Uncategorized

Trimiși de Creatorul luminii să-l răpună pe Fiul Soarelui

Imperiul incaș era măcinat de luptele pentru tron între fiii lui Huayna Capac: Huascar și Atahualpa. Timp de cinci ani, Atahualpa (care era fiul lui Huayna Capac și a unei concubine a acestuia) s-a arătat fidel fratelui său, după care, trei generali (Chalcuchima, Quisquis și Ruminahui) au reușit să-i trezească ambiția de a deveni Mare Inca.
Atahualpa s-a revoltat împotriva autorității centrale și a început să-și omoare toți frații. Pe unul dintre aceștia, Atoc, l-a tras în țeapă și a pus să i se confecționeze din craniul lui o cupă împodobită cu aur.

Trimișii lui Viracocha

Incașii credeau despre spanioli că ar putea fi trimișii lui Viracocha, zeul creator al luminii. Necunoscuții purtau aceeași barbă ca și zeul și veniseră de peste oceanul în care Ființa supremă dispăruse cu multă vreme în urmă.
Viracocha (Huiracocha) era un zeu demiurgic preincaș, din epoca arhaică peruană. În perioada incașă, Viracocha a fost confundat cu zeul soarelui preincaș, Pachacamac. După un mit preincaș – în care era numit Kon Tiki (Omul Soare) și Illa Tiki (Omul Foc) – Viracocha, supraviețuind unui mare conflict militar, a plecat cu un grup de prieteni și s-a pierdut în apele Pacificului.

Acum, trimișii zeului se întorseseră din apele oceanului pentru a intra în stăpânirea Imperiului inca. Sosirea acestor străini albi și bărboși, stăpâni ai fulgerului, urcați pe animale mari cu picioare de metal, ieșiți din apele în care zeul Viracocha dispăruse, a provocat o mare tulburare la curtea imperială de la Tumipampa.
“Atahualpa n-avea pentru spanioli același sentiment de teamă, dar un fiu al lui Inca, chiar bastard și sceptic, nu-și putea permite să se joace cu ceea ce putea fi, cu toate acestea, o apariție bruscă a divinității. Prudența era deci necesară atâta vreme cât nu-i cunoștea îndeaproape pe acești străini cu veșminte metalice, cocoțați pe animale uriașe”, afirmă Michael
Strauss în Măreția Imperiului inca.

Primul ambasador al lui Atahualpa, un nobil incaș, i-a adus lui Francisco Pizzaro două rațe umplute, un cadou prea mic pentru niște reprezentanți ai divinității. Spaniolul i-a trimis Marelui Inca cămăși fine de olandă și două cupe din sticlă de Veneția.

Întâlnirea
de la Cajamarca

După schimbul de cadouri, conchistadorii au pornit pe un drum incaș ce trecea printr-o trecătoare impresionantă a Anzilor (loc în care armata incașă i-ar fi putut măcelări) spre Cajamarca. Atahualpa nu a dat însă ordinul de atac.
Castilienii au descoperit soroche (răul de Anzi, provocat de altitudine și de rarefierea oxigenului). Născuți și crescuți la altitudini joase, spaniolilor le-a fost foarte greu să se obișnuiască. Chiar făcând economie de mișcări, conchistadorii n-au reușit să evite nevralgiile, palpitațiile, crampele, sufocarea teribilă și bătăile dureroase ale inimii. Ajunși în valea Cajamarca, spaniolii au fost întâmpinați de Atahualpa și impresionanta sa gardă formată din 50.000 de incași.

La întâlnirea dintre spanioli și incași, Marele Inca a fost atât de preocupat de demnitatea sa încât a rămas impasibil când Hernando de Soto și-a făcut calul să sară nestăpânit atât de aproape de el încât haina lui a fost murdărită de balele animalului. Toți membrii gărzii lui Atahualpa care nu și-au putut stăpâni o mișcare de groază în fața “monstrului” necunoscut care năvălea spre ei au fost executați, împreună cu familiile lor, chiar în acea seară. Gestul vinovaților era comparabil cu trădare, iar aceasta se pedepsea prin torturarea și uciderea vinovaților, după care cadavrele erau jupuite, iar pielea lor era folosită la confecționarea tobelor; din oase se făceau flaute, iar din cranii – cupe de băut.
Pentru Atahualpa, ziua s-a încheiat cu o veste îmbucurătoare: oamenii lui îl prinseseră pe
Huascar.

Arestarea
Fiului Soarelui

Situația spaniolilor era îngrijorătoare. Așezarea Cajamarca în care fuse-seră găzduiți era  de zeci de mii de incași, fapt care l-a determinat pe Pizzaro să se gândească la arestarea lui Atahualpa. A doua zi, spaniolul trebuia să se întâlnească cu Inca.
La începutul după-amiezii, Atahualpa, așezat într-o litieră tapisată cu pene multicolore de papagal, s-a îndreptat cu mare pompă spre Cajamarca. Un escadron de incași îmbrăcați în haine de diferite culori, așezați ca pe tabla de șah, precedau litiera și ridicau orice fir de pai întâlnit în cale, măturând apoi solul. Urmau trei grupe de dansatori, cântăreți și ofițeri în ținută de paradă.

Abia la apusul soarelui cortegiul a ajuns în piața din Cajamarca. Vincente Valverde, singurul cleric din corpul expediționar spaniol, a ieșit dintr-o clădire și s-a îndreptat spre litiera imperială, cu o Biblie într-o mână și un crucifix în cealaltă. Inca a refuzat propunerea călugărului dominican de a intra în casa unde îl aștepta Pizzaro.

