La poarta anului

Anul Nou îl schimba pe cel vechi dupa ciclul vremii ce se scurge si se duce în trecutul adormit unde toti ne-am zamislit. Vârsta omului creste în numar de ani, la fel si experienta si, probabil, întelepciunea fiecaruia; asa s-ar cuveni, sa ne înteleptim de la an la an, sa fim mai buni unii cu altii, lucrând dumnezeiescul îndemn al iubirii aproapelui. Ca se întâmpla asa sau nu, vom sti daca ne vom cerceta fiecare si ne vom facem un bilant sufletesc interior pentru a stabili corect cum pornim pe poarta Anului Nou, si mai ales încotro mergem!

IERARHIILE ANILOR

În limbajul nostru actual sunt multe apropieri de cuvinte care diferentiaza si definesc valoarea anilor dupa criterii istorice si sociale; astfel au fost ani buni, ani de restriste, ani rodnici, ani de seceta, anii prigoanei comuniste, ani de cumpana, ani de glorie, s.a.m.d. Aceste nuante ale valurilor vremii cuprind lumea si natiunile în situatii diferite, iar noi ne raportam la ele ca popor, dar si ca indivizi. Ca popor crestin, avem o întelegere specifica a valorii timpului, diferita de cea americana, “time is money”. Milioane de români alearga pe meridianele globului pentru a verifica valabilitatea ecuatiei. Substanta monetara a timpului nu poate fi decât una falsa, chiar daca, tot dupa modelul american, fiecare persoana este evaluata nu dupa criterii profesionale si socio – morale, ci dupa câstigul anual, indiferent de natura morala sau legala prin care a fost realizat. Lumea apuseana, total captiva a sistemului valorilor rasturnate, glorifica ticalosiile care pacalesc sistemul judiciar, mai ales prin coruptie, pentru ca, zic corupatorii, “fiecare om are pretul sau” cu care poate fi cumparat / corupt. Politicienii români au învatat rapid lectiile primite de la “expertii” transatlantici, invitati cu bani grei pe malul stâng al Dâmbovitei, pentru “expertiza” betelor în rotile carelor de lupta împotriva furturilor legalizate la nivel înalt. Pentru aceasta categorie umana “timpul devine bani” în sensul folosirii lui pentru orice fel de câstiguri necurate. Pentru ei într-adevar anii le sunt numarati: de guvernare, de fariseism si demagogie, dar si de autoînselare în meandrele fara scapare ale mocirlei ce înghite cu lacomie pe toti cei patati cu noroaiele argintilor iscarioteni. Sa ne ferim de goana dupa averi, puteri si placeri, marea primejdie din care nimeni nu mai scapa.

LA MULTI ANI!?…

DAR CÂT DE MULTI?…

“Lacomia pierde omenia”, deci mai buna-i saracia! Carol al II-lea a parasit România cu un tren ce cara 12 vagoane de bogatii ce au fost mostenite apoi de Elena Lupescu dupa ce sarmanul rege abdicat s-a stins în chinurile unui cancer ce si-a consumat prada decazuta în patima desfrâului. Bietul Ceauseascu proclamase cu insolent si iresponsabil curaj ca religia si credinta vor dispare din România pâna în anul 2000. El a disparut cu zece ani mai devreme, ciuruit de armata al carei “comandant suprem” îsi închipuia ca este, urmarit de lacrimile celor carora le darâmase bisericile si casele. si el a avut-o aproape pe Eva si i-a ascultat îndemnurile soptite de sarpele neadormit ce le spunea ceausestilor ca ei sunt “dumnezeii” românilor. Dar au fost si alte voci ce s-au adaugat corului lingusitorilor, ale unor sarmani “artisti” care si-au îngropat talantul în statuile, portretele si odele idolilor marxisti antiHristi, iar un actor “emerit” si al “poporului” chiar a îndraznit la o adunare festivista sa-l proclame pe naivul dar fudulul ceaus din Tatarai, “demiurg”, adica divinitatea creatoare din filosofia lui Platon. Numele initial al satului natal explica sorgintea locuitorilor, fosti prizonieri de razboi la 1877, pripasiti pe la noi, ce apoi a fost schimbat “cosmetic” în Scornicesti. si Ceausescu a dorit sa-si construiasca o faima mondiala, si chiar a reusit, dar în sensul rau al tiraniei ce darâma valorile Adevarului asa cum îi poruncise “tatal minciunii”, o uzurpare pe plan local, cu multe biserici si manastiri distruse, dar cu întarirea credintei celor care au câstigat “lupta cea buna” si au alergat pe treptele Raiului, în frunte cu Sfântul închisorilor Valeriu Gafencu.

