La Grande Place – Bruxellu”™ mamii ei de varza

De la hotelul nostru faceam cam 20 de minute. Ieseam de pe straduta, traversam largul bulevard unde nimeni nu respecta culoarea semaforului, nici pietonii, nici soferii, ne afundam pe o straduta care dadea în Palatul Regal si apoi, pe alta, la vale, ajungeai în La Grande Place. De acolo, începea zona pierzaniei. În sens pozitiv, bineînteles.
Noaptea e un sfesnic bun
Bruxelles e un teritoriu pe care-l întelegi mai bine noaptea. Ziua e destul de anosta. Începe cu o raza de soare, continua cu rafele de vânt si se-ncheie cu firimituri de ploaie enervanta. Barbati grabiti, la costum, femei urâtele, copii obraznici. Mixturi de rase, negri cu albi, albi cu asiatici, asiatici cu negri cum n-am mai vazut în vreo alta capitala europeana dintre cele pe care le-am vizitat. De fapt, chiar din pliantul primit la hotel am aflat ca peste 45% din populatia orasului are origini straine de Belgia. Noaptea, în schimb, capitala europeana are o alta fata. Aceiasi oameni care te plictisesc cu rutina lor peste zi se transforma în niste adepti ai dezmatului. si locul cel mai potrivit unde poti sa vezi acest lucru este zona La Grande Place. Acest lucru l-am facut si noi, dupa cum ati intuit deja. The Grande Place este una dintre cele mai frumoase piatete din Europa, care înglobeaza trei ere diferite în arhitectura: baroca, gotica si Ludovic al XIV-lea. Patru impresionante cladiri împrejmuiesc un loc unde odinioara functiona o piata de alimente. Din acest motiv, stradutele care pleaca din acest square, ca la ele vreau sa ajungem, poarta aproape toate nume de alimente: Poulet, Herbes, Fromage, etc. Magicul spatiu este pe lista UNESCO. Dar destul cu explicatiile tehnice, puteti admira fotografiile si chiar sa ajungeti acolo daca sunteti pasionati. Merita.
Furnicarul si grecul
Miercurea trecuta, am pornit de la hotel, ziceam, si cam în 20 de minute eram în La Grande Place. Dupa ce am cascat ochii a uimire în fata impresionantelor imobile, am apucat-o pe-o straduta pavata, unde masinile n-au acces, si dupa câteva zeci de metri pe-o surata de-a ei, care se desprindea armonios spre stânga. Am ajuns la locul indicat de ghizii mei: strada greceasca. Imaginati-va o alee plina de crâsme grecesti, din metru-n metru, cu muzica traditionala, cu terase dinainte. Locul era un mic furnicar, iar terasele erau ocupate de grupuri de englezoaice dornice sa deguste cele câteva zeci de tipuri de bere pe care patronii greci le afisau spre vânzare cum numai ei stiu. Ati vazut un grec care îsi vinde marfa? asta de care va zic eu se punea cu clientele la masa, îsi lua si lui o bere, discuta într-o engleza stricata tot vroiau ele, le zâmbea cuceritor, le mai aducea bonus o farfurie cu alune prajite, apoi înca o tura de bere, de data asta mult mai speciala… si mai scumpa, evident… Va spun eu, englezoaicele erau pe spate si gâlgâiau deja la minunatele licori fara gândul la portofel sau carduri… Le cucerise, le îmbatase de jumatate. si ele erau fericite asa. Noi am avut parte de un tratament asemanator, adica Zorba stia câteva vorbe în româneste, fapt ce ne-a convins sa stam la masa lui si sa sorbim câte doua beri în atmosfera aceea de nebunie generala. Cea bruna cu aroma de cirese si 12% alcool – Chateau Rouge, pare-mi-se – a fost delicatesa serii. Dar nici cu Rochefort 10 – adica 10% alcool – nu mi-a fost rusine, fiind la orice ora peste mult mai celebra Guiness irlandeza. Straduta aceea îti fura deodata sufletul si banutul din buzunar, asa ca ne-am desprins cu mari eforturi de acolo si am batut la pas drumul spre hotel. Eram deja multumit, Bruxelles-ul nu e ceea ce vazusem ziua, la care se adauga Parlamentul European. Nici vorba.
Locul pierzaniei. Absint
si de asta mi-am dat seama mai bine în a doua seara, dupa ce în timpul zilei fusesem în interiorul magaoaiei care este Parlamentul European. Am luat-o pe acelasi drum, am ajuns în La Grande Place, dar de acolo ne-am hotarât sa alegem alta straduta. La fel de galagioasa, de plina de crâsme, de muzica, de oameni, de viata. Asa de asemanatoare sunt toate aceste locuri în viata de noapte a Bruxelles-ului încât nici nu stii unde sa te asezi. Asa ca, am schimbat fara probleme vreo 4-5 terase, de pe alei diferite, unde am baut tot atâtea tipuri de bere. Plus o chestie la moda prin cluburile occidentale: Absint. Cica prin unele locuri e interzisa si noi o aveam dinainte, acolo, într-o sticla uriasa. O licoare albastra, dar putea fi la fel de bine si rosie, si verde, si neagra… cum o alegi. La gust seamana cu sambucca, daca ati gustat, dar la efecte e putin mai „drasticaâ€. si am vazut asta nu pe mine, ci pe unul dintre colegii jurnalisti, mai nebun de felul lui, e drept. Între doua beri si un Absint, baiatul asta îl zarise, chipurile, pe premierul Moldovei, Vlad Filat, într-o crâsma din apropierea noastra, si a intrat peste el sa-i ceara un interviu. Evident ca patru bodiguarzi – deghizati în chelneri – au aparut de urgenta si l-au aruncat în strada. Era Filat? Nu era? Cert e ca eroul nostru a avut toata noaptea chef de harta si glume, pâna dimineata, când la întoarcerea lui solitara la hotel i-a venit un taximetrist maghrebian de hac si i-a spart nasul. Plus ca i-a fracturat mâna, de a umblat pe la spital. De asta ziceam, nu stiu daca Absintul ala o fi fost de vina, dar mai bine sa-l evitam. Nebunia din mijlocul Bruxelles-ului ne-a prins pe toti. Tineri, batrâni, dubiosi, nedubiosi, cercelati, tatuati, beti turta, treji lumina, toata lumea îsi gasea locul pe stradutele medievale de lânga Grande Place. Abia ulterior, când eram în drum spre hotel, am aflat ca e singurul loc din capitala europeana unde distractia nu trebuie sa se termine la 12 noaptea. Poate continua pâna dimineata. Va dati seama ca grupul nostru a facut cale-ntoarsa spre a mai degusta o bere de manastire, înainte de a ne închide în hotelul mult prea sobru din zona cuminte a orasului. Cam asta e Bruxellu’ de noapte, vazut prin prisma si sticla mai multor halbe de bere. si mi-a placut.