Bravo Bravissimo “Junilor”!
Totul a pornit de la ideea unor oameni, iubitori ai folclorului românesc, care și-au făcut un scop în viață din a păstra și promova jocurile, cântecele și dansurile populare.
În acet sens, a fost înființată Societatea Culturală “Junii Călimanului”, care are ca obiective păstrarea și promovarea folclorului românesc, a datinilor și obiceiurilor populare românești. În cadrul acestei asociații a luat naștere ansamblul, pornind de la câteva cursuri de dans popular și ajungând acum în această formulă. Cei care dansează sunt elevi și studenți din Deda și Târgu Mureș, cu vârste cuprinse între 10 și 20 de ani. Ei sunt pregătiți de maestrul coregraf și de directorul ansamblului, Vasile Gabor, care se ocupă și de coregrafia Ansamblului profesionist “Junii Călimanului” din Toplița.
Repertoriul celor de la Juni Călimanilor cuprinde jocuri populare, îndeosebi de pe valea Mureșului superior – opt jocuri, dar și zona Făgărașului cu „Fecioreasca fetelor de la Crihalma”, zona Câmpiei Transilvaniei cu două suite de jocuri și zona Moldovei, cu o suită. Costumele reprezentative văii Mureșului sunt confecționate la războaiele de țesut din zona respectivă, din pânză de calitate și cusute cu mâna.
Sponsori – părinții
Iosif Ghidiu, președintele asociației și cel care se ocupă cu partea de organizare, a spus că speră să primească din partea Primăriei Deda un sediu și o sală de repetiții: „Totul a pornit de la dragostea pentru folclor. Vasile Gabor, maestrul coregraf, care este un împătimit al folclorului, este și un foarte bun pedagog. Copiii au evoluat foarte repede sub îndrumarea lui. Cât despre partea de acompaniament nici noi nu suntem de acord cu evoluția pe CD pentru că folclorul trebuie să fie viu, iar în momentul apariției DC-ului, esența moare. Dar nu am avut de ales, deoarece suitele noastre sunt foarte complexe din punct de vedere muzical și necesită o măiestrie deosebită iar noi nu avem o astfel de orchestră. Părinții copiilor ne-au ajutat foarte mult până acum, ei sunt cel mai important sponsor. Ei au plătit costumele și o parte din cheltuielile de deplasare.”
Festivaluri inițiate de juni
Societatea “Junii Călimanilor” a inițiat două festivaluri de folclor, care se desfășoară în Deda. Unul dintre acestea se numește „Festivalul Jocurilor și Obiceiurilor de iarnă”, care se desfășoară în luna decembrie, iar al doilea este Festivalul „Cântec, joc și voie bună!”, în luna august.
Un punct important câștigat de ansamblu este apariția în cadrul emisiunii „Bravo Bravissimo”, de la postul național TVR1, din 22 mai a.c., unde a evoluat timp de 17 minute, cu o prezentarea impecabilă. Alte apariții TV au mai avut la Antena 1, în emisiunea „La izvor de cânt și joc”, TVR2 în cadrul emisiunii „Vine Clujul pe la noi”, precum și la postul național Realitatea TV.