ANUL NOU CU BUCURIA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

Refuzul comorii vesnice

Refuzul voluntar al bogatiilor oferite astazi de heralzii societatii de consum nu este deloc un demers lesne de întreprins, asa cum nu a fost usor nici cu doua milenii în urma, când Mântuitorul a spus ucenicilor: “Adevarat va spun ca greu va intra un bogat în împaratia cerurilor. si va mai spun: Mai lesne este sa treaca o camila prin urechile acului decât sa intre un bogat în împaratia lui Dumnezeu” (Matei 19, 23 – 25). Hristos nu afirma ca fiind imposibila intrarea în împaratie a vreunui bogat, ci doar greutatea acestei actiuni, a deciziei capitale: salvarea sufletului sau a averilor. Bogatul care venise la Hristos pentru a afla ce trebuia sa faca pentru a câstiga vesnicia Împaratiei Cerurilor, a fost sfatuit de Dumnezeu sa-si vânda averile si sa împarta banii saracilor. Dar neputinta aceluia de a urma dumnezeiascul îndemn a fost tâlcuit ucenicilor si noua celor care ne hranim sufleteste cu Cuvântul Bibliei, ca un prim si greu obstacol pe care trebuie sa-l trecem pentru a intra pe calea spre cer. Iar solutia elementara a falsei dileme este doar cea cuvântata de Hristos, pentru ca alternativa “salvarii” averilor este imposibila: ele vor fi furate sau mâncate de rugina, iar dupa o vreme îngerul va veni sa ceara sufletul omului, iar moartea îl va desparti definitiv de bogatii. si tot Hristos ne spune: “Pentru ca ce-i va folosi omului daca va câstiga lumea întreaga dar sufletul si-l va pierde?” (Matei 16, 26) Tocmai pentru a avea raspunsul clar la întrebare, Biserica Ortodoxa îl sarbatoreste în prima zi a Anului Nou pe Marele Vasile, cel care a aratat lumii cum se aplica întelepciunea Lui Hristos ce duce la

CALEA SFINTILOR,

… deschisa prin folosirea cumpatata a avutiei

Renuntarea cumpatata la bogatiile mostenite de Sfântul Vasile, i-au adus lui, si întregii sale familii, vesnicile comori ceresti. S-a pastrat scrisoarea tânarului de 29 de ani, Vasile, catre bunul sau prieten Grigorie, cel ce va deveni Teologul, unde aflam cum, ajuns la binefacatoarea întelepciune de a renunta la prisosul avutiei mostenite, a luat hotarârea cea dreapta: “Plec, frate, la Annisa. Tu însa nu te grabi, n-a sosit înca vremea visului nostru celui mare. Cum m-as fi dus, de altfel, sa ma calugaresc fara sa vorbim amanuntit despre toate? Acum merg la mama si la sora mea. Desigur, mi-au spus-o limpede de multa vreme: sa fac ce voiesc cu marea noastra avere. Însa trebuie sa iau bunecuvântarea mamei mele. Asadar, voi lipsi din Cezareea destula vreme. Dumnezeu a daruit multa bogatie familei mele. Avem proprietati în nici mai mult, nici mai putin de trei provincii. De unele deja ne-am izbavit. Ramân însa multe. si vad limpede ca, daca nu le împart si pe acestea saracilor – fratilor mei -, n-o sa pot înainta pe calea desavârsirii. Întelegi acum, asadar, cât de necesara îmi e aceasta calatorie. E adevarat ca lucrul acesta o sa ma oboseasca. Dar tie ti-o spun, caci de atâta vreme suntem una: am bucurie mare înlauntrul meu. Nu ti-o pot înfatisa, dar cred ca bucuria aceasta e de la Dumnezeu. Este – sunt sigur de cele ce-ti spun, chiar de îmi tremura mâna scriindu-ti – harul pe care Cel Atotputernic mi-l da ca sa nu ma tem si sa îndraznesc: sa împart toate averile saracilor, fara sa am remuscari.” Decizia de a împarti saracilor marea avere a familiei îi revenea, dupa moartea tatalui sau, celui mai mare dintre frati, Vasile. Nimeni din famile nu s-a opus hotarârii, ci toti au sustinut-o. Ne aflam în plina comuniune a unei familii a sfintilor; Vasile cel Mare, cuvioasa Macrina, sora cea mare si fratele lor Grigorie, Episcopul de Nyssa, casatorit cu cuvioasa Teozva, sotie sfânta a celui sfintit. Toti copiii, noua la numar, împreuna cu mama lor Emilia au ales saracia de buna voie, ca premiza necesara a desavârsirii vietii, iar cei trei, amintiti mai înainte, au ales si fecioria; desi Macrina a fost logodita, iar Grigorie casatorit, au pastrat curatenia trupeasca. Calauziti si întariti de Dumnezeu, au primit împreuna cu Vasile cununile sfintilor pentru curajul si hotarârea lor de a renunta la poverile sufletesti ce apasa greu peste lacomia ce se închina aurului. De buna voie au renuntat la povara cea mare a pastrarii egoiste a bogatiei si au trait o viata simpla si curata rasplatita cu câstigul eroic al fericir vietii vesnice în curtile ceresti ale Împaratului Hristos.

Catre Dumnezeu sa ne îndreptam gândurile pline de adânca recunostinta, iubire si nadejde deplina în grija si ajutorul Lui catre toti cei care Îi urmeaza chemarea catre Împaratia Cerurilor.

Alexandru Mihail Nita