Comoara din adâncurile Praidului

Am coborât metri întregi sub pământ, pe un drum îngust, iar când ne-am dat jos din mașină ne-a izbit un miros puternic de sare amestecată cu praf, pentru că exploatarea minei era în toi. În restaurantul din adâncuri, prilej unic de relaxare pentru turiști, l-am găsit pe Murvai Istvan, cu care am stat de vorbă despre exploatarea Salinei Praid, dar și despre componenta turistică a bătrânei mine de sare.

Reporter: Spuneți-ne istoria acestui restaurant…

Murvai Istvan: Pe mine mă găsiți aici de la ora 12.00, în fiecare zi. Eu administrez restaurantul și Galeria Vinurilor – crama – iar directorul de aici, de la exploatarea sării, este Seprodi Zoltan. Restaurantul l-am deschis pe 14 iunie, anul trecut, și are o capacitate de 250 de locuri. În timpul sezonului de vară cam 600 de oameni mănâncă zilnic aici. Acum nu sunt mulți, deoarece în februarie și martie este cam liniște la noi. Peste tot este așa. Sezonul durează cât au copiii vacanță.

Rep.: Dacă aș fi turist și aș veni cu familia, ce aș putea să fac în acest loc?

M.I.: Acum ne aflăm la cota 60. La cota 50 este un loc cu cinci galerii mari, precum aceasta, unde sunt leagăne, jocuri gonflabile pentru copii, mese de tenis, se poate juca șah și avem chiar și Internet Center, cu 10 calculatoare.

Rep.: Se poate face și tratament aici în salină?

M.I.: Tratamentul durează patru ore și timpul recomandat este de 10 zile. Avem o asistentă care este mereu jos. Cine dorește, în fiecare zi poate să facă gimnastică începând cu ora 10. Intrarea pentru turiști este 20 de lei iar dacă o persoană face abonament atunci prețul este de doar 12 lei iar pentru copii este 8 lei.

Rep.: Sunteți mândru de restaurant, de bucătărie…

M.I.: Putem pregăti mâncare pentru 1000 de oameni în același timp, aceasta este capacitatea maximă cu echipamentul pe care îl avem și este adus din Germania. Când turiștii ies cu autobuzul din salină, nu mai trebuie să caute un loc unde să mănânce. Poate este totul aglomerat. Așa, vor putea să meargă liniștiți la iarbă verde, sau unde doresc.

Rep.: Sunt suficiente locuri de cazare pentru turiștii care vin aici la tratament?

M.I.: Sunt. Avem cam 15 pensiuni care au de la 10 camere în sus, un hotel în centru și cam 250 de case care se ocupă cu cazarea turiștilor. Fiecare are una, două sau trei camere unde poate să îi primească pe turiști. Chiar este foarte recomandat să vină la tratament înainte de aprilie sau după septembrie. Vara nu este prea indicat. Autobuzele sunt foarte aglomerate, este greu cu copiii mici, e foarte cald. Avem pe timp de vară patru autobuze articulate, care circulă mereu, însă tot nu fac față. Dacă este să luăm media de 4000 de vizitatori zilnici vă dați seama că este foarte aglomerat.

Rep.: Ce soiuri putem degusta la „Galeria Vinurilor”?

M.I.: Galeria Vinurilor am deschis-o pe 4 iulie 2008. Avem vinuri de la Murfatlar până la Jidvei, tot ce se găsește în țară. Avem și sortimente de categorie medie, accesibile pentru oameni obișnuiți.

Rep.: E indicat un pahar de vin… la sare?

M.I.: Da, nu face rău. Cu pălinca nu aș spune că merge, dar vinul este indicat, și pentru femei și pentru bărbați (râde)….

Rep.: Cum decurge efectiv procesul de exploatare a sării?

M.I.: Pe partea pe care ne aflăm noi acum avem șapte nivele. Acum ne aflăm la nivelul superior. Sub noi este baza de tratament, unde vin turiștii. De la ei în jos sunt cinci nivele unde se exploatează. Este un lift care trece pe la toate nivelele, dar și scări, pentru că dacă se ia curentul, muncitorul să poată ajunge acasă.

Rep.: Sarea se exploatează prin dinamitare. E periculos procesul?

M.I.: După „pușcare”, cad cam 800-900 tone și în trei zile am dat tot afară. Pe fiecare nivel avem trei galerii sub exploatare. La una se pregătește, la una se face dinamitarea iar de la una se scoate. Asta merge în rotație. După ce sarea a fost ridicată la siloz cu liftul, se încarcă pe mașini de 16 tone și este dusă la suprafață.

Rep.: Și de acolo?

M.I.: Acolo se descarcă și este un grătar care alege bulgării de sare care vor merge spre domeniul zootehniei. Sarea care trece prin grătar merge la compasor, la moara compactă. Se macină la mărime de 0,4, ca orezul și direct, prin țeavă merge la vagon. Până acum mergea, mai bine zis. Însă acum s-a scumpit transportul feroviar și ne-am orientat către mașini mari, de 40 de tone. Este rentabil și pentru firmele cu mașini deoarece aduc și din Ungaria marfă, așa că nu circulă fără marfă niciodată.”

Rep.: Și unde merg mașinile cu sarea?

M.I.: 80% din cantitate merge la export. Marea parte merge în Ungaria, iar pentru Slovacia facem cărămizi de sare de câte cinci kilograme. Cărămizile se folosesc tot în zootehnie, dar în grajduri.

Rep.: Există căderi de sare necontrolate?

M.I.: Artificierul decide totul în mici amănunte. Nu mergem mereu cu galerii așa mari. Înainte de exploatarea mare merge o galerie în față cu 40 de metri, ca să nu avem surprize. Aici se lucrează manual, merg metru cu metru. Iar de la această galerie, merge încă una, cu diametru de 60 de milimetri, cu 20 de metri în față. Ca să nu avem apă. Se mai întâmplă să găsim pungi de apă.

Damian SAMOILĂ‚