“Plouă… vreme de beție!”

“Vai, dar eu știu atât de multe și atât de frumoase. Numai puțin să-mi memorez prima strofă din ea. Este vorba despre sat”, a încercat să ne convingă directorul economic al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș (CJAS), Anton Rus. Iar când și-a dat drumul… atât ne-a fost! De-abia l-am mai putut opri: “Satul meu ce porți în nume/ Sunetele lacrimei/ La chemări adânci de nume/ În cea noapte/ Te-am ales ca prag de lume/ Și potecă patimei/ Spre tine cine m-a îndreptat/ Din străfund de veac?/ Și în tine cine m-a chemat?/ Să fie binecuvântat!/ Sat de lacrimi fără veac”. Câtă jale domn’ director! Câtă jale!

Ovidiu Bârsan, inspector în cadrul Serviciului de Urbanism de la Primăria Sighișoara nu și-a putut da frâu “trilurilor” lirice fără acordul șefului. Care șef era plecat la o mică… plimbare taman în timpul orelor de program: “Vorbiți cu șeful meu! Știu despre ce vreți să mă întrebați!”. Măi să fie! Te pomenești că e plină Primăria lui Dăneșan de vizionari. Apropo, “tovarășe” Bârsan, o mărire de salariu, la mine, nu vedeți? Pe primarul din comuna Iclănzel, Nicu Marian Dăteșan, l-am prins cam… “vesel”. Poate și din acest motiv versurile sale aveau o tentă foarte… bahică: “Plouă, plouă, plouă/ Vreme de beție./ Plouă, plouă, plouă/ Ce melancolie!”. Iar apoi a continuat: “Ha ha, sunt puțin melancolic! E poezia “Plumb” a lui Bacovia!” Domn’ primar, ați început bine, dar ați dat-o rău în bară, la sfârșit. Că și Georgel se zvârcolește pe lumea cealaltă când vede că poezia “Rar” a devenit peste noapte de… plumb.

Consilierul local UDMR, David Csaba, se afla undeva pe… traseu. Așa că ne-am ales doar cu un fel de “mormăit”: “M-ați luat prin surprindere și nu vă pot satisface! Proza îmi place foarte mult, dar poeziile mai puțin”. Csabi dragă, ce treabă avea “satisfacerea” aici, nu știm? Dar ne vom lămuri noi mai târziu!

Mircea Buruianu, profesor-doctor și membru PSD ne-a înnebunit atât de tare de cap, încât nu
ne-am mai revenit câteva zile: “Eu sunt profesor doctor. După 30 de ani de activitate, am și eu pretenția să mi se spună titulatura. Ce vreți să vă zic: “Epilog”, “Noi vrem pământ!” sau fabula “Căinele și cățelul”. Pentru că eu mă simt ca “Samurache” a lui Grigore Alexandrescu”. Ce-am auzit apoi, bătea mai mult a… previziuni apocaliptice de sorginte non-PSD-istă: “Să nu de-a Dumnezeu cel sfânt/ Să vrem noi pâine, nu pământ…”.
Offf! Gata!