Cardinalul vânat de Securitate

Născută la sfârșitul secolului al XVII-lea, în condițiile ofensivei habsburgilor catolici în Transilvania, Biserica Unită cu Roma (greco-catolicii sau uniții) trebuia să reprezinte – în concepția celor ce au încurajat înființarea ei, austriecii – un element de contrapondere în raport cu celelalte culte aparținând “națiunilor privilegiate”. În 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost desființată de comuniști, iar preoții ei, aruncați în închisori. Este și cazul reghineanului Alexandru Todea, figură emblematică de misionar și martir al credinței greco-catolice.

Această biserică a renăscut după 1989, dar multe dintre problemele cu care s-a confruntat după oficializarea ei au rămas nerezolvate și acum. O parte însemnată a problemelor pe care le are Biserica în prezent, se datorează statului român. “Restitutio în integrum” rămâne deocamdată un principiu valabil pe hârtie.

Pentru păstrarea memoriei și respectului cuvenit față de martiri ai credinței creștine, așa cum a fost cardinalul Alexandru Todea, se face prea puțin. Consiliul local Reghin n-a fost în stare nici acum să găsească acea majoritate necesară pentru a aproba schimbarea numelui străzii Bucegi, în strada cardinal Alexandru Todea. Ignoranță, indiferență, rea voință sau toate trei la un loc?

Începutul calvarului

Prin decretul numărul 358, din 1 decembrie 1948, istoria eclesiastică din istoria postbelică a României, a fost puternic marcată, acest decret fiind la originea agravării conflictului dintre ortodocși și greco-catolici, care din păcate a rămas neîncheiat și în prezent. Toți cei șase episcopi greco-catolici, Ioan Suciu, Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan și Vasile Aftenie au fost arestați între 28-29 octombrie 1848. Reprezentanta Sfântului Scaun la București, Nunțiatura Apostolică, a protestat față de această situație care reprezenta un abuz grav față de libertatea de credință. În această situație comuniștii au recurs, în 1950, la înscenarea unui proces de spionaj, desfășurat la Tribunalul Militar București, în urma căruia reprezentanții Sfântului Scaun au trebuit să părăsească România. Cu toate acestea, Nunțiatura a reușit, în primii ani după scoaterea în afara legii a cultului greco-catolic, să contribuie la consacrarea a șase episcopi auxiliari clandestini: Alexandru Todea, Tit-Liviu Chinezu, Iuliu Hârțea, Ioan Cherteș, Ioan Ploscaru și Ioan Dragomir. Prin ordinul semnat de colonelul de securitate Gavril Birtaș, o figură sinistră a anilor ’50, toate Direcțiile Regionale de Securitate trebuiau să întocmească fișe personale ale mai multor categorii de preoți. Au urmat apoi arestările, anchetele, procesele și condamnările. Sub acuzația de înaltă trădare, agitație publică și uz de fals, Alexandru Todea a fost arestat și condamnat la muncă silnică pe viață prin sentința nr.104, din 20 februarie 1952, de către Secția a II-a a Tribunalului Militar București. Prin decretul 1563, pedeapsa i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică, dar prin Decretul 411 din 1964 a fost eliberat după 12 ani de închisoare executați în diverse penitenciare.

Date compromițătoare

După ieșirea din închisoare, Alexandru Todea a devenit “obiectiv de urmărire informativă”, întrucât era cunoscută puterea de atracție și charisma sa extraordinară. Se dorea izolarea acestuia pentru a nu face prozeliți. Era supravegheat atât cu echipe de filaj mobile, cât și cu echipe fixe astfel încât să poată fi supravegheat 24 de ore din 24. Persoanele care îl frecventau au fost atenționate să-și rărească sau chiar să abandoneze vizitele la episcop. În decursul anilor, în dosarul de urmărire informativă al episcopului Todea, au fost făcute diferite înscrisuri care reflectau “grija” Securității față de persoana sa. “La Reghin, cel în cauză – scria unul dintre cei însărcinați cu supravegherea episcopului – are legături mai apropiate cu numiții: Costinaș Susana, fostă călugăriță greco-catolică, condamnată politic; cu Vultur Eugen, laic; la Târnăveni cu Guțiu Gheorghe, fost preot greco-catolic, condamnat politic; la Iernut cu Roșca Ioan, Crăciun Ioan, Ficica Cornel, foști preoți greco-catolici și condamnați politic și cu care continuă să aibă legături și contacte…”

