Uncategorized

Blocarea roților, anulată

Tribunalul Mureș a anulat Hotărârea Consiliului Local nr. 305 din noiembrie 2005, ce dădea voie unei firme private să blocheze roțile autoturismelor. Chiar dacă instanța a anulat hotărârea, blocarea roților se practică în continuare.

Reclamantul a atacat în contencios administrativ Hotărârea Consiliului Local nr. 305 prin care unei firme privată din Târgu Mureș i se permitea blocarea roților, în cazul în care autoturismul era parcat în locuri nepermise. La sfârșitul anului trecut, completul de judecată din cadrul Tribunalul Mureș i-a dat dreptate reclamantului și a stabilit că HCL privind blocarea roților este ilegală și va fi anulată.

Marcel Huciu, târgumureșeanul care a atacat hotărârea de Consiliu, a amintit și de faptul că după ce, în anul 2000, în calitate de prefect, Dorin Florea, invitat la o emisiune televizată, a urlat că este ilegal ceea ce vroia să se pună în practică printr-o hotărâre de consiliu atunci, acceptă să se întâmple exact același lucru în prezent. “Exact același lucru se întâmplă acum. Numai că nu mai este prefect, ci este primar, și se pare că ceea ce era imoral și ilegal atunci, din punctul de vedere al domnului primar, este acum perfect normal, deși încalcă, prin această hotărâre, toată legislația din România”, a argumentat Huciu.

Potrivit legii, OUG nr. 195/2002, nici primăria și nici consiliul local nu are voie să întocmească procese verbale de contravenție sau să sancționeze un cetățean pentru încălcarea legislației rutiere. Singurii în măsură să facă acest lucru sunt polițiștii din cadrul Poliției Rutiere.

Hotărârea adoptată de Consiliul Local, anulată acum de instanță, încalcă, potrivit avocatului Corina Ionel, drepturi constituționale ale cetățeanului, și anume dreptul la libera circulație și dreptul la proprietate privată. “Mașina clientului meu a fost blocată 55 de zile, din 3 februarie până în 30 martie 2005”, a specificat avocatul. “Eram obligat ca cetățean să depun o plângere la emitent, iar aceștia să-mi dea un răspuns în termen de 30 de zile, dar nici în ziua de azi nu l-am primit, nici de la Consiliul Local, nici de la Primărie. Așa că am acționat în instanță”, a spus Marcel Huciu. Târgumureșeanul a câștigat în primă instanță. Această hotărâre de anulare a HCL privind blocarea roților poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării. Chiar dacă acest lucru se va întâmpla, Huciu și avocatul Corina Ionel spun că nu există șanse să se dea un alt verdict în acest caz.

HCL privind blocarea roților a avut la bază o hotărâre

din 2002 emisă de Theodor Stolojan, pe vremea când era prim-ministru. Prin OUG nr. 195/2002, acea HG a fost abrogată. Astfel, din anul 2002, acțiunea de blocat roți la mașini este ilegală.

Fragment din adresa IGPR către Inspectoratele Județene de Poliție

“Având în vedere cele menționate mai sus, se interzice cadrelor de poliție să dispună imobilizarea autovehiculelor oprite, staționate sau parcate neregulamentar prin aplicarea unor dispozitive de blocare sau prin alte mijloace”.

Poliția Rutieră Mureș a primit de la chestorul de poliție Dan Fătuloiu, șeful IGPR, în data de 20 mai 2005, o adresă prin care li se interzice polițiștilor rutieri să ia parte la această acțiune, ca fiind nelegală.

Sorina SZAKACS

Ionel ALBU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close