Bucurie, Iertare, Dragoste (VI)

Viața în Hristos (LXXV)

“Gustați și vedeți cã bun este Domnul!”Îndemnul psalmistului este repetat peste milenii de Maica Siluana, un om care a trecut de la ateismul cel mai înverșunat la viața întru Hristos dupã ce a descoperit și vãzut chipul adevãrat al Domnului. În prezent starețã la mãnãstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova, Maica Siluana desfãșoarã o bogatã activitate duhovniceascã, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Activitatea ei este cunoscutã și prin intermediul emisiunilor ‘Dosarele Maicii Siluana”, de pe canalul TV Pax. Publicãm, în exclusivitate, de-a lungul mai multor numere, conferința cu titlul “Bucurie, Iertare, Dragoste”, susținutã de Maica Siluana la Alba Iulia, în cadrul Serilor Duhovnicești închinate Postului Sfintelor Paști din 2005. Ziarul de Mureș va inaugura rubrica “De vorbã cu Maica Siluana”, în cadrul cãreia Maica va rãspunde întrebãrilor cititorilor, trimise pe adresele de mail redactia@ziaruldemures.ro sau ibutiurca@yahoo.com.

8 Existã o limitã a iubirii pãrinților fațã de copii astfel încât sã nu le dãuneze?

– Nu, iubirea nu dãuneazã niciodatã, și nu existã o limitã, dar uneori confundãm iubirea cu posesivitatea noastrã, cu spaimele noastre. Mulți dintre pãrinți nu-și iubesc copiii, ci-și proiecteazã asupra lor visele: “Eu n-am fãcut facultate, dar tu sã faci. Tu sã te faci doctor, cã eu n-am reușit sã mã fac doctor. Tu sã faci asta, tu sã faci asta..”, și atunci aceasta nu mai este iubire. Este un egoism, dacã vreți, lucru care poate sã-i afecteze…” Și, iubirea noastrã nu e întotdeauna foarte sãnãtoasã pentru cã noi nu suntem întotdeauna foarte sãnãtoși, și nu trebuie sã ne temem de asta. Însã, din experiența mea cu adolescenții, cu tinerii care vin la centru, cea mai mare greșealã pe care o fac pãrinții este a le spune copiilor cã “pe vremea mea nu era așa”. Cred cã la Alba Iulia nu existã astfel de pãrinți, dar eu celor de la Craiova le spun:”Vã dau o veste. Nu mai este vremea dumneavoastrã. E vremea copiilor dumneavoastrã. E altfel”. Și, trebuie sã ne plecãm în fața acestui altfel, dar sã-i iubim, sã-i încredințãm lui Dumnezeu. Vin pãrinți disperați și-mi spun:”Maicã, copilul meu parcã-i îndrãcit, nu mã mai înțeleg cu el!”. Îi întreb:”L-ai drãcuit vreodatã? – “A, de dimineața pânã seara.” “Pãi, zic, ți-a reușit, asta este. L-ai blestemat?” “Da”! “Iatã, ți s-a împlinit dorința, ce sã-i faci? I-ai zis vreodatã:”Doamne ocrotește-l, Doamne miluiește-l, Doamne apãrã-l!?” – “N-am zis, Maica.” “N-ai vrea sã zici?” “Ba vreau!” “Hai sã începem.” Deci aceasta este: “Sã-l încredințãm lui Dumnezeu și sã avem încredere cã atunci când se lovește se va ridica, atunci când cade se va ridica, sã le acordãm nu copiilor încredere, ci lui Dumnezeu încredere, și când vom avea încredere în ei, în pãrțile mai puțin periculoase, vor ști sã ne asculte când îi avertizãm de întâlnirile sau locurile extrem de periculoase pentru ei. E o artã sã fii pãrinte și e o artã pe care o învãțãm de la Pãrintele pãrinților, Tatãl nostru cel ceresc, și mãmicile de la Mãicuța Domnului. Cã ea știe ce înseamnã sã fii mamã. Și zici: “Maica Domnului, tu știi ce înseamnã sã fii mamã, tu ești cea mai mamã dintre toate mamele, te rog ajutã-mã, învațã-mã sã fiu mama copilului meu astãzi, acum, și nu cum scrie la carte sau cum era pe vremea mea”, și vom birui. Sunt vremuri grele pentru copii, sunt atât de ispitiți din toate pãrțile, însã, dacã n-ar fi Dumnezeu cu noi pânã la sfârșitul vremii ar trebui sã fim îngrijorați. Dar noi sã avem nãdejde și încredințați-i lui Dumnezeu. Cum spun Pãrinții, dacã copilul este împãrtãșit de mic, îl are pe Dumnezeu înãuntru, Dumnezeu va lupta cu el în ispitele lui. El nu se va simți vinovat când va iubi o fatã, pentru cã știe cã Dumnezeu e acolo și Dumnezeu îi spune: “Iubește-o pe Mãriuca, cã uite ce frumoasã e”, și o va iubi așa cum îl îndeamnã Dumnezeu sã o iubeascã. Spunea Înaltul Serafim sau Înaltul Iosif cã oamenii se tem sã-și ducã copiii sã se împãrtãșeascã des, ca sã nu se obișnuiascã cu Dumnezeu, și se întreba:” Atunci sã-i lãsãm sã se obișnuiascã cu diavolul?! De ce sã nu îndrãznim sã-i încredințãm lui Dumnezeu?” Și când auzi un copil care a ajuns la șapte ani și i-a spus pãrintelui la miruire: “Pãrinte, astãzi e ultima zi când m-am împãrtãșit fãrã spovedanie, de acum încolo va trebui sã mã spovedesc”, câtã bucurie! Vom ști cã el se va pregãti pentru împãrtãșanie și cã va ști ce este bine și ce e rãu și cum sã se apere de rãu.”

