Caleidoscop de toamna

Sa vedeti si sa nu credeti! Parca dupa stiinta altora si a noastra, primavara este anotimpul trezirii la viata, înmuguririi, trepidatiei, iar toamna este anotimpul trecerii într-o oarecare amortire, al fâlfâielii de frunze cazatoare, al încetinirii (bio)ritmurilor.

Pasamite, schema asta era valabila pe timpurile studiilor noastre prescolare, de vreme ce acum constatam ca venirea toamnei agita la maximum tot muritorul cu sânge rece si cu misiune iesita din comun în asta lume.

Totusi, cercetatorii seriosi nu ne-au lasat cu buzele-n vânt, aducându-ne explicatii clare cu privire la fenomenul agitarii nationale (si chiar internationale). Din câte ni se spune, vina dinamismului excesiv, împrastiat de regula altundeva decât în zonele vitale, o poarta fast-food-urile. Cica, mâncarile servite la botul calului si preparate în aceste locuri au nu’s ce si nu’s cum, astfel ca îti dau o stare de hiperexcitatie care te face sa te miste de colo pâna colo, fara încetare si, de cele mai multe ori, fara rost. Fapt pentru care, mai marii nostri se socotesc în legatura cu luarea unor masuri de interzicere a acestor preparate prin scoli, pentru a preveni raspândirea sindromului agitatiei (infantile) în rândurile viitorului natiei.

Pe de alta parte, însa, adultii arata comportamente de toamna contradictorii. Care ne fac fie sa-i suspectam pe oamenii de stiinta cu privire la concluziile teoriei de mai sus, fie sa ne gândim ca, totusi, teoria-i buna, situatie în care ar rezulta ca unii dintre adulti au înfulecat în mod constant de la fast-food, iar altii nu. Si-au permis respectivul lux.

În aceeasi vesnica întru pomenire amortire au ramas, de la mare la mic, cei ce ar trebui sa ne prezinte, la 1 septembrie, scoli în deplina stare de functiune. Va sa zica, cei ce ar fi trebuit sa se preocupe de repararea, spoirea, modernizarea, dotarea, europenizarea institutiilor de învatamânt. Ma uitam deunazi la cele doua licee reprezentative ale municipiului nostru. Care, oricum, se afla, fata de alte lacasuri din domeniu, într-o situatie fericita. Totusi, sa fim seriosi! Elevii acestor licee au, deseori, rezultate deosebite aici si-n alte tari, iar tencuielile de pe cladiri pica, zugravelile holurilor impunatoare sunt cele de la ’48, calculatoarele sunt insuficiente, de aducerea la zi a laboratoarelor ce sa mai vorbim, etc. Cu alte cuvinte, profesorii suplinesc, cu vârf si îndesat, lipsurile evidente (faceti comparatie cu standardele europene!), iar administratia, de la nivel local la nivel central, se straduieste sa constate realizarile. Orice veleitati de zâne sau de feti-frumosi ar avea directorii acestor scoli, n-au cum sa scoata din propriul buzunar (si asa foarte îngustat de cei ce s-au perindat la conducere în anii democratiei) banii necesari unei adevarate modernizari a respectivelor institutii. Asa ca nu le ramâne decât sa traga, în compensare, la jugul faimosului învatamânt românesc. Ajutati de unii dintre elevi. Cei (nu foarte multi) carora le pasa.

Într-o alta imagine de anotimp cu mere în panere observam ca omului îi sade bine cu lucrul. Cu agitatia perpetua. Si, ca orice gospodar, serios, tenace, harnic, procurorii de la organul-de-lupta-cu-flagelul-secolului-aciuat-si-pe-la-noi se pare ca anunta o recolta bogata. Avanpremiera o constituie un nou dosar al fostului premier (din fosta putere). De data asta nu cu termopane, ci cu de-a dreptul imobilul. Dintre toate bucuriile juridice pe care foarte multi le asteptam (din bransa si din afara ei), în primele locuri se situeaza schimbarea stilului de lucru, adica a mentalitatii procurorului. N-am nici pe departe intentia de a-i cânta osanale fostului premier (cu sau fara legatura cu dosarul penal). Cu atât mai mult cu cât, vremea domniei sale a fost cea în care organului cu pricina i s-a dat nas dincolo de închipuire. Dar, tehnica aceasta de “dosar peste dosar, pe deasupra alt dosar” nu face decât sa arate o dureroasa continuitate în obiceiuri, la nivel de regula. Anterior lui Decembrie, si chiar mult dupa acesta, era cunoscuta tehnica “dosarului de rezerva”. Faptul mi-a fost confirmat de oameni aflati la conducerea destinelor unor parchete. Adica, daca individul a scapat de un dosar, las’ ca vine altul. Si daca-i nevoie înca unul. Ca nu cumva sa poata rasufla linistit în lupta cu luptatorii. Nu stiu care-i situatia cu faptele fostului premier. Si nici nu pot sa emit concluzii atâta vreme cât prezumtia de nevinovatie ma opreste. Dar, dincolo de orice împrejurare sau procedura, faza cu dosarele precum ciupercile, faza cu recolta penala de primavara si de toamna, cu începeri si extinderi de urmariri penale, cu schimbari de încadrari juridice, desfasurate pe parcursul a zeci de luni, nu prea poate mirosi a lege. Si nici macar a termen rezonabil european. Dar, cine stie, poate odata cu scoaterea alimentelor de fast-food de aici, de colo, de prin partile esentiale, lucrurile vor intra pe un fagas normal. Adica, vom înfuleca numai chestii sanatoase, fara colesterol, neprovocatoare de trepidatii suplimentare. Si calmi cum vom deveni, vom accepta cu totii ca legea este lege. De un fel pentru toti. Pe la pastele cailor…

Andreea Ciuca