Can-can cu Elene si pasarici

Pasarica se-mbujoreaza si se fâstâceste. Pasaricii îi crapa obrazul de rusine daca o privesti fix. Nu e deprinsa cu flirtul, nu stie ce sa spuna si cum sa-ti întoarca vorba. Pasaricii îi vine mai la-ndemâna sa taca. Însa tocmai tacerea ei atrage atentia pentru ca unde e multa tacere e si mult mister si, oricum o sucim si-nvârtim, misterul fascineaza. Câteodata poate chiar sa te scoata din minti. Oricât de misterioasa, odata ce ai descoperit-o si vede ca n-are încotro, de-acum e la mâna ta, pasarica prinde curaj, se-nvolbureaza si devine tot mai zglobie. Cheful de joaca, arta conversatiei, rasfatul la o sueta le deprinde cu acea usurinta admirabila a firilor pline de talente necunoscute.
Pasarica e bastonul de maresal pe care-l poarta ascuns anume domnite si doamne ambitioase. În speta doamne politice, pentru ca mediul politic e ca praful din coarne de radasca, da mâncarimi si atâta la dulci afrodisii. Ca le cheama Elena nu poate fi decât o fericita coincidenta, nimic mai mult. Ar putea sa se cheme Roberta, de pilda, sau Cezara, Cleopatra, Monica, Augusta si chiar Virginica, ar arata la fel si ar avea acelasi destin. Nimanui nu i-ar trece prin cap sa spuna ca oricare Elena, doar pentru ca numele are acea rezonanta de înger care te baga-n draci, aspira în sinea ei sa ajunga pasarica. Totusi, sa fii pasarica e o demnitate nobiliara si un titlu de glorie ce au în sine ceva stimabil si demn de toata râvna. 
Pe cât de sfielnica si ascunsa sta pasarica cea apolitica si cu simtul propriului mister, pe atât de tipatoare si aratoasa e surata ei politica. Vrea sa fie vazuta în companii alese, se da-n vânt dupa toalete scumpe si e moarta dupa protocol. Îi place la nebunie cu microfonul în fata si camerele de luat vederi fixate asupra-i. Placerea ca i se da atentie e atât de mare încât uita de sine, se împurpureaza, începe sa chicoteasca si, mai presus de toate, sa dea directive. S-ar putea ajunge atât de departe încât sa spunem ca pasarica politica este în sine o directiva. Ceea ce înseamna ca e de dorit sa o privesti direct în fata, sa o asculti, sa-i urmezi calea si sa-i hranesti avânturile. Avânturi întrecute-n frenezie doar de rimatele vânturi ale morocanosului tuhas, semit de sorginte, sfetnicul de taina al pasaricii. Cine si-ar mai permite azi sa puna la-ndoiala înteleptele ratiuni ce mâna tuhasul (ebr. tuchas) în batalii politice si de imagine jucate pe obrazul pasaricii, fara riscul sa fie socotit antisemit?
Kantian vorbind, nimic nu e pe lume mai nobil, mai curat si înaltator ca pasarica. De aceea îi si spune astfel, pentru ca are darul nepretuit sa te înalte sus de tot, în tarii, cum bine spuse cu lacrimi în ochi dragastosul de Goethe la senectute. În ce fel de tarii s-ar fi înaltat batrânelul faustic picat din întâmplare cu ochii pe pasaricile Elenelor mioritice, e usor de banuit. În tariile cele mai pure, unde batrânei învârtosati se dau de-a berbeleacul ca sa prinda piciorusul zânelor silvestre. Se-ntâmpla fara sa stie nimeni de ce, ca multele pasarici autohtone cu zbor politic se cheama Elena. Cuvine-se, asadar, în vers goethean sa le cinstim pentru uzul adorator al posteritatii. Nici nu-mi închipui o posteritate indiferenta la pasarici, ceea ce cred este si ideea tabloului atât de maret prin adevarul înfatisat aici.
Asadar can-canul apocrifului teuton cu ochii umezi tintind la pasaricile noastre politice. Veti observa, desigur, minunatele ruperi de ritm poeticesc si exuberanta stilistica a neamtului, cum numai venericele adoratii poate isca:

„Preafrumoasa pasarica  / Ce-mi cântai dulce mai an, / Vino tu de ma inspira / Sa-mi acord a mintii lira / Ca sa-ti fac vesel can-can  / si în strofe potrivite  / Glasul sa mi-l înnadesc / Tu, odoarea mea fierbinte / Sper sa te mai nimeresc.
 Elena întrutotul, tu, dalba pasarica, / Te-ai înaltat departe în zari politicesti / Alaturea sa-ti fie numitul Nicolae, / Întâi între tovarasi / Din neam de Ceausesti. / El cu sapca-i de tovaras / De muste te-a aparat / În acel moment artistic / Când cu poale ridicate / La can-can ai performat. 
Iar alaturea de tine / Tot Elena, blonda-n par / Înalta în aer craca / Sa-si exprime pitpalaca / Matasosu-i adevar / Lânga mutra care, chioara, / Rascolita de-un gând lin / Însira-n pahar margele / si de whisky si de vin.  / O fi el un domn Basescu? / Greu de spus, dar nu-i gresit / Sa-i citesti maret destinul / În profilu-i necioplit.
Numai mica, tot Elena / Pasare de cauciuc / Când pe scena, cu can-canul / Releva rumen mustiuc / Îsi pastra ascuns mansonul / Pentru-n pui de Hrebenciuc. / Zisa EBA, animata / Izbutita ca un vers / Clasica mai mult prin limba / Strâmba din buze pervers. 
În schimb trainica Lupeasca / Elena pe alocuri, în rest pasare pura / Oferi lui Carol dânsa / Ceva drag peste masura  / De-l lipi atât de strânsa  / Lânga sold bine strunjit / Ca pe-un suveran de treaba / Cu naravuri de bandit.
O, cinstita pasarica, / Te-as iubi pe-alocurea / Numai sa-mi promiti pe bune / Ca-ntr-un ceas de-nchinacine / Când cu verga te-oi cerca / Flocaita pe-ndelete / Tu mi-i sta de bidinea / si-om vopsi peretii tarii / Albi, de catifea.†