Zilele culturale „Vasile Netea“
Începând cu ora 17.00, la Colegiul National “Alexandru Papiu Ilarian” au debutat miercuri, 2 aprilie 2008, “Zilele culturale Vasile Netea, manifestare organizata de Fundatia care-i poarta numele. Comemorarea istoricului, literatului si folcloristului muresean Vasile Netea a continuat a doua zi, la Deda, locul unde este înmormântat carturarul. O manifestare necesara care pe lânga simbolistica fireasca a oricarei comemorari, are meritul de a fi adus în prim plan o personalitate de prim rang a acestor locuri cu contributii notabile la ceea ce reprezinta cultura româna. Cu aceasta ocazie, în prima zi, a fost lansat volumul intitulat “Vasile Netea, evocari si bibliografie”, îngrijit de Dimitrie Poptamas si Melinte Serban.
Profesorul universitar Cornel Moraru, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Mures, Nicolae Baciut, publicistii Eugeniu Nistor, Lazar Ladariu, Ilie Sandru si Melinte Serban, precum si preotul Florin Bengean, prezenti la aceasta manifestare, au sustinut diverse comunicari care au adus în atentia auditoriului aspecte referitoare la opera lui Vasile Netea. Moderator a fost profesorul si publicistul Dimitrie Poptamas, iar gazda primitoare a acestei manifestari – la fel ca în alte dati – a fost directorul Colegiului National “Al. Papiu Ilarian”, profesorul Simion Bui.
O personalitate plurivalenta
Vorbind despre personalitatea marelui disparut, despre capacitatea sa de munca extraordinara si plurivalenta manifestata prin preocuparile sale, Nicolae Baciut, unul dintre membrii fondatori ai Fundatiei “Vasile Netea”, a tinut sa precizeze: “… pe mine personal, acest om pe care l-am cunoscut în penultimul an de liceu, m-a fascinat si m-a cucerit totodata. Orice ar fi spus simteai ca trebuie sa-l asculti. Si asta pentru ca avea o mare vocatie de orator. Dincolo de calvarul pe care l-a trait a fost si a ramas pâna la sfârsitul zilelor sale un tribun al istoriei nationale…” Ceva mai critic în cuvântul sau, înainte de a evoca personalitatea lui Vasile Netea, publicistul Lazar Ladariu, privind în sala a mentionat: “Vazând câti suntem adunati în aceste momente gândul ma duce spre ceea ce traim acum si aici – blestemul dezunirii. Ma asteptam ca în aceste împrejurari, asa cum este si firesc, sa fim cu mult mai multi…” Referindu-se la memorialistul Vasile Netea, profesorul universitar Cornel Moraru a declarat ca acesta, prin contributiile sale, are un loc bine definit si meritat în istoria literaturii române, iar memorialistica lui Netea are o valoare deosebita atât din punct de vedere literar, cât si istoric, ea putând servi oricând ca o importanta sursa de documentare. Despre momentele petrecute la Toplita alaturi de Vasile Netea, precum si despre excelentele sale interviuri realizate în timp ce practica si meseria de gazetar, Ilie Sandru a declarat: “Ne-a lasat câteva interviuri remarcabile, realizate cu personalitati de marca ale perioadei interbelice, precum Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu si multi, multi altii….”
Nicolae BALINT
nicolae_balint”yahoo.com
“… aproape o jumatate de secol, Vasile Netea s-a impus ca o prezenta, opera sa, construita de-a lungul anilor s-a rotunjit pe seama câtorva idei fundamentale, a câtorva obsesii care nu erau numai ale istoricului, ci ale epocii, iar prin aceasta, ale istoriei. Carturar de formatie riguroasa, cu studii în Transilvania natala, el a început sa scrie de timpuriu, iar modelul urmat de la distanta, o spune singur, era Nicolae Iorga, marele tribun care întruchipa constiinta de sine cea mai înalta a acestui neam. Istoric si publicist, orator la ocazii festive si literat cu atentia îndreptata spre anumite zone ale creatiei noastre din epoca moderna, el pare a manifesta în gest si atitudine vointa obstinata de a perpetua un tip de carturar din care epoca noastra nu mai cunoaste decât putini, acel carturar cu inima fierbinte caruia îi place sa aminteasca mereu valoarea traditiei si sa o fortifice cu ceea ce are mai bun propriul sau suflet.”
Academician Alexandru Zub



