Sport

Blat la vedere: organizatorii au egalat la final Presa

 

Deja devenită tradițională, întâlnirea dintre organizatorii Cupei Transilvania la BabyBaschet și Minibaschet și reprezentanții presei mureșene s-a disputat și de această dată înaintea ultimei finale a celei de-a VI-a ediții. Între cele două finale ale ultimei categorii de vârstă, la Minibaschet băieți. întâlnirea a mai descrețit puțin frunțile încruntate ale celor mici care luptau pentru trofeu și locurile pe podium. Evident, echipa Presei este outsider, din cea a organizatotilor făcând parte și antrenorii echipei care se ocupau de latura tehnică a competiției, dar și unii dintre apropiații acestora, care practică acest sport.

În acest an, printre aceștia s-a aflat și fostul jucător de la BC Mureș, Vlad Pora. Pe lângă momentele hazlii, în care unii nici nu trebuia să recunoască faptul că nu au practicat baschetul, nu au lipsit obișnuitele momente cu „aranjamente”. Deși cu câțiva componenți care mai știau să conducă mingea și să arunce la coș, componenții echipei Presa nu au reușit să introducă pe parcursul primului sfert mingea în coș. De partea cealaltă, mai ales Vlad Pora a făcut cam ce a vrut și organizatorii aveau la prima pauză 12-0.

Un „transfer” efectuat înaintea sfertului secund l-a trimis pe fostul jucător în tabăra cealaltă. Astfel, Presa a reușit să echilibreze jocul. Culmea, cu Pora în echipă, și alți componenți ai echipei au reușit să mai înscrie. Masa oficială „a închis ochii” însă la „manevrele” făcute de componenții acestei echipe, totuși la indicația unuia dintre organzatori. La fazele de „contaatac” apărea sub panoul advers câte un coechipier demarcat. Condiția fizică a fost însă un alt adversar, pe lângă kilogramele în plus ale unora și Presa a încheiat sfertul trei în inferioritate. Numerică. S-a revanșat însă în ultimul sfert, când au evoluat aproape pe toată durata cu cel puțin doi oameni în plus. Au și avut avantaj spre finalul meciului, dar arbitrul, contrar regulamentelor de baschet, a pus capăt jocului înainte de sirena de final, atunci când organizatorii au egalat la 35. Doar era joc amical, se permite rezultatul de egalitate, iar cu una din puterile din stat nu este indicat să te pui. (M.V.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close