Boala din sistem omoară Preventoriul TBC
Preventoriul TBC de la Gornești a fost înființat în 1956, în urma unei epidemii de tuberculoză care a afectat întreaga țară * Clădirea în care funcționează datează din secolul al XVIII-lea și a aparținut familiei Teleki * Potrivit noilor legi ale proprietății, propuse de liberali, imobilul va trebui retrocedat în termen de trei până la cinci ani moștenitorilor direcți * În această situație, Consiliul Județean va trebui să găsească o soluție pentru cei aproape 100 de copii care sunt internați în centrul de la Gornești.
Castelul de la Gornești a fost construit în perioada 1770-1778 de către contele Samuel Teleki și este una dintre cele mai reprezentative opere de arhitectură barocă din Transilvania. Se bănuiește că autorul planului impunătoarei clădiri, cu 52 de camere și 365 de ferestre, simbolizând săptămânile și zilele anului, ar fi arhitectul Andreas Mayerhoffer. Castelul face parte din valorile de patrimoniu cultural de interes național, fiind considerat un monument istoric de valoare națională excepțională. Totodată, în jurul clădirii se află și un valoros parc dendrologic.
La adăpost de boală
În incinta castelului funcționează, începând din 1956, Preventoriul TBC. Acesta a fost înființat ca urmare a unei serioase epidemii de tuberculoză, care a afectat imediat după război întreaga țară.
Imobilul, cu o capacitate de 105 locuri, găzduiește, în medie, 80-90 de copii care au avut în familie cazuri de TBC și trebuie protejați de pericolul contactării unei boli care, deși tratabile, are efecte negative majore.
Copii din Mureș, Harghita și Covasna, majoritatea provenind din familii cu o stare materială precară, sunt internați aici pentru o perioadă care variază între 2 și 6 luni. În cadrul preventoriului, micii pacienți au posibilitatea de a continua școala, atât la secția română cât și maghiară. De asemenea, în incintă funcționează și o grădiniță.
În 2003, Preventoriul de la Gornești a trecut de la Ministerul Sănătății în subordinea Consiliului Județean, iar administrator a devenit DSP Mureș. Pentru 2005, bugetul alocat unității este de 300 de milioane de lei. Cu bani aceștia, explică Nelu Luca, directorul unității, vor fi înlocuite niște pardoseli care sunt deteriorate și ar putea provoca accidente copiilor. În ultimul timp, unitatea a primit, prin intermediul unor fundații, mobilier pentru sălile de clasă, pentru ca orele de curs să decurgă fără probleme. Tot prin donații și sponsorizări s-a reușit o modernizare relativă a clădirii. Pentru a înveseli șederea copiilor în Preventoriu, pe pereți sunt pictate personaje din desene animate. Totuși, prin ușile masive din stejar și candelabrele care domină încăperile, clădirea își păstrează specificul baroc.
Singurul medic al preventoriului este chiar directorul, Nelu Luca. Mai sunt anagajate cinci asistente, opt infirmiere, dar și personal administrativ și profesori. Toți ar putea să își piardă locul de muncă în condițiile în care unitatea sanitară va trebui desființată. “Clădirea este îmbătrânită, dar este funcțională. În mod normal, blocul alimentar ar trebui să fie separat de partea în care se doarme, dar momentan lucrurile merg bine”, spune directorul instituției.
Unde ajung copiii?
Castelul a fost revendicat de către cei trei moștenitori lui Teleki, dintre care unul este stabilit în Germania, iar doi în Ungaria. În 2002 aceștia au intentat proces statului român, însă aveau puține șanse de câștig, fiindcă legea excludea, în cazul clădirilor de utilitate publică, varianta retrocedării, prevăzând acordarea unor despăgubiri.
În plus, presiunile vin și din partea Primăriei Gornești, care de-a lungul anilor a depus numeroase petiții prin care se cerea trecerea preventoriului TBC în administrația autorităților locale.
În ideea rezolvării litigiului cu moștenitorii lui Teleki, Prefectura a solicitat o evaluare a complexului. Cu toată buna intenție, estimările specialiștilor din Prefectură, care au stabilit o valoare de 41 de miliarde de lei, adică puțin peste 1 milion de euro, nu au cum să mulțumească pretențiile moștenitorilor.
Promisiunea premierului Tăriceanu că până în 2007 toate imobilele confiscate de regimul comunist vor fi retrocedate proprietarilor de drept, pare să fi lămurit situația juridică a imobilului, dar a complicat-o pe cea a copiilor internați la Gornești.
În acest moment, rezolvarea situației acestor copiii pare a sta în mâna Consiliului Județean, care este responsabil de găsirea unui alt sediu pentru Preventoriul TBC. Totuși, mai există un alt aspect care intră în această ecuație, anume politica Ministerului Sănătății, care dorește ca în următorii ani să reducă numărul preventoriilor și al sanatoriilor, în ciuda numărului destul de mare de focare de tuberculoză.
În aceste condiții, soarta copiilor, cea care ar trebui să fie prima dintre preocupările autorităților în această problemă, rămâne undeva la urmă.
Corina ALBOTA
“După cum decurge totul, se pare că, în baza legii 10/2001, moștenitorii vor avea câștig de cauză”, Lokodi Edita, președinte CJ Mureș
“Sperăm să se găsească o alternativă pentru că altfel vor exista probleme. Deocamdată noi nu avem soluții”, Klara Brânzaniuc, director DSP Mureș



