Uncategorized

Școala germană din Sighișoara

Liceul „Joseph Haltrich” din Sighișoara oferă învățământ de înaltă calitate într-un mediu modern, la standarde europene, clasându-se în topul liceelor mureșene. Prin cele două secții de predare, în limba română și în limba germană, liceul continuă tradiția de sute de ani a Școlii din Deal. Liceul funcționează în prezent în trei corpuri de clădire, la care se adugă internatul care este format din două corpuri de clădire, toate situate în interiorul Cetății Medievale. Starea clădirilor este foarte bună, începând cu anul 2001 toate corpurile de clădire fiind complet renovate și modernizate din mjloacele Fundației „Hermann Niemann” din Düsseldorf, Germania, derulate prin Asociația „Restauro-Niemann” din Sighișoara condusă de Dr. Karl Schaerer, dar și din mijloacele Primăriei Municipiului Sighișoara. Școala gimnazială din cadrul Liceului Teoretic „Joseph Haltrich”, cu predare în limba germană, oferă posibilitatea copiilor de a-și continua studiile tot în limba germană. Internatul Liceului „Joseph Haltrich”, amplasat tot în interiorul Cetății Medievale, dispune de camere cu unu, două și trei paturi, cu mobilier nou, băi dotate cu toate utilitățile, sală de lectură, sală de conferințe, laborator de informatică, sală de mese și bucătărie ultramodernă.

Defilarea absolvenților, obicei preluat de la sași

An de an, la terminarea liceului, absolvenții sighișoreni participă la tradiționalul marș prin centrul orașului făcând turul unitățiilor de învățământ liceal din localitate în acordul muzicii de fanfară. Defilarea absolvenților este un obicei preluat de la sași, vechi de peste 150 de ani, din vremurile când în oraș funcționau școlile confesionale. Însoțiți de profesorii diriginți, elevii de clasa a XII-a, fiecare purtând coronițe din margarete și panglici oblice confecționate din frunze de stejar înșirate pe ață de colegii lor din clasele a XI-a, defilează în acordurile marșurilor intonate de fanfară, pe traseul Primăria municipiului Sighișoara, Liceul Teoretic „Joseph Haltrich”, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Grupul Școlar Agricol, Grupul Școlar de Industrie Ușoară, traversând centrul orașului.

Sebastian ANGHEL

Cine a fost Joseph Haltrich

Joseph Haltrich, care a trăit între anii 1822 – 1886, este un nume care se identifică cu Sighișoara chiar dacă s-a născut la Reghin. A studiat la Gimnaziul din Sighișoara după care a plecat cu o bursă la Leipzig, în timpul petrecut în Germania cunoscându-l pe Jacob Grimm, unul din celebrii frați Grimm, cu care a purtat o bogată corespondență pe tema studiilor de folclor. După terminarea studiilor, Joseph Haltrich se întoarce la Sighișoara unde ajunge să conducă Gimnaziul din localitate. În anul 1854 a publicat, la Berlin, o culegere cu basme populare intitulată „Deutsche Volksmarchen au dem Sachenlande in Siebenburgen” („Basme populare din țara sașilor, Transilvania”), culegerea cuprinzând 78 de basme, care i-au atras atenția lui Jacob Grimm. Joseph Haltrich a fost preocupat și de domeniul istoriei, tratând problema evoluției și modernității orașelor Reghin și Sighișoara. A făcut și unele cercetări asupra dialectului săsesc, iar ultimii ani din viață i-a petrecut în satul Șaeș de lângă Sighișoara, unde a activat ca preot, stingându-se din viață în data de 17 mai 1886.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close