Cei ce au îmbracat camasa mortii (I)

  – Condamnati la moarte prin împuscare –
Doua grupuri de rezistenta anticomunista. Unul având centrul de actiune în zona Sibiu-Medias-Sighisoara, celalalt în zona Rastolita-Deda-Vatava-Reghin. Ambele grupuri au folosit metode similare de actiune si au actionat aproximativ în aceeasi perioada. Desi în plan teritorial erau situate relativ aproape, nu a existat o minima coordonare a actiunilor desfasurate. Lipsa unitatii de comanda – un principiu eficient de conducere militara -, dar si lipsa unei conspirari depline, a facilitat lichidarea acestora de catre Siguranta statului, devenita ulterior (din 1948) Securitatea statului. Credinta într-o idee, daruire pentru o cauza si sacrificiul suprem…ramân însa exemple pentru o generatie care înca nu s-a nascut.
Au fost 14…
Vlad Mihai Vasile, Tanase Ion, Cosma Ion, Samoila Ion, Tolan Ion, Pop Gavrila, Tartler Erich, Buda Ion, Corlan Ion, Dinca Gheorghe, Iuhasz Ion, Cosma Ion, Popovici Alexandru si Golea Ion. Nume comune într-o sumbra statistica a rezistentiei anticomuniste. Pe data de 4 noiembrie 1953, ziarul “Steaua Rosie” din Târgu-Mures, anunta ca grupul celor 14 – cei ce actionasera în zona Sibiu-Medias-Sighisoara – au fost executati ca urmare a punerii în aplicare a sentintei de condamnare la moarte pentru acuzatia de spionaj în favoarea SUA. Printre cei împuscati atunci se afla si mureseanul Ion Golea, originar din Bahnea. Dupa 1990 – doua carti – una scrisa de Nicolae Golea, tatal lui Ion Golea si o alta scrisa de un prieten foarte bun al celui împuscat, medicul brasovean Teofil Mija, precum si câteva însemnari ale fratelui sau, Traian Golea, rememorau destinul tragic al rezistentilor.  Nascut într-o familie numeroasa, de gospodari recunoscuti si puternic, implicata în viata comunitatii de români si maghiari din Bahnea, Ionel Golea a beneficiat, ca dealtfel toti ceilalti copii ai familiei, de toate cele necesare pentru a urma studii. Tatal lui Ioan Golea, Nicolae, la fel si bunicul sau Gemu Golea, au fost primari de mai multe ori si sub regimul austro-ungar, dar si sub monarhia româna interbelica. Nici unul dintre membrii familiei nu a învatat ungureste, dar asta nu i-a împiedicat sa aiba relatii bune cu maghiarii din localitate. Ridicarea scolii românesti si a bisericii ortodoxe din Bahnea, se datoreaza în buna masura neamului Golea. În 1940, Ion Golea era elev la Liceul “st. O. Iosif” din Odorhei. Cedarea Ardealului în vara lui ’40, l-a obligat sa se mute la Liceul “Timotei Cipariu” din Dumbraveni-Sibiu. Pentru a fi mai aproape de casa, ultimul an de liceu, 1941-1942, l-a urmat la Liceul “Principele Nicolae” din Sighisoara. Dr. Teofil Mija, care i-a fost coleg la Dumbraveni si la Sighisoara, mai târziu la Iasi si la Cluj, îl descria foarte sugestiv: “Iradia caldura, dragoste, prietenie. Mereu vesel si bine dispus. Nu putea sa ramâna indiferent la ceea ce se petrecea în jurul sau. Lua întotdeauna atitudine fata de actele de nedreptate, înselatorie sau abuzuri ale celor mari si puternici pe seama celor mici si neajutorati. Nu suporta mai ales minciuna si hotia. Era un crestin convins si traitor…”
Fratiile de Cruce
Atmosfera epocii, puternic marcata de politicianismul ieftin al partidelor incapabile sa faca fata manipularilor regelui aventurier Carol al II-lea, este foarte bine descrisa în cartea dr. Mija. Probabil ca acesta a fost si unul dintre motivele pentru care tânarul Ion Golea, a hotarât în 1938 sa intre în Fratiile de Cruce legionare. Dr. Mija a reusit sa evoce la fel de sugestiv si anii studentiei petrecuti alaturi de Ion Golea la Facultatea de medicina din Iasi. Aceste evocari vin sa completeze schita de portret a unui tânar dezinteresat, foarte religios si mereu preocupat de a face ceva în folosul celor din jurul sau. Apropierea frontului de Iasi, a facut ca studentia celor doi ardeleni, începuta în 1942, sa fie întrerupta în aprilie 1944. S-au refugiat la Alba-Iulia împreuna cu Universitatea din Iasi. Actul de la 23 august 1944 le-a indus un sentiment coplesitor. Erau convinsi ca odata intrati în tara, rusii nu vor mai pleca prea curând. Iata ce spunea dr. Mija în cartea sa : “Niciodata n-am putut întelege, nici atunci, nici mai târziu, cum de au putut exista români care sa se bucure de navalirea peste noi a acestor hoarde bolsevice, care sa ne tina ocupati cu ajutorul strainilor din tara sau din alta parte…fost dat sa traim celor din generatia mea.” În septembrie 1944, Ion Golea a plecat voluntar cu armata româna, în Ardealul de Nord, fiind încadrat într-un spital de campanie. Peste doua luni era mutat la Spitalul de zona interioara 105 din Medias.
