Bolile cardiovasculare monitorizate de „Procardia“
Potrivit unor studiu realizat de catre o Universitate de Medicina din Statele Unite ale Americii, pacientii cu probleme cardiovasculare, care sunt supravegheati in mod constant de medic prin intermediul calculatorului au sanse mai ridicate de a duce o viata sanatoasa. Studiul a aratat ca pacientii care au folosit aparate de transmitere a informatiilor privind tensiunea arteriala direct medicului i-au ajutat pe acestia sa primeasca un raspuns exact si rapid asupra starii lor de sanatate.
Un astfel de sistem va fi implementat si in Romania de catre societatea “Procardia” din Targu-Mures. Sistemul revolutionar, pe care firma targumureseana il propune pacientilor este rezultatul a cinci ani de studii realizate de catre compania germana IEM GmbH, unul din liderii pietei in ceea ce priveste aparatura de masurare prin telemetrie. Un pacient hipertensiv trebuie sa-si masoare tensiunea pe o perioada de timp mai lunga folosind tensiometre ce se gasesc la ora actuala pe piata si care de multe ori pot indica valori eronate daca nu sunt reglate precis. Dupa ce pacientul si-a masurat tensiunea cu aparatul pe care-l detine va merge la cabinetul medicului pentru a-i da masuratorile iar acesta va prescrie medicatia. Tot acest timp pierdut de pacient pe drumul spre cabinet va putea fi utilizat de pacient in alte scopuri, deoarece aparatul de masurare si monitorizare a tensiunii pe care compania “Procardia” il propune va realiza aceste lucruri fara ca pacientul sa se deplaseze la cabinet.
Sistem revolutionar de masurare a tensiunii
Sistemul se adreseaza medicilor cardiologi si medicilor de familie si cuprinde mai multe aparate, printre care un A.B.P. (ambulatory blood pressure monitor) si trei tensiometre, pe care medicii le vor incredinta pacientilor pentru suma lunara de 15 euro, ce constituie costurile comunicatiei si amorstizarii tehnicii. Cu ajutorul aparatului A.B.P. medicul masoara tensiunea arteriala a pacientului timp de 24 sau 48 de ore dupa care introduce rezultatele in calculator, iar pacientului ii este prescrisa o medicatie si ii este oferit un tensiometru cu care isi va masura tensiunea acasa. Noutatea sistemului consta in faptul ca atat rezultatul oferit de A.B.P. cat si de tensiometru este transmis prin reteaua GSM codat catre un server central care este accesat de catre medicul cardiolog sau de catre medicul de familie. Fiecare pacient care utilizeaza tensiometrul acasa are un cont creat pe acel server iar datele sale sunt confidentiale, ele putand fi accesate doar de catre medic printr-un cod special pe care acesta il are.
Avantajele sistemului
oferit de “Procardia”
Avantajele sistemului sunt nemeroase. In primul rand, pacientului ii este masurata tensiunea mai mult timp si cu precizie, fara ca el sa se deplaseze la cabinetul medical. In al doilea rand, datele primite de catre medic accesand serverul respectiv pot fi usor analizate de catre acesta si, daca intervin fluctuatii ale tensiunii arteriale, acestea pot fi ajustate in cel mai scurt timp. Aparatul este dotat cu senzori care-l avertizeaza atat pe medic cat si pe pacient prin fax, S.M.S. sau e-mail asupra schimbarilor aparute la valorile tensiunii arteriale, determinand doctorul sa-si sune pacientul si sa-i schimbe medicatia sau sa-l sfatuiasca ce sa faca. Asemeni bolnavilor, si medicul economiseste mult timp daca pacientii sai utilizeaza acest aparat. “Bolnavii care utilizeaza acest aparat se simt in siguranta pentru ca sunt monitorizati tot timpul, iar daca starea lor de sanatate se schimba medicul poate interveni de urgenta”, a afirmat Kikeli Szabolcs, director comercial “Procardia”. Compania “Procardia” doreste ca Ministerul Sanatatii si Casa de Asigurari de Sanatate sa fie interesati de acest sistem, avand in vedere ca in prezent rata mortalitatii in Romania datorita bolilor cardiovasculare este in crestere. “Sistemul va fi implementat intr-o luna in Romania si speram ca pana in septembrie sa fie intre 50 si 100 de medici care sa foloseasca acest aparat si sa existe cateva sute de pacienti monitorizati”, a mai spus Kikeli Szabolcs.
Claudia SAS



