-o fi făcut până acum. M-ați lăsat cu gura căscată! Poate că nu doar pe mine. Poate că o întreagă instituție, un întreg oraș, o întreagă țară. N-am de gând să mă transform într-un judecător al evenimentelor care se petrec în Teatrul Național Târgu Mureș și nici al actelor pe care le întreprindeți din poziția de șef al instituției în cauză. Dar doresc să-mi împărtășesc mirarea cititorilor noștri și publicului dumneavoastră. Cu siguranță, ei sunt cei mai în măsură să spună dacă este firesc ca stagiunea secției române să înceapă cu un anumit spectacol, a cărui factură o voi comenta mai jos, iar stagiunea secției maghiare, a aceluiași Teatru Național, să-și facă debutul cu aceeași piesă, dar, evident, în limba maghiară. Îmi veți replica probabil că este vorba de două companii diferite. De acord, dar ele funcționează cu toate acestea ca două trupe ale aceluiași teatru. N-aș vrea nicidecum să alunec pe panta cârcotelilor, dar n-am mai pomenit niciunde ca o instituție de teatru să aibă în repertoriu în cadrul aceleași stagiuni același spectacol de două ori. Și, să nu uităm a preciza, sub aceeași semnătură regizorală, adică a dumneavoastră. Nici nu vreau să mă gândesc ce ați fi reușit să faceți dacă ați fi fost directorul Operei Române sau al Balsoi Teatr! Probabil că ați fi montat Lacul lebedelor în limba română, iar apoi, pentru publicul de limbă maghiară, în limba maghiară. Lăsând gluma la o parte, domnule Cristian Ioan, nu cred că nu ați reușit să găsiți un text cu la fel de mult umor cum este cel al lui Ray Cooney, pe care să-l montați la Compania Tompa Miklos. Sau la Compania Liviu Rebreanu. Oricum, sunt irelevante aceste detalii. Înțeleg oarecum convingerea dumneavoastră că publicul, o parte a lui de fapt, dorește să vadă comedii, că vrea să râdă, să se binedispună, să uite de cenușiul cotidian, că este receptiv la textul facil moralizator. Înțeleg și faptul că în spatele opțiunii dumneavoastră pentru astfel de partituri se ascunde un timid și stângaci exercițiu de marketing. Ce nu înțeleg este faptul că nu v-ați deranjat să realizați unul dintre spectacole pe un text diferit. La momentul actual este irelevant faptul că stagiunea Naționalului târgumureșean a debutat cu două spectacole semnate amândouă de dumneavoastră și că nu se întrevăd perspective optimiste să mai vină și alți truditori ai Thaliei să vă mai ia din povara atâtor montări. Nu-mi revin însă din mirarea provocată de comoditatea dumneavoastră fățișă, afișată cu nonșalanță, de a nu mai încerca să lecturați regizoral, să disecați, să dezghiocați un text pentru a-i da viață și suflare pe scenă. Oare chiar atât de tare v-ați lăsat influențat de personaj, încât ați intrat într-o relație de bigamie cu propriul spectacol?!

Diana SÄ‚CÄ‚REA