Rezistenta
A fost momentul în care s-a hotarât sa organizeze un grup de rezistenta armata în zona Târnavelor, grup care sa fie pregatit sa lupte împotriva procesului, tot mai evident, de comunizare a României. Intentia sa se fundamenta si pe faptul ca în zona, atât printre români, dar mai ales printre sasi, exista un puternic sentiment anticomunist. Înca de la început, grupul s-a bucurat de o mare sustinere si ca atare, de o mare extindere în plan teritorial. Avea case conspirative în localitatile Biertan, Richis, Pelisor, Zlagna, Ruja, Malâncrav, Apus, Coves, Ighisul Românesc, Noul Sasesc, Vard, Rondola, Copsa Mare. Centrul de comanda urma sa fie situat în padurea Fetea, din apropierea Noului Sasesc, în regiunea Târnavelor. Dealtfel, în documentele operative ale Sigurantei Statului din Medias, preluate apoi de Securitatea Poporului, grupul de rezistenta aparea cu numele de “Grupul Fetea”. În iarna anului 1944, Ionel Golea a luat legatura cu unele grupuri parasutate în România de catre guvernul legionar constituit la Viena. Unul dintre aceste grupuri a fost si cel de la Sighisoara, condus de Virgil Totoescu si Ion Gligoras. Acest grup a cazut însa în 1948, ocazie cu care Siguranta din Medias, condusa de comisarul Vasile Moga, a aflat si de Grupul Fetea. În cartea dr. Mija, publicata dupa 1990, apar mentionate persoanele, dar si familiile care au sustinut ani la rând, material si informativ, Grupul de Rezistenta Fetea. Astazi, este cert faptul ca Siguranta Statului – asa cum avea sa faca dupa înfiintare si Securitatea – a folosit pe scara larga informatorii. Ea a reusit sa penetreze rezistenta, astfel încât o buna parte din membrii sai au fost deconspirati destul de repede, iar grupul partial dezorganizat.
Racolat de CIA – arestarea si procesul
Ion Golea a fost si el arestat în 1945, într-o întâlnire capcana organizata de Siguranta din Medias. A reusit însa sa evadeze de sub escorta în timp ce era transportat spre arestul Sigurantei din Medias si din acel moment a trecut în clandestinitate. În timp ce se afla la Sibiu, în 1948, a fost din nou arestat – de data aceasta de Securitatea sibiana – dar a reusit din nou sa evadeze. Împreuna cu fratele sau Traian si cu cumnatul Boris Bucsan, au luat hotarârea sa fuga în Iugoslavia ajungând apoi în Germania, în zona americana unde Ion Golea a fost contactat de serviciile de informatii ale SUA. În 1953, împreuna cu grupul celor 13 – ulterior condamnati cu totii la moarte – au fost parasutati în România. Au reusit sa restabileasca contactele cu o parte din rezistentii din Grupul Fetea. Între timp Securitatea româna, folosind agenti acoperiti, reusise sa înfiltreze, dar si sa controleze respectivele grupuri. La mai putin de doua luni de la parasutare, grupurile de rezistenta contactate de cei parasutati – ca si cei 14 de altfel – au fost arestate. Judecati în procedura de urgenta de Tribunalul Militar din Bucuresti, cei 14 au fost condamnati la moarte si executati. Din Grupul de rezistenta Fetea a facut parte si dr. Teofil Mija, care a fost si unul dintre putinii supravietuitori. Condamnat la 16 ani de închisoare, în 1964 Mija a fost eliberat. S-a integrat cu mare greutate în societate, dar în 1996, dupa ce a luat legatura cu Traian Golea în SUA, a hotarât sa scrie si sa publice cartea care remomoreaza în parte destinul tragic a lui Ion Golea. O modesta placuta de marmura, instalata pe casa familiei Golea din Bahnea – familie risipita astazi în cele patru vânturi – aminteste de sacrificiul lui Ion Golea, un tânar luptator idealist.
(urmare în numarul viitor)