Christian N’Kongue, perla neagră a Municipalului
Primul jucător de culoare din istoria fotbalului mureșean a sosit la Târgu-Mureș doar înaintea startului în returul Ligii II. Surprinzător pentru mulți, a făcut parte din primul „unsprezece” al FC Municipal la mai puțin de o săptămână de la sosirea sa la echipă. În cele 60 minute în care a evoluat, camerunezul a reușit să câștige deja simpatia multor suporteri. Aflăm mai multe chiar de la Christian, un om foarte deschis.
Reporter : Christian, ce poți să ne spui despre tine?
Christian N’Kongue : Sunt născut în localitatea Douala, din Camerun (n.r.: oraș în partea de vest a Camerunului, reședința provinciei Litoral, cel mai populat oraș și port maritim al țării). Am început să joc fotbal la Centrul de Formare din Douala la vârsta de zece ani. Familia nu a agreat ideea că eu joc fotbal, în special mama a insistat să fac mai degrabă o școală. Am terminat o școală și am calificare de electrician, pentru efectuarea instalațiilor electrice în apartamente. Între timp, am continuat să joc și fotbal. Suntem șase frați, patru băieți și două fete. Eu și fratele meu geamăn Didier suntem mezinii. Și el este fotbalist, tot atacant. A mai jucat în Malaezia, Angola și Franța, iar acum se află în Iran. Am discutat cu el ca după expirarea contractului să vină în România, să fim ca frații gemeni de la Steaua (Karamian). Amândoi ne ajutăm familia cu banii câștigați din fotbal. Viața în Camerun este grea, veniturile sunt foarte mici.
Rep. : Ai avut convocări la loturi naționale?
C.N. : La niciun nivel. Acum, că au antrenor străin, s-au mai schimbat lucrurile. Înainte însă, dacă nu aveai bani, nu puteai ajunge în Națională. Am fost solicitat, dar mi s-au cerut bani pe care nu aveam de unde să-i dau. Acolo am jucat patru ani ca profesionist, doi ani în prima ligă, și alți doi în liga a II-a.
Rep. : Când ai părăsit Camerunul?
C.N. : Am fost prima dată în Franța, în 2002, apoi m-am întors acasă. În 2003 am plecat în Indonezia, unde am jucat un an și jumătate în prima ligă. Nu mi-a plăcut fotbalul de acolo, se bazează mai mult pe angajament fizic, mai puțină tehnică. În Camerun nu făceam antrenamente fără minge, inclusiv alergările. Din 2005 m-am stabilit definitiv în Europa. În Franța nu am putut juca decât în liga a IV-a, deoarece nu aveam actele în regulă și regulamentul nu-mi permitea să joc în ligile superioare.
Rep. : Spui că te-ai stabilit în Europa, ți-ai întemeiat o familie?
C.N. : Am avut soție, dar am divorțat, ea n-a vrut să vină în România. Este de origine gaboneză și am doi băieți care locuiesc cu ea în Nantes. Cel mare, David, are șase ani și a început școala în Franța, iar cel mic, Warren, are doi ani și este la creșă. Intenționez să-i aduc în vacanță la Târgu-Mureș. David a mai fost două săptămâni în România, când eram la Galați.
Rep. : Cum ai ajuns în România, la Tulcea?
C.N. : Prin intermediul unui prieten, Yanich, un impresar din Camerun, care mai are jucători în Tunisia și Algeria. M-a întrebat acum doi ani și jumătate dacă vreau să joc în România la o echipă bună din liga a II-a și am acceptat.
Rep. : A fost grea acomodarea cu România?
C.N. : În special primele șase luni au fost foarte grele. Nu mi-a plăcut nici orașul, nici condițiile de cazare, nici mâncarea. Atunci mi-am zis că nu rămân, mă întorc în Franța, dar inima mi-a spus: „Christian, tu ai venit aici să joci fotbal, să câștigi bani pentru a-ți ajuta familia și copiii, nu pentru oraș sau altele”. Mi-am ascultat inima și nu-mi pare rău. Acum îmi place foarte mult România, mi-aș dori să rămân. Am jucat la Tulcea mai multe meciuri, șase ca titular, pe diverse posturi. Am fost atacant, mijlocaș dreapta sau stânga și am înscris zece goluri. Joc cu ambele picioare, cu stângul cred la 40 %. În toamnă m-am transferat la Oțelul Galați, unde am contract până în 2012. Antrenorul Dorinel Munteanu nu prea m-a folosit, am jucat doar în trei meciuri, în rest am stat pe bancă sau în tribună. Am jucat 20 de minute cu CFR Cluj, 25 cu Steaua și 77 cu Gaz Metan Mediaș.
Rep. : Așa ai ajuns la Târgu-Mureș?
C.N. : Am fost împrumutat la Astra Ploiești, dar n-am semnat acolo și m-a sunat Aurelian Băbuțan, impresarul meu, care mi-a propus echipa de pe primul loc din liga a II-a. Mi-am spus că nu contează liga, numai să joc. Ajuns aici, am avut surprize foarte plăcute. Am găsit aici un colectiv valoros și unit, lucru foarte important într-o echipă. Antrenorul este foarte exigent și îmi place cum lucrează cu echipa. Condițiile sunt foarte bune la toate capitolele. Comparând cu ce am văzut până acum, toate condițiile sunt comparabile cu echipele de liga I. Este multă disciplină, lucru care îmi place de asemenea. Orașul îl cunosc mai puțin, dar atâta cât am văzut, îmi place foarte mult. Nu prea am timp pentru plimbări, drumul împreună cu colegii la antrenament și înapoi. Stau mai mult în cameră, mă odihnesc, mă uit la televizor sau intru pe internet. Un alt lucru care s-a schimbat în bine este mâncarea, acuma mănânc tot, la Tulcea nu era bună. Este cam frig, dar mi-am zis că trebuie să mă obșnuiesc și cu asta. Acum, dacă mi-ați spus că se va mai încălzi, m-am liniștit, e OK.
Rep. : Ai fost titular în primele meciuri și ai ratat ocazii mari.
C.N. : Am avut două ocazii foarte mari la Otopeni, chiar de ziua mea (a împlinit 27 de ani n.r.). Mi-am dorit să înscriu, dar nu am reușit, nu-mi explic cum am ratat. Sper să joc în continuare și să reușesc să dau gol. Ce m-a mai impresionat la această echipă este că are galerie care merge și în deplasare, Otopeniul, în calitate de gazde, nu au avut. Doresc să le mulțumesc că m-au încurajat de la început. Sper să mă revanșez cu goluri, pentru echipă, pentru clasament, suporteri și pentru mine, ca bani.
Rep. : Ai și un alt mesaj pentru suporteri?
C.N. : Pentru felul în care m-au primit, pot să spun că-i iubesc pe toți. Îmi doresc să le oferim goluri, victorii și promovarea, pe care eu consider meritată. Dacă reușim acest lucru, am să încerc să vorbesc cu Oțelul Galați să rămân aici, îmi place mult.
Aurelian Băbuțan, fostul impresar, director general FC Municipal: ”Christian este un jucător pe care îl cunosc foarte bine și am încredere în el, acesta este motivul pentru care l-am și adus aici. Are forță și viteză, ajunge cu ușurință în fața porții, mai rămâne să confirme și să înscrie goluri.”
Cosmin Bodea, antrenor principal FC Municipal: „Este un jucător bun, cu reale calități. Are forță, tehnică și viteză, pregătirea fizică este capitolul la care mai avem de lucru. Sperăm să se acomodeze cât mai repede, să înscrie goluri și să ne ajute”