Într-un alt paragraf, se specifica: “Todea are relații și cu Marton Aron și Lestyan Francisc din Târgu Mureș, dar și cu alți preoți romano-catolici din Alba-Iulia”. Incriminarea din dosarul său, continua: “…și-a amenajat încăperea în care locuiește în lăcaș de cult, unde celebrează liturghii în rit greco-catolic…S-a stabilit că primește trimestrial de la banca elvețiană Bank – Union din Zurich, suma de 4000-5000 de lei”. Cardinalul a făcut față cu tărie și multă demnitate acestor încercări prin care i-a fost dat să treacă. Mai mult chiar, a apucat să supraviețuiască și momentului ’89.

Nicolae BALINT

Eugen Crișan depune mărturie

Printre cei asupra cărora și-a pus serios amprenta personalitatea cardinalului Todea s-a numărat și Eugen Crișan, om de afaceri și om politic mureșean: “Și înainte, dar și cât timp am fost militar în termen am purtat corespondență cu părintele Todea. Am și acum scrisorile sale”. “Dificultățile și felul de a le suporta, îi scria părintele Todea, în 1970, soldatului Crișan, constituie cea mai înaltă școală a vieții, constituie o mare autodisciplină interioară și exterioară, constituie o ocazie de a cunoaște viața așa cum este ea în realitate. Deci păstrează echilibrul sufletesc și la bine și la rău și la foame și la frig, precum și la alte privațiuni”.

Corespondența soldatului Crișan cu părintele Todea nu putea trece neobservată. Aproape de terminarea stagiului militar, a fost chemat să dea unele explicații referitoare la această legătură spirituală. A fost atenționat că ar fi mai bine să înceteze corespondența. Era o dovadă că scrisorile erau desfăcute, citite și analizate de cei din “domeniu”. Spiritul de frondă a triumfat și Eugen Crișan n-a ținut seama de sfatul primit, continuând această relație. Nu pentru foarte mult timp, pentru că de data aceasta a primit un avertisment mult mai clar și mai serios.

După ieșirea din închisoare, părintele Todea a fost permanent supravegheat de Securitate. O făceau discret, dar o făceau eficient, 24 de ore din 24 cu echipe de filaj mobile. Eugen Crișan a continuat legătura cu părintele Todea neștiind la ce se expune. Mai mult chiar, în 1976, primul copil, fiica sa Oana i-a fost botezată de părintele Todea în cultul greco-catolic. Atunci a primit un avertisment clar, fără echivoc din partea unui coleg de liceu, devenit între timp ofițer de Securitate la Reghin: legăturile cu părintele Todea trebuie să înceteze imediat. Și au încetat, fără nici un fel de explicație. Eugen Crișan avea un serviciu, avea o familie, avea doi copii…îi era teamă de tracasările la care putea fi supus. Din când în când, Eugen Crișan trecea cu mașina pe strada pe care locuia cardinalul, încetinea ușor în dreptul casei părintelui Todea, dar fără să oprească vreodată. Teama devenise atotputernică. S-a reîntâlnit cu părintele Todea față în față, după 1990, la închisoarea de la Sighet, la dezvelirea troiței din cimitirul săracilor. Părintele Todea l-a privit în ochi, fără nici un fel de reproș. S-au întâlnit din nou în 1997, când părintelui Alexandru Todea i-a fost înmânat titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu Mureș. A fost printre cei care i l-au înmânat. “Am simțit mereu nevoia unei explicații, spune Eugen Crișan. N-am putut însă să spun nimic. Părintele m-a privit blând și din privirea lui mi-am dat seama că înțelesese gestul meu de a rupe legăturile cu el. Exista și există însă legătura spirituală, care a fost și este mai presus de toate”.