Cine nu are bătrâni?
“Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”, spune un vechi proverb românesc. Dar câți dintre noi, cei tineri, mai ținem cont de sfaturile vremii?… În fața unui chioșc de bilete din centrul Târgu-Mureșului, într-o dimineață geroasă, un bătrânel cu spatele gârbov se chinuia să-și procure un abonament la preț redus. Din haina ponosită și îmbâcsită de istorie a scos, cu mâna tremurândă, birul pentru stat. În spatele tejghelei, o figură acră, animată de o voce cu mulți decibeli, încerca să explice bietului sărman că are nevoie de acte prin care să dovedească că e în vârstă. Bătrânul o privea ca prostit! Și dramul lui de înțelepciune nu reușea să dea sens ocărilor femeii. Într-un final, moșul a plecat cu buzunarul gol, dar fericit că o perioadă bună de timp va avea liniște. Dincolo de problemele sociale, însă – cele mai multe dintre ele de natură financiară –, și mai impresionante sunt poveștile care se ascund în trupurile secerate de trecerea timpului. Pentru că fiecare conține o poveste emoționantă, evocând un “acolo” și un “unde”, vorbindu-ne despre copilărie, despre tinerețea lor, despre iubiri trecute și lupta cu viața. Mulți dintre ei se simt stingheri, unii nu-și găsesc locul în timpul cel modern, alții își pun multe semne de întrebare rămase fără răspuns. Și mai dramatică pare a fi soarta bătrânilor “de țară”. Pentru că cei rămași acolo – care nu au putut sau nu s-au rupt de satul, strada și lumea lor – , trăiesc un alt coșmar. Îi vedem trecând cu pasul greoi, legănat, cumpănind cu tot trupul lor vremurile prin care-au fost și întelegerea rosturilor lor. Trec încet și aproape neobservați prin mulțimea grăbită, unii încă zvelți, alții gârboviți, ducându-și însă cu toții demnitatea adunată parcă toată, acum, într-o fărâmă de om. Uneori ne ciocnim de ei la tot pasul și le aruncăm priviri mustrătoare, nervoși că ne încurcă. Ei trec cu încăpățânare, însă, mai departe, urmărindu-și consecvenți crezul de-o viață, cuminți și nebăgați în seamă. Și până-n ultima zi care-i mai desparte de “marea trecere”, nu vor renunța să povestească cu nostalgia vremilor trecute întâmplări care le-au marcat destinul. Poate nu suntem de fiecare dată de acord cu ei. Uneori îi considerăm naivi și de cele mai multe ori senili. Sau poate, inconștient, ne înfurie faptul că ei sunt mărturia vie a ceea ce noi vom deveni: bătrânii de mâine. Iar lucrul acesta ar trebui să ne dea de gândit. Pentru că, peste ani și ani, înarmați cu modelul lor de viață, vom deveni și noi “bătrânii noștri”.
În fața unui chioșc de bilete din centrul Târgu-Mureșului, într-o dimineață geroasă, un bătrânel cu spatele gârbov se chinuia să-și procure un abonament la preț redus…
de Monica MÄ‚EREAN
