Coloana făcătoare de minuni
Ați observat, cu siguranță, puzderia de agenți de circulație de pe la intersecții, linii continue, panouri de limitare a vitezei, etc. Căci
n-aveați cum să nu-i observați întrucât sunt din cale afară de dinamici. Atitudine justificată, se pare, de implementarea rigorilor noului Cod rutier. Nimic de zis. Legea e lege! (Sau ar trebui să fie.)
Noul Cod ne spune cu tărie, printre altele, cum că nu-i de siguranța nasului nostru să stăm pe scaunul din față al taximetrului. Concluzia-i, de fapt, una bazată pe analiza riscurilor accidentelor de-a lungul vremii. Numai că timp de mulți ani, clientul român a fost obișnuit să stea în față și nimeni nu s-a străduit, în prealabilul legii, să-i facă o campanie specifică de prezentare a riscurilor unei astfel de poziționări a șezutului. Așa că, respectivul om, așezat confortabil, se uită (cel puțin) pieziș la agentul de circulație care-i spune, desigur, în termeni respectuoși, un fel de “valea, în spate, mintenaș!”. Și-apoi, unde să se ducă, bietul client, de pildă, în spatele unui Matiz? Nu că am avea ceva cu respectiva marcă (drăguță, de altfel, pentru preșcolari, elevi și studenții mici). Dar, înainte de implementarea reglementării la care ne referim, s-ar fi cuvenit ca autoritățile să se asigure de respectarea normelor de dimensionare a autovehiculelor care pot presta servicii de transport al persoanelor (ne referim, bunăoară, la distanța obligatorie dintre bancheta din spate și “coada” mașinii).
Codul cel nou glăsuiește și o altă normă de bine. Cum că în maxi-taxi toți călătorii trebuie să stea pe scaune, niciunul în picioare. De acord și cu asta. Pe lângă faptul că ne ferește de varice, ne scutește și de surprizele de pe la curbe (cu totul neplăcute), oferite de unii șoferi nevricoși. Numai că și în legătură cu această prevedere corelarea autorităților a lipsit cu desăvârșire. Va să zică eu, călătorul, trebuie să înțepenesc în stație până când apare un maxi-taxi având un loc liber. Iar ca să-l prind, trebuie să am diverse abilități (europene…). În primul rând, o vedere de vultur (pleșuv) ca să observ, de la depărtare, dacă în vehiculul respectiv este un scaun vacant. Apoi, mușchi de sală de forță, ca să-i dobor pe toți cei dinaintea mea, care au de gând să ia maxi-taxi-ul în aceeași direcție. Dincolo de izul de pamflet al acestor rânduri, cert este că, înainte de a cere respectarea unei astfel de norme (câte scaune, atâția călători), autoritățile ar fi trebuit să ia măsuri pentru suplimentarea parcului de mijloace de transport în comun (cu atât mai mult cu cât, potrivit cerințelor europene, viața maxi-taxi-urilor n-ar prea fi lungă…). Altfel, Codul ăsta, oricât ar fi el de nou, ne aduce deservicii.
Dar astea n-ar fi cele mai mari dintre belele. Codul ne mai spune cum că fără de centura de siguranță n-avem ce căuta pe patru roți. De acord și cu asta, că doar nu e o găselniță de-a noastră, ci o măsură european impusă. Și apoi, respectiva centură n-ajută numai în caz de coliziune, ci la vremuri pașnice poate avea veleități curative, de îndreptare a coloanei (vertebrale, desigur). Adicătelea, ea impune o anumită ținută în scaun, care nu permite devieri față-spate-stânga-dreapta.
Văzând textul cu obligativitatea purtării centurii și severitatea cu care respectarea lui este controlată am avut o revelație spontană (cum e la modă…) care ne-a făcut să ne dăm cu palma peste frunte. Păi, dacă fosta ministră de justiție ar fi purtat în mod constant centura de siguranță, cu siguranță (scuzați repetarea!) că n-ar fi avut, astăzi, verdictul de colaborator al fostei securități. Pentru că principalul motiv oferit ca o contra-probă la expertiza grafologică ce o incrimina, a fost cum că într-o perioadă a vieții (perioadă, se pare, nefericită…) a avut o oarecare boală de coloană vertebrală care i-ar fi deviat scrisul într-un asemenea hal încât scrisul ei nu mai era al ei. Va să zică, notele informative semnate către “secu” în acea perioadă nu sunt ale ei dacă au scrisul ei. Ar fi fost ale ei numai dacă ar fi avut scrisul ăla deformat de o coloană deformată. Acesta a fost argumentul (penibil!) găsit de o persoană care a tăiat și spânzurat la cârma făcătorilor de dreptate. Numai că organul abilitat să zică cine a ciripit (oral și cu penelul) nu s-a lăsat impresionat de o nepurtătoare de centură și a stabilit, zilele trecute, cum că merită să primească rangul de colaborator, cu 18 note informative la activ. Așa fiind, dacă o astfel de persoană a putut fi ministru de justiție, de ce n-ar putea reveni ca judecător și persoana despre care s-a spus că ar fi filmat scene deocheate. Ambele atitudini se situează pe tărâmul imoralității. Numai că, în cazul primei pretendente (care, membră a Senatului, oricând poate redeveni ministru, cât timp atacă și iar atacă hotărârea CNSAS) există un verdict de flagrantă încălcare a moralității, pe când în cazul celei de-a doua pretendente la un scaun mai mititel există doar suspiciuni că ar fi protagonistă de gesturi imorale.
Așa că, pasageri și agenți de circulație, atenție la centură! Că dacă, Doamne feri!, nu ne salvează viața, poate ne salvează acel “nimic” numit demnitate…
Andreea CIUCÄ‚
