Soluții de scos 99 de pete. Intenții.

Două dintre importantele instituții ale oricărui stat modern (fie că ne plac sau nu) au stat, la noi, sub semnul interimatului o bună bucată de vreme. Desigur că nu ne-au dat lacrimile din cauza lipsei capilor titulari la Ministerul Public și la SRI. și nici nu ne-a apucat vreun soi de melancolie-depresivă din cauza plecării „foștilor”. Însă, lăsarea turmei fără păstor (ca să utilizăm o binecunoscută expresie bucolică), prea mult, poate deveni riscantă. În fine, ar trebui să răsuflăm ușurați, pentru că de câteva zile îi avem. Din nou. Desigur, alții.

Primele ieșiri la rampă ale celor doi proaspeți șefi au avut o notă comună, surprinzător sincronizată: necesitatea schimbării imaginii Ministerului Public, respectiv a SRI. Adică, ce ne așteaptă, oare? O schimbare la față în sensul lumesc, aparent, al termenului? O imagine prelucrată pe computer, fără puncte negre, bube și alte cusururi? Ori (cel puțin) o intenție de transformare în profunzime?

Oricum, nu putem trece cu vederea faptul că persoanele ce au exprimat ideea de mai sus, cu serioase conotații de glas-nost, sunt considerabil diferite. Ca poziție și atitudine. Dacă în cazul Parchetului ea a fost glăsuită în mod direct, de noua d-nă procuror general, în cazul Serviciului ideea a fost rostită de însuși președintele țării. O situație concretă ce ar face mare plăcere feministelor înverșunate. Adicătelea, femeia procuror general a zis-o, dar bărbatul de la informații a lăsat-o pe seama gurii președintelui. Căci afirmația cu schimbarea aduce o căruță de responsabilități pentru cel ce o rostește. Și, în același timp, o notă bună.

Cert este, însă, că mult strigata în pustiu schimbare ar trebui, în sfârșit, să se (de)săvârșească.. Ne referim la cea profundă, nu la cea de suprafață. La cea care atinge firele nevăzute și periculoase ale urzelii. Acelea care nu pot fi scoase decât cu foarfecele, căci orice altă soluție (de frecat, curățat și parfumat) devine inutilă. „Vreau să schimb imaginea Ministerului Public și o voi face”, a afirmat noua d-nă procuror general. „SRI trebuie să se desprindă de imaginea de continuator al securității” a subliniat președintele României. Adică, și într-un caz și în celălalt, curat schimbare, nene Iancule! și strict necesară. Numai că semnele rezistenței interne (tip „de partid și de stat”) din astfel de instituții tind să transforme lupta într-una cu morile de vânt. Asta nu înseamnă, însă, că nu trebuie declanșată. Și dusă. Dar, pasămite, că fără vreo strategie genială, stil „cal troian”, sorții de izbândă vor înceta să se arate.

Căci după ani și ani în care pâinea (albă) și cuțitul (de inox) au stat în mâinile procurorilor și ai lucrătorilor din serviciul secret, este din cale afară de greu să propovăduiești și să realizezi schimbarea. Dl. președinte a mai accentuat faptul că, în prezent, în SRI nu mai există nici un ofițer din fosta securitate. Bun. Să acceptăm că e un pas (înainte). Dar, cine ne garantează că actualii protagoniști ai Serviciului n-au păstrat obiceiuri prejudiciante, preluate de la foștii colegi, cu care au colaborat îndelung, chiar și după Decembrie 1989? De fapt, nu trebuie să ne garanteze nimeni. Căci am văzut declarațiile iresponsabile, crunt neadevărate și profund vătămătoare făcute pe toate canalele media (și repetate cu o debordantă nonșalanță) de fostul director SRI, nu mai departe de acum 3 ani (și ceva), în plină epocă de pregătire a aderării. „SRI este un serviciu… care are ca principală misiune apărarea cetățenilor României și a interesului național și nu menținerea unei dictaturi”, a spus, de asemenea, șeful statului. În calitatea noastră de cetățeni, asemenea afirmații trebuie să ne mulțumească. Și să ne dea speranța că lucrătorii (știm noi cine!) care și-au făcut un obicei din a urmări dacă pantalonii unei persoane indezirabile (la un moment dat) sunt sau nu în vine (la un moment dat) vor fi ori puși la muncă, de-adevăratelea, ori înlăturați. Dar, desigur, depinde de conținutul comenzii. Care, în cuvintele președintelui, devine foarte clară. și n-are de-a face cu astfel de manifestări de mahala. Dar, desigur, acum depinde în mare măsură de comanda noului șef. De modul în care domnia sa este dispus să perceapă o schimbare. Lăsăm prejudecățile de-o parte și așteptăm faptele.

Iar în ce privește rezistența parchetului din Parchet care, Doamne păzește, este încă destulă (în special față de respectarea literei legii), acel „o voi face” rostit de noua șefă se vrea a promite. și , parafrazându-l pe poet, nu cerem semne și minuni, nici de la Ministerul Public și nici de la SRI. Cerem, însă, ceea ce orice om de bun-simț și-ar dori: să nu care cumva să ajungem a spune (și de această dată) cum că schimbarea domnilor e doar bucuria nebunilor. Să nu ajungem!

Andreea CIUCÄ‚