Sanatate

Cercetare medicală despre boala parodontală și diabet

MONEA-660x439 Chiar dacă banii alocați pentru cercetări sunt din ce în ce mai puțini, medicii români nu renunță la proiectele de calitate și, prin perseverență și încredere în obiectivele lor, reușesc să ajungă la reale progrese.

Proiect demarat la UMF Târgu-Mureş

“Tratamentul iniţial parodontal la pacienţii cu Diabet zaharat tip II deficitar controlat şi boala parodontală”, demarat în urmă cu o lună de zile, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș, este un proiect coordonat de dr. șef de lucrări Adriana Monea, ajutată de o echipă formată din trei medici, dr. Gabriela Bereșescu, șef lucrări, dr. Yero Eremie Lia, șef lucrări și Bukari Csilla, asistent universitar. ”Studiez diabetul zaharat încă din timpul elaborării tezei de doctorat și am observat că sunt din ce în ce mai mulți pacienți diagnosticați cu diabet, nu doar persoane mai în vârstă, ci și tinere. Între diabetul zaharat și boala parodontală există o relație bidirecțională, diabetul favorizează apariția bolii parodontale, și invers, boala parodontală agravează mult diabetul, practic, prezenţa unei boli tinde să o agraveze pe cealaltă. Încercăm să vedem, în ce măsură, dacă avem grijă de cavitatea bucală și tratăm bolnavii parodontal, le putem îmbunătăți statusul glicemic”, a declarat dr. șef de lucrări Adriana Monea.

20.000 lei, asiguraţi de Centrul Medical Puls

Centrul Medical Puls, cu sediul pe strada Gheorghe Marinescu nr. 4 din Târgu-Mureş susține și finanțează acest proiect cu 20.000 lei, managerul spitalului dr. Cristian Mucenic, fiind el însuși absolvent de facultate cu profil stomatologic. Cercetările vizează 100 de pacienți diabetici și se derulează pe întreaga perioadă a anului. Boala parodontală este o complicaţie frecventă la pacienţii cu diabet zaharat, ce poate fi inclusă în cadrul complicațiilor „clasice” ale diabetului. În urma unui tratament parodontal corect și complet, rezultatele vor demonstra dacă există sau nu o ameliorare a controlului glicemic la subiecţii diabetici cu parodontită și vor contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora.

Amalia VASILESCU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close