8 Cum pot întoarce pe o fatã de la calea cea pierdutã pe calea cea dreaptã, dat fiind faptul cã ea nu vrea sa intre în contact cu nimic din ceea ce înseamnã ortodox? Va rog sã îmi rãspundeți un pic mai bãbește.

– Maica Domnului, ajutã-mã sã rãspund mai bãbește. Odatã, eram în tren și un tânãr s-a uitat la mine, așa, cum sunt îmbrãcatã și zice: “Ortodoxã?” “Ortodoxã.” “Maicã?” “Maicã.” “Crezi în cruce?” “Cred în cruce.” “Te închini la oameni?” “Mã închin la Dumnezeu, care e prezent în oameni.” Zice tânãrul:”Eu nu fac prostiile astea.” “Bravo. Dar matale ce ești?” “Eu sunt penticostal”. “De când ești?” “De doi ani.” “Și ți-e bine?” “Da.” “Și, nu crezi în cruce?” “Nu.” “N-o cinstești pe Maica Domnului?” “Nu.” “Dar pe mama dumitale o iubești?” “Da.” “Unde e?” “A murit.” “E in iad?” “Da.” “Nu-ți pare rãu?” “Nici nu vreau sã mã gândesc.” “Hai gândește-te, ce-o fi fãcând ea în iad acolo? Te-a iubit?” “Mult m-a iubit.” “Și, te mângâia?” “Mult.” “Și ți-era dragã?” “Da.” “Și ți-e dor de ea?” “Da.” “Și nu vrei sã zici: Doamne, miluiește-o pe mama mea” ? “Cum sã zic, dacã n-am voie?” “Eu nu m-aș închina unui Dumnezeu care nu-mi dã voie sã o mai iubesc pe mama pentru cã e în iad.” “Da, zice, am sã mã gândesc și eu la treaba asta.”Vedeți, simplu de tot, trebuie sã vorbim despre punctele lor sensibile. Altcineva îmi spunea: “Cum sã o cinstești pe Maica Domnului, care n-a fost cinstitã decât atunci când l-a avut pe Domnul în pântece, pentru cã o pungã nu-i valoroasã decât când are bani în ea, când

s-au terminat banii nu mai e.” Și ziceam, Doamne, eu ce sã-i spun, și mi-a venit gândul așa: “Da dumneata ești demult credincios?” Tot de vreo trei ani era. “Și, cum erai înainte?” “Oho, bețiv, curvar, fumam.” “Și acum nu mai ești?” “Nu.” “Și cine te-a schimbat?” “Cuvântul lui Dumnezeu.” “Care?” “De aici, din Scripturã.” “Deci de trei ani citești?” “Da.” “Și te-ai schimbat?” “Da.” “Dar fecioara aceea minunatã, care l-a ținut în pântec pe Dumnezeu, l-a nãscut pe Dumnezeu, cum crezi cã e?” “Eh, nu m-am gândit.” Și poate cã se gândește. Vedeți, noi dacã mãrturisim în felul nostru simplu de ce o iubim pe Mãicuța Domnului, și între timp zicem și: “Maica Domnului, mai spune și tu, mai lãmurește-l și tu…”, la care adãugãm rugãciunea, rãbdarea și încrederea cã omul care se roagã va ajunge mai aproape de Dumnezeu, multe se pot schimba; cã se roagã greșit… eu cunosc deținuți în penitenciare care au ajuns la credințã pentru cã au ajuns mai întâi acolo adventiști, penticostali, alte confesiuni, s-au dus cu Biblia și încet, încet ei se roagã, se apropie de Dumnezeu… și apoi unul a venit la ortodoxie pentru cã a vãzut un film cu un cãlugãr, iar ceilalți nu sunt ortodocși, ei sunt acolo unde-i cheamã… dar când vine Postul mare, toți se spovedesc, cã dacã așa am apucat…Vedeți, și l-a apucat, și se spovedește, și nu știm noi cum lucreazã Dumnezeu, mai ales cã aceastã ființã are Duhul Sfânt de la mirungere și Duhul Sfant lucreazã. Sã nu deznãdãjduim. Dacã se roagã și citește cuvântul lui Dumnezeu, și noi ne rugãm insistent la Dumnezeu pentru ea, persoana respectivã se întoarce…sunt oameni care l-au gãsit pe Dumnezeu pe acolo și merg pe cãrãruia aceea și ajung la ortodoxie…sunt oameni care îl gãsesc la yoga, avem noi doi pãrinți la Muntele Athos care l-au gãsit, l-au simțit prima datã pe Dumnezeu pe la sârmulițele acelea, știți, cu radiestezia. Atunci s-au întâlnit prima datã cu ceva ce nu era materie, cã ei învãțaserã la școalã cã totul e materie, și au vãzut cã cineva mișcã sârma aceea, și când acel cineva le-a spus sã treacã o probã mai deosebitã, le-a scos Dumnezeu un pãrinte în cale, și iatã cã acum sunt rugãtori la Muntele Athos pentru noi. Nu știm cum se trezește omul. Sã nu judecãm dupã momentul în care este acum. Sã avem nãdejde cã Dumnezeu nu lasã pe nimeni dacã are pe cineva care sã se roage pentru el. Fiți dumneavoastrã acel cineva care vã rugați pentru fetița aceea.

A consemnat Ioan BUTIURCÃ