Dezastrul din C
De la an la an situația fotbalului românesc devine tot mai sumbră. Dacă la Divizia A criza pare să fie pusă în umbră de circul pe care ni-l oferă conducătorii de cluburi și unii fotbaliști, în eșaloanele inferioare criza începe să capete nuanțe de dezastru. Anul trecut, o parte dintre echipele din Divizia C s-au retras în timpul campionatului, din cauza lipsei banilor, iar unele divizionare D din Mureș au terminat cu mare greutate campionatul.
Se pare că, vara nu a adus nici un remediu. Dimpotrivă, a adâncit criza existentă. Deși mai sunt puține zile până la începerea unei noi ediții de campionat, echipele din Divizia C nu știu încă în ce serii vor juca și care le sunt adversarele. Deoarece mai multe echipe au anunțat că nu mai pot evolua în eșalonul III, din cauza gravelor probleme financiare, Federația Română de Fotbal a fost obligată să amâne formarea seriilor. Astfel, este foarte puțin probabil ca în ediția de campionat 2004-2005, Divizia C să funcționeze cu 9 serii. Există șanse mari ca numărul acestora să fie mai mic, pentru a se putea forma serii de câte 14 echipe.
Marți, la sediul FRF, oficialii federației vor ține o ședință, în care vor încerca să pună la punct detaliile legate de componența seriilor în Divizia C, și vor face tragerea la sorți a meciurilor, urmând ca întrecerea în care sunt angrenate 7 echipe din județul Mureș să înceapă în 3 septembrie. Ce înseamnă acest nou sezon pentru echipele mureșene e greu de spus, dar, din păcate, nu se întrevăd lucruri prea bune. ASA, de exemplu, încă nu știe exact dacă va avea sau nu asigurat bugetul necesar, Mureșul Romvelo Luduș nu a reușit campania de achiziții pe care și-ar fi dorit-o, probabil din cauza lipsei banilor, dar nici celelalte formații nu rup gura târgului cu planurile lor. Fie că e vorba de Gaz Metan Târgu Mureș, Unirea Ungheni, Chimica Târnăveni, Avântul Reghin sau Mobila Sovata, nu am remarcat un entuziasm care să prevestească evenimente de excepție.
Jale la D
De la 14 echipe acum câțiva ani, Divizia D a ajuns la…8 echipe. Cu chiu cu vai s-au adunat 8 formații, care vor fi nevoite să joace două tururi și două retururi, cu alte cuvinte să facă două campionate, pentru ca să poată fi desemnată o campioană a județului. Regulamentul impune un barem minim de meciuri, pentru ca întrecerea să aibă loc. În toamnă vor intra în competiție echipele de anul trecut, mai puțin Mureșul Luduș, formație promovată în C și Dealul Mare
Sighișoara, care s-a retras. Nici o echipă din Campionatul Județean nu a vrut sau nu a putut să promoveze.
Președintele AJF Mureș, Szatmari Tiberiu a spus că foarte greu a reușit să adune un număr de echipe care să permită începerea campiontului: “Nu am avut de ales. Varianta cu două tururi și două returi a fost singura posibilă. Ajungeam de râsul țării dacă nu reușeam să organizăm
campionat de Divizia D. Noi am făcut tot ce
ne-a stat în putință, însă sărăcia și nepăsarea unor oameni cu putere de decizie au adus fotbalul mureșean într-o criză fără precedent.”
În eșalonul IV campionatul va începe în 4 septembrie, iar primul retur se va încheia pe 20 noiembrie.



