Colonelul Sabin Motora, un mureșean pentru eternitate

Un ofițer de excepție cu reale calități de comandă. A și fost decorat de germani cu una din cele mai înalte decorații, Crucea de Cavaler a Ordinului “Vulturul Alb”. Înainte de toate a dovedit însă înalte calități morale. Și asta pentru că n-a ezitat să-și pună în pericol propria sa viață, salvându-i pe evreii din lagărul de la Grosulovo și Vapniarca, în condițiile în care cei de pe frontul de est căutau în primul rând să-și scape propriile lor vieți. A intrat astfel în conflict cu autoritățile române, dar și cu cele germane, iar mai târziu, după instalarea regimului comunist, și cu autoritățile noului regim. Recunoașterea atitudinii sale de excepție din partea statului Israel, în anul 1990, a venit însă prea târziu. Și asta pentru că Sabin Motora, fostul ofițer de pe frontul de est decedase în 1970, la Târgu-Mureș. Sabin Motora s-a născut în 1892, într-o familie originară din Apuseni, dar implicată activ în viața politică și culturală a românilor mureșeni. A absolvit studiile comerciale, însă în condițiile izbucnirii primului război mondial a fost activat în 1915 ca ofițer în Armata Austro-Ungară. La mai puțin de doi ani de la acel moment, a trecut Carpații și a fost integrat ca ofițer în armata română. În 1920 a fost trecut în corpul jandarmeriei române cu gradul de căpitan, iar între 1934-1937, Motora – avansat maior între timp – a fost numit comandant al Centrului de Perfecționare al Jandarmeriei de la Lugoj. Acolo a fost coleg timp de aproape doi ani, cu tânărul medic militar Ștefan Odobleja, părintele nerecunoscut al ciberneticii. În timpul celui de-al doilea război mondial, Sabin Motora a fost comandant al mai multor lagăre de deținuți politici evrei, printre care: Caracal, Vapniarca și Grosulovo, ultimele două din Transnistria. A fost momentul care i-a marcat destinul.Sub presiunea armatei ruse conduse de mareșalul Rodion Malinovski, trupele germane și române au fost obligate ca în primăvara anului 1944 să se retragă din Transnistria. În acel moment, lt.col. Motora era comandantul lagărului de la Vapniarca, în care se aflau 611 evrei. Haos, debandadă și precipitare…Aceasta era atmosfera generală de pe frontul din Transnistria. În acele momente, prioritate în evacuare și retragere o aveau trupele germane. De alfel, germanii nu ezitau să folosească forța în rechiziționarea garniturilor de tren pentru a-și putea evacua trupele. Este momentul în care Motora – care reușise să procure o garnitură de tren pentru cei 611 evrei deținuți din lagărul de care răspundea – a intrat în conflict deschis cu autoritățile germane și române care doreau să-i retragă garnitura. Mai mult chiar, germanii doreau să-i lichideze și pe evreii de care răspundea Motora. Prezența de spirit și Crucea de război germană l-au salvat pe Sabin Motora, dar înainte de toate i-a salvat pe cei 611 evrei. În fața autorităților române reprezentate de un colonel din Marele Stat Major, Motora a motivat că el nu se subordonează autorităților armatei, ci numai celor din Ministerul de Interne. Această atitudine a sa nu avea să-i fie iertată.

Sabin Motora a reușit să-i aducă cu bine în România pe 608, din cei 611 evrei cu care plecase. Trei dintre ei evadaseră pe drum, dar tot cu complicitatea celor ce păzeau garnitura de tren. Ajuns în țară, Motora a fost anchetat de Siguranță, de Serviciul Secret de Informații, dar și de Inspectoratul general al Jandarmeriei, timp de trei săptămâni, fiind suspectat de înțelegere cu deținuții. Mai mult chiar, s-a încercat incriminarea sa pentru un ceas de aur, marca Schaffhausen, pe care îl primise de la un deținut, dar cu știrea celorlalți, care țineau în felul acesta să-și manifeste recunoștința pentru atitudinea colonelului care nu-i lăsase pe mâna nemților. Ancheta a fost sistată, vremurile erau în schimbare, dar tracasările la care a fost supus Motora nu au încetat. Un timp, după instalarea regimului comunist, a fost nevoit să se ascundă pe Valea Mureșului, întrucât era căutat de autoritățile comuniste pentru că deținea o înaltă decorație germană. Mulți dintre evreii salvați de Motora au emigrat spre Israel sau în alte țări, iar alții au ajuns să ocupe diferite funcții unele chiar foarte importante – în noua conducere politică și de stat. A fost șansa colonelului. A fost integrat în serviciu ca civil (în Ministerul Comerțului), iar la pensionare a primit o pensie militară. În 1970, la 78 de ani, a trecut la cele veșnice, într-un mod cât se poate de discret. În 1990, ambasadorul Israelului la București, Zwi Mazel, într-o solemnitate desfășurată la Ambasada Israelului, a ținut să-l comemoreze pe colonelul Sabin Motora și să-i confere, post-mortem, medalia “Yad Vashem”, de “Drept între popoare”. O binemeritată recunoaștere, târzie însă pentru colonel…

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com

“Ultimul comandant al lagărului Vapniarca și comandantul de mai târziu al celui din Grosulovo a fost colonelul Sabin Motora. Lui i se datorează faptul că internații lagărului din Grosulovo au putut ajunge în viață (în ultimul moment, în martie 1944) pe malul românesc, după ce au traversat Niprul și astfel au scăpat de moarte sigură. Această odisee a fost descrisă amănunțit de Nathan Simon în relatarea ca martor din lagărul de concentrare Vapniarca. Se zice că Motora ar fi dat soldaților ordinul în ultima fază a fugii din Transnistria: Nu trebuie să-i păziți pe internați, ci să-i apărați! Într-adevăr, prin poziția sa curajoasă a împiedicat un atac al trupelor lui Vlasov. A fost o faptă extrem de curajoasă.”

(Geza Kornis, “Din viața mea și vremurile mele)