Bravurã la kilogram
Zice-se cã șefii trebuie sã fie mai dotați decât subalternii. Cel puțin prin pãrțile esențiale. Sigur, depinde din ce unghi avem obiceiul sã privim acele pãrți… Pentru cã, susținerea cu șeful care e de ajuns sã fie bun manager, chiar dacã în meserie-i praf, nu este decât o gogomãnie. Pãi, cum sã fie bun administrator un prost într-ale profesiei pe care pretinde cã o pãstorește? Sau, un prost, în general? Dar, care, chipurile știe citi, socoti și da ordine. La dreaaap-ta binișor ori la stââân-ga repejor!
Dar, mergând tot pe ceea ce se zice, ar trebui sã nu pierdem din vedere cã șefu-i șef. Oricând și oriunde. Chiar și în șanț. Dar, cum folclorul de gen a fost creat, cu siguranțã, de conducãtori care se asortau nemaipomenit cu ambianța de canal, nu ne rãmâne decât sã trecem în fugã peste asemenea tâmpenii.
Desigur, pe scaun de piele naturã e ușor sã fii curajos. Cu cei de sub tine. Și sã faci sistematic, în semn de capabilitate managerialã, bulbuci în colțurile gurii. Asimetric. E mai ușor sã fii rãu decât bun, sã impuți decât sã lauzi, sã sapi decât sã apreciezi. Da, e mai ușor. Pentru cei învãțați sã trãiascã la nivelul gleznei de broascã.
Pe de altã parte, aceleași surse populare zic și cã șefu’ nu-i șef dacã nu se ține cu toatã dantura de scaun. Sau cu unghiile. Sau cu cãlcâiele. Sau cu te miri ce. Ei, dați-mi voie sã contrazic istețimea norodului cu o situație concretã. De excepție. Care, totuși, pânã la urmã, nu face decât sã cimenteze regula.
Cine zicea cã președinta Curții de Apel Târgu Mureș se cramponeazã de funcție, de scaunul de piele (bovinã), de pereții biroului președințial proaspãt vãcãliți? Ei, bine, cine zicea – greșește. În primul rând, pentru cã sus-amintita președintã a declarat în fața grefierelor, în mod coerent, de puținã vreme, cum cã doar nu a fãcut școala de președinți. De curți și alte interioare. Deci, nu-i sortitã pe viațã acestei funcții. Pânã aici, suntem cu totul de acord. Mai ales cã de acord cu noi este și hotãrârea judecãtoreascã definitivã ce zice cã dl. Artenie Cordoș n-a fost niciodatã legal dat jos din funcția de președinte. Așa cã, suntem în asentimentul încã șefei de curte și îi mulțumim Domnului cã n-a îngãduit crearea institutului național de președinți…
În al doilea rând, președinta se strãduiește sã plece. Cu demersuri concrete. Cã nu-i reușesc, asta-i altã treabã. Și-a depus, de pildã, cerere de promovare la Înalta Curte. Normal! De vreme ce într-o lunã din 2003 a crescut cât alții într-o sutã (ajungând din simplu judecãtor de tribunal președinte al acelei instanțe și, apoi, al Curții) ar fi pãcat sã se opreascã pe traseu. Numai cã a fost respinsã. Alți magistrați au ocupat posturile vacante ale înaltei Curți. Mã gândeam și eu, așaaa, puțin, foarte puțin…. Ce bine ne-ar sta amândurora la înalta Curte! Eu, inculpatã, în recurs, iar ea, judecãtoare acolo și principalã martorã a acuzãrii nominalizatã în rechizitoriu de defunctul Șuhan într-ale pna-ului. La 2 cm de delator. Dar, n-a fost sã fie… Poate altã datã și poate în alte roluri…
Apoi, gurile (atât cele rele cât și cele bune) spun cã și-a fãcut cerere de a merge la Curtea Penalã Internaționalã. Surprinzãtoare apreciere de sine. Am vrea sã o auzim cum o dã pe englezește, cã pe franțuzește n-am reușit sã o auzim niciodatã, deși, slavã Domnului, delegațiile, comitetele, comițiile și experții au fost destui la Târgu Mureș. Și de câte ori intrau în contact cu dânsa, avea nevoie de translator. Chiar dacã pretindea cã înțelege. Oricum, una-i sã înțelegi (în felul tãu) și alta-i sã fii în stare a glãsui în fraze, a scrie, a citi (nu pe silabe) în respectiva limbã. Dl. ministru de externe a analizat, potrivit abilitãrilor sale, nominalizarea președintei noastre. Și a hotãrât cã nu. Nu se suie în avion. Nu merge nicãieri. Adicã, rãmâne cu noi. Nici nu știm dacã sã râdem sau sã lãcrimãm. Ba știm. Pur și simplu, nu ne intereseazã. Va sã zicã, am abordat acest subiect în editorial doar așa, din lipsã de teme în lasciva perioadã de vacanțã…
Iar dacã președinta crede cã imaginea i-a fost strâmbatã, sã-și aminteascã portretul pe care singurã și l-a conturat. Ca martor de trebi murdare, sancționate de Înalta Curte încã din 2003. Când 9 judecãtori au zis cã textele ei sunt neverosimile. Ca martor care se strãduia din rãsputeri sã-și înfunde o colegã. Au vãzut mai multe perechi de ochi cum dãdea din mâini și din picioare în timp ce era audiatã. Ca sã nu mai vorbim de „parteneriatul” cu șeful de organ. Nu insist. Amãnuntele sunt sordide și frizeazã legea. A se vedea înscrisuri. Din dosare. Și dacã nici aspectele astea nu-s de ajuns, sã fim întrebați de detalii. Cã avem.
Pânã una-alta, ne uitãm pe fereastã și ne aducem aminte cã azi-mâine începe un nou an judiciar. Și noi avem lucruri adevãrate de tranșat, nu nimicuri ca-n articolul de fațã… Stimați cititori, scuzați micimea subiectului. Promitem sã revenim cu altele. Care conteazã. Vã mulțumim!
de Andreea Ciuca
