Sport

Cine e pe primul loc? BC Mureș!

Cine e pe primul loc? BC Mureș! – Ziarul de Mures

Pornită în noua ediție a campionatului care lua o nouă denumire, Liga Națională de Baschet Masculin, după decepția ratării unui obiectiv probabil prea îndrăzneț în ediția trecută, BC Mureș Târgu-Mureș debuta în noua ediție cu intenția de a ocupa un loc în primele opt, calificarea în play-off. 

Început cu stângul

Cu numeroase schimbări, atât la nivelul conducerii, dar mai ales în ceea ce privește componența lotului, mureșenii și-au stabilit un obiectiv, totuși îndrăzneț pentru turul campionatului, în care și-au proprus 10 victorii în cele 15 etape. Ratarea calificării în final-four-ul Cupei României și înfrângerea din prima etapă, 72-85 pe teren propriu cu BC Timișoara părea să le taie aripile „tigrilorâ€. În Cupa României au ratat prezența în primele patru în favoarea clujenilor de la U Mobitelco, care au avut un coșaveraj mai bun într-o grupă care i-au avantajat pe aceștia. A urmat însă o serie de șase victorii care a propulsat echipa lui Srecko Sekulovic pe primul loc. Atenția a fost trezită de victoriile din etapele 2 și 3, când mureșenii au învins campionii de la CSU Asesoft Ploiești în deplasare și pe una dintre favorite, Gaz Metan Mediaș. Seria a fost întreruptă de o nouă înfrângere pe teren propriu, 75-93 cu CSM București. A fost un „duș rece†și ultimul eșec pe teren propriu până la final.

Mici poticneli, final de tur în forță

Mureșenii au cedat însă și jocul următor, la Târgu Jiu, 59-63 cu Energia Rovinari. Revenirea părea că s-a produs după victoria cu 82-72 în fața celor de la U Mobitelco, echipa care i-a eliminat în play-offul ediției trecute. A urmat însă o nouă sincopă, o înfrângere usturătoare, 54-90 la CSM Oradea, echipa care avea să domine campionatul până spre final. Mureșenii și-au revenit și au obținut patru victorii consecutive până la finalul turului. Totalul acestora a ajuns la 11, peste targetul propus.

Un retur aproape perfect

Minusurile echipei mureșene în tur au venit în special de la postul de pivot. Echipa se suda și pivotul părea să fie veriga slabă. Darko Balaban și Temidayo Adebayo au fost înlocuiți cu Dan Păltinișanu și Ousmane Barro. Băieții au renunțat la vacanța de sărbători și au pregătit returul. Rezultatele nu au întârziat să apară. Urmau cele trei etape din debut cu podiumul ediției trecute. Și-au luat revanșa pe Bega, 77-67 cu BC Timișoara și au reușit dubla în fața campionilor, 66-55 pe teren propriu. Înfrângerea de la Mediaș, 63-76 i-a readus cu picioarele pe pământ. „Tigrii†și-au continuat cursa și nu au pierdut nicio partidă pe teren propriu pe tot parcursul returului. Au avut în schimb alte două scăpări, cedând partidele de la Giurgiu și Craiova, dar s-au menținut în permanență în plutonul fruntaș. După eșecul de la Craiova, urma un alt meci de mare importanță, la CSM București. Era singura echipă care putea obține o dublă în fața mureșenilor. Nu le-a ieșit, BC Mureș s-a impus cu 93-91 și erau favoriți la un loc în primele patru, loc ce oferă avantajul terenului propriu în play-off.  

Final pe muchie de cuțit și calcule

Cu avantajul finalului, mureșenii au ajuns pe locul secund, în urma echipei orădene. Au ratat în fața acestora anihilarea rezultatului din tur pentru doar un coș de trei puncte și s-au menținut în umbra lor. Înaintea ultimei etape au trecut de la matematică la geografie. Nu mai depindea de ei locul în clasament, astfel calculele nu-și mai aveau rostul, rămânea stabilirea locației unde se vor deplasa. Locul secund era deja asigurat. Adversara din play off depindea de rezultatele celorlalte partide. Niciuna dintre virtualele adversare nu-și dorea să se întâlnească în play-off cu BC Mureș. SCM U Craiova avea nevoie de victorie în fața liderului pentru a-și păstra locul IV. Campionii au învins la Giurgiu și au contribuit la clasarea mureșenilor pe primul loc. Coșaverajul a decis, mureșenii au încheiat pe locul I și vor întâlni în primul tur din play-off pe CSM București.

„Nu desconsiderăm niciun adversarâ€

Înaintea finalului, când calificarea era deja sigură, ulterior și cea pe unul din primele patru locuri, antrenorul Srecko Sekulovic afirma, răspunzând în glumă întrebărilor că ar prefera ca adversară Dinamo, ultima clasată. Deși a încheiat pe primul loc, CSM București este una dintre echipele care au învins la Târgu-Mureș. „Suntem mândri de echipă, jucători, antrenori și întreaga conducere, care au dat dovadă de mult caracter. Am avut o preferință pentru primul tur din play-off, dar nu putem desconsidera niciun adversar. Asta este echipa pe care ne-am dorit-o, pe care am promis-o la începutul campionatului. Am ajuns acolo unde ne-am dorit și trebuie să dovedim în continuare că suntem o echipăâ€, au fost cuvintele președintelui clubului, Cornel Lungu.

You may also like…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close