Schimbări mari la Avântul
Cel puțin cinci jucători dintre cei care au jucat în sezonul trecut la Avântul Reghin vor pleca în această vară. Aceștia sunt Enyedi, Zsigmond, Ferenț Popescu, Horațiu Sătmar și Belciug. Enyedi și Zsigmond sunt liberi să-și caute ce echipă vor, Popescu va pleca aproape sigur în Ungaria, iar Sătmar este curtat de FC Brașov și Politehnica Timișoara. Printre cei căutați de echipe importante din fotbalul românesc se numără și atacantul Călin Ignat, dar conducătorii
Avântului spun că târgumureșeanul va rămâne la echipa din Reghin. De asemenea, cei din conducerea grupării vor încerca să-l țină pe portarul Nădăban, împrumutat în iarnă de CFR Cluj.
Un lucru foarte important pentru viitorul formației este și decizia pe care o va lua antrenorul Stelian Gherman. Tehnicianul a venit în iarnă la echipă, pentru retur, și a spus atunci că nu este exclus să rămână și după încheierea campiontului. Condiția lui Gherman era însă performanța.
Cum spre finalul actualei ediții s-au făcut planuri de promovare pentru anul viitor, este foarte posibil ca Gherman să rămână și din toamnă la conducerea echipei reghinene. Insistența conducătorilor echipei de a-l ține la Reghin pe Gherman e de înțeles. Nu e puțin lucru să iei o echipă aflată pe ultimul loc la jumătatea campionatului și să termini în prima parte a clasamentului.
Cei de la Avântul aveau în plan și modernizarea Stadionului, cu un sprijin masiv din partea Primăriei, dar după surpriza de la alegeri nu se știe în ce măsură va veni ajutor de la edilii din Reghin. Planurile referitoare la stadion prevedeau montarea a câteva mii de scaune, acoperirea parțială a tribunelor și amenajarea gazonului.
Până la începerea pregătirilor mai sunt săptămâni bune, așa că cei de la Avântul mai au timp să ia deciziile potrivite. Cert e că planurile sunt mari.



