Uncategorized

Călugării crescători de struți și păuni

La trei kilometri de Sighișoara, în mijlocul pădurii, a fost construită în anii 1997-1998 mănăstirea Sfântul Mucenic Dimitrie, care atrage la fiecare sfârșit de săptămână o mulțime de credincioși ortodocși din zonă și din județele învecinate. Lăcașul de rugăciune a fost construit din fonduri guvernamentale, dar și din donații. Călugării de aici se ocupă cu drag și de gospodăria care nu e de neglijat. Cresc aici vaci, porci, păuni și chiar struți.

“Dacă nu am fi știut cum să folosim înțelept banii, atunci nu ne-ar fi ajuns. În plus, învățăm să atragem oamenii spre mănăstire. Trebuie să știi cum să îi apropii, dar și cum să îi ții lângă Dumnezeu.

Într-o lume plină de tentații, lucrul acesta este destul de greu”, a spus părintele Serafim, vorbind despre starea și rostul mănăstirii.

Complexul este format din două corpuri mari de chilii, un garaj, o gospodărie, o clopotniță și Biserica, situată în mijloc. La mănăstire slujesc patru preoți, doi diaconi și cinci călugări. “Din păcate, la slujbe vin, în general, prea puțini sighișoreni. Doar la sfârșit de săptămână sunt mai mulți”, a mărturisit cu tristețe părintele Serafim.

În ceea ce privește ajutorul pe care îl primește mănăstirea, acesta vine de la oamenii nu foarte înstăriți, dar care au multă credință. Preoții de aici îi numesc pe semenii lor “copiii lui Dumnezeu”. “Atunci când spui Tatăl Nostru, te adresezi Tatălui. Așa că noi toți suntem copiii lui Dumnezeu”, a spus părintele Serafim.

O gospodărie ca la carte

“Vara, cei care vin la Mănăstire nu ne cred când le spunem că noi suntem cei care avem grijă de grădină. Au impresia că este o mănăstire de maici, pentru că florile noastre sunt fără pereche. Fiecare alee este plină de culori și viață”,

a povestit părintele Serafim.

Într-adevăr, chiar și iarna aleile sunt curate și îngrijite, deși zilele trecute zăpada era încă prezentă. Gospodăria mănăstirii este formată din trei vaci, 15 porci, 200 de găini, dar și struți și păuni. Dacă prezența vacilor sau a găinilor este obișnuită în mănăstiri, struții și păunii reprezintă o pată de culoare în gospodăria de la “Sfântul Mucenic Dimitrie”. “Avem tot ce ne trebuie ca să putem trăi liniștiți. Cât despre struți pot să vă spun că sunt foarte utili într-o gospodărie”, a afirmat părintele.

Călugării sunt cei care au grijă de toate. Ei trebuie să se preocupe de hrana animalelor, indiferent de anotimp. “Porumb primim cu mașina de la Arad, sunt niște credincioși care ne ajută de acolo”, a explicat părintele Serafim.

Acum, în perioada postului Paștelui, în fiecare vineri se ține Liturghia Darurilor, o liturghie cu un tipic aparte, care e menit să-l introducă pe credincios în atmosfera sărbătorii Paștelui. Călugării spun că modernitatea nu adus cu sine o lipsă a credinței. Oamenii vin la biserică atât cât le permite timpul.

Fiecare încăpere din mănăstire te uimește. Peste tot domnește mirosul de tămâie, iar liniștea este cuvântul de ordine. Pe pereții sălii de mese sunt ilustrate scene biblice. Orice detaliu induce pace și credință.

Lângă mănăstire se află o capelă de lemn, unde vara se țin slujbele. În copaci sunt boxe, pentru ca predica să poată fi auzită de toți cei prezenți în curtea mănăstirii la momente importante, atunci când credincioșii se adună în număr mare. Biserica este încăpătoare, pictată cu măiestrie. Două candelabre impunătoare atrag atenția. “Sunt aduse din Rusia”, ne explică părintele. Pictura din întreaga mănăstire a fost realizată de doi pictori, fiecare cu propriul stil.

6 mai – o zi specială

Sfințirea Bisericii va avea loc pe 6 mai, când se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, unul dintre hramurile locașului sfânt. “Este singura dată când femeia poate intra în altar. Este un semn al sfințeniei”, a spus părintele Serafim. Ocazia este una specială, atât pentru mănăstire, cât și pentru comunitatea sighișoreană, care a câștigat prin acest locaș sfânt un loc unde oamenii se pot simți, și chiar pot fi, mai aproape de Dumnezeu. Călugării nădăjduiesc că la eveniment vor participa mulți credincioși, care vor avea astfel ocazia să vadă cu ochii lor și să simtă oaza de credință de lângă Sighișoara. Și, de ce nu, să le dea o mână de ajutor călugărilor.

Corina ALBOTA

Struțul este cea mai mare pasăre de pe glob, cu o greutate de până la 180 de kg. Ouăle struțului sunt cele mai mari în comparație cu ale altor păsări de 1-2 kg, fiind echivalentul a 24 de ouă de găină. Creșterea struților este considerată din ce în ce mai profitabilă. Struții nu trebuie să fie hrăniți din abundență, fiindu-le suficiente lucerna sau grăunțele. Același lucru se aplică și în ceea ce privește investiția pe care o necesită, neavând nevoie de mult timp sau personal. Struții nu poluează zona în care trăiesc. În ceea ce privește reproducerea, struții pot fi productivi timp de peste 30 de ani, așa că acest lucru devine un avantaj prețios. Cât despre producția anuală, aceasta este mult mai profitabilă decât la orice animal. Piața cărnii a devenit extrem de receptivă, mai ales din cauza epidemiilor din cadrul fermelor de vaci.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close