Uncategorized

Botezul, poarta de intrare în creștinism

Boboteaza, sărbătorită pe data de 6 ia­nuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Preotul parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgu Mureș, Emil Muntean (foto), a făcut o scurtă prezentare a sărbătorii, semnificația și tradiția respectată an de an de Biserică.

Reporter: Ce este Boboteaza?

Emil Muntean: Boboteaza este un praznic împărătesc prin care Iisus Hristos a fost recomandat de către cel mai mare profet, Sfântul Ioan Botezătorul, când în pustiul Iordanului s-a adresat lumii și, văzând pe Iisus, a zis „Iată bunul Dumnezeu care ridică păcatele lumii”. A fost o profeție pe care a făcut-o Ioan Botezătorul legată de misiunea pentru care Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Iisus Hristos în lume. În aceste zile de sărbătoare, s-a auzit frecvent cântându-se la biserică o minunată alcătuire din slujba care de fapt ne arată ce este Boboteaza: În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea Treimii S-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Å¢ie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului Cel ce te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, mărire Å¢ie”. Prin aceste cuvinte nu am făcut altceva decât să intrăm în legătură cu Hristos care s-a botezat în apa Iordanului. Acest Tropar ne arată locul unde s-a botezat, pentru ce s-a botezat și care este semnificația acestei sărbători. Domnul, prin botezul la râul Iordan nu a făcut altceva decât să ne prefigureze viitoarea taină, care este poarta de intrare în creștinism, adică taina botezului.

Rep.: Care este tradiția pe care an de an o respectă Biserica?

E.M.: Înainte de sărbătoare aceasta, tradiția pe care o respectăm de veacuri este legată și de cercetarea caselor credincioșilor. La câteva zile după Crăciun se merge deja cu apa sfințită, botezăm casele credincioșilor. În ziua praznicului, un moment aparte îl reprezintă sfințirea apei celei mari, aghiasma cea mare. Este apa pe care trebuie să o păstrăm tot anul în casă. Este apa din care se bea din data de 6 ianuarie până pe data de 14 ianuarie, se ia aghiasma pe nemâncate, după care se poate lua și anafură. Apa pe care o sfințim noi, , reprezintă, în chip spiritual, apa râului Iordan în care Domnul s-a botezat pentru noi și pentru a noastră mântuire.

Rep.: Cum trebuie să se pregătească creștinii pentru această sărbătoare?

E.M.: Nu numai pentru această sărbătoare trebuie să se pregătească ci pentru toate sărbătorile. Credincioșii trebuie să facă o pregătire duhovnicească, să-și treacă trupul prin asceză, prin post. Este de preferat ca atunci când urmează ca preotul să cerceteze casa, ar fi bine ca în casele creștine să fie o lumânare aprinsă, un vas cu apă curată în care se pune aghiasma mare. Lumânarea aprinsă simbolizează lumina pe care Hristos a dat-o prin învățătura sa și a propovăduit-o de-a lungul timpului. Așa cum arde lumânarea și noi trebuie să ardem pentru o viață curată întru Hristos, viața noastră trebuie să fie o jertfă pusă în slujba binelui și a dragostei față de Dumnezeu și de oameni.

A consemnat

Arina CORDUNEANU

Show More

Related Articles

Back to top button
Close