Valverde a schimbat atunci tactica și pe un ton agresiv i-a cerut lui Inca să se convertească la religia creștină și să se considere un supus al regelui Spaniei, Carol Quintul. Valverde a invocat autoritatea Bibliei pe care Inca, după ce a studiat-o câteva clipe, a aruncat-o în țărână.
Gestul lui Atahualpa a reprezentat pentru archebuzierii comandați de Pedro de Candia semnalul declanșării atacului.

Aceștia au deschis focul, după care cavaleria castilia nă a apărut cu o rapiditate care i-a surprins pe incași.
Terorizați de galopul cailor și de zgomotul produs de armele de foc, incașii au început să fugă în toate direcțiile, devenind o pradă ușoară pentru călăreții spanioli.
În câteva minute, sute de cadavre au acoperit solul pieței. Armamentul incașilor s-a dovedit ineficient în fața armelor de foc și a armurilor spaniolilor; praștiile (arma favorită a incașilor), arcurile, propulsoarele de săgeți, ghioagele cu capul ghintuit, topoarele și lăncile au fost neputincioase în fața tunurilor, archebuzelor și săbiilor de Toledo.
Peste 50 de ofițeri s-au adunat în jurul litierei lui Inca; acesta, impasibil, ca și cum lupta nu-l privea, contempla măcelul. După o jumătate de oră de la declanșarea atacului, Atahualpa a fost făcut prizonier.

Răscumpărarea
fabuloasă

Chiar în situația de captiv, Inca și-a păstrat atributele puterii. Ordinele lui continuau să fie acelea ale unui monarh absolut. Spaniolii s-au ferit să-l umilească suplimentar și i-au dat voie să-și reconstituie curtea imperială, cu ofițerii care au supraviețuit măcelului, femeile și servitorii lui. Încet-încet, sub privirile curioase ale spaniolilor, Atahualpa a reconstituit ritualul după care se desfășura viața lui cotidiană.

După primele zile ale detenției, Inca a remarcat interesul spaniolilor pentru metale prețioase, așa că le-a promis, în schimbul eliberării sale, o răscumpărare fabuloasă: mii și mii de obiecte de aur, care să umple o sală de 22 de picioare lungime, 17 lățime și 8 înălțime. În argint, Atahualpa propunea să dea de două ori volumul acestei camere, plină până în tavan, totul putând fi livrat în următoarele două luni.

Chiar a doua zi după încheierea înțelegerii dintre Pizzaro și prizonierul său, sute de mesageri au plecat din Cajamarca pentru a cere tuturor șefilor inca și tuturor funcționarilor imperiului să adune aurul și argintul pentru răscumpărare. După câteva săptămâni, au început să apară în Cajamarca lungi caravane de lame ce transportau metale prețioase. Câțiva spanioli, la ordinul lui Pizzaro, zdrobeau obiectele depuse în camera etalon, ca să intre cât mai multe. Acest râu de aur și argint nu a încetat să se scurgă spre Cajamarca decât atunci când peruvienii au aflat de execuția lui Atahualpa. Prețioasele încărcături au fost ascunse în munți. Cu toate acestea, Pizzaro a apucat să primească 5.545 kg de aur și 11.904 kg de argint.
Între timp, Inca, convins că spaniolii nu reprezentau o amenințare serioasă și că, după eliberare, îi va fi ușor să-i ucidă, se gândea doar la consolidarea puterii sale și a dat ordin ca Huascar, prizonier la Andamarca, să fie ucis. Alți doi frați ai lui Atahualpa, Huaman Titu și Mayta Yupanqui, au fost executați.

Moartea Marelui Inca

Atahualpa nu a fost conștient de situația în care se afla. Motivând un posibil atac al incașilor, Hernando Pizzaro, fratele lui Francisco, a cerut ca Inca să fie executat. Pizzaro a ezitat inițial, după care a acceptat. Nu a avut loc nici un proces. Inca a fost doar înștiințat de capul de acuzare și de sentință. Incașul a fost acuzat că a mobilizat trupe în vederea masacrării creștinilor, pretext pentru a fi condamnat la moarte.

La 26 august 1533, Atahualpa a fost dus, cu picioarele și mâinile legate, în piața din Cajamarca. Toată dimineața, Dominicanul Valverde a căutat să-l forțeze să se convertească la creștinism. S-a folosit de orice argument pentru a-l convinge. Resemnat, Inca a acceptat botezul doar atunci când călugărul i-a promis că dacă acceptă va fi strangulat în loc să fie ars pe rug.
“După ce a pronunțat ultimele cuvinte și în timp ce spaniolii care-l înconjurau recitau un crez pentru mântuirea sufletului său, l-au sugrumat rapid”, afirmă Pedro Sancho, secretarul lui Pizzaro. După trei zile, Pizzaro și-a dat seama că zvonul privitor la un iminent atac al incașilor nu avea nici o bază reală.

“L-au ucis pe Inca pentru că el ar fi mobilizat, așa pretind ei, importante trupe de războinici pentru a-i ataca pe spanioli. După părerea mea, era necesar să se dovedească vinovăția lui Inca în mod indiscutabil, în așa fel încât nici un dubiu să nu fie permis, înainte de a se gândi să execute un om căzut în mâinile lor și din partea căruia nimeni, spaniol sau altceva, n-a avut de suferit nici cel mai mic prejudiciuÂ…”, îi scria Gaspar de Espinoza, guvernator în Panama, regelui

Carol Quintul.    

Obișnuiți cu un regim de ascultare, mulțimea incașilor nu a făcut nici un gest pentru a-l salva pe Marele Inca. Moartea lui Atahualpa deschidea pentru europeni drumul spre cucerirea Imperiului incaș.

Prevestirile
sfârșitului incașilor

Apariția străinilor fusese precedată de prevestiri rele: câteva cutremure mai violente ca de obicei provocaseră pe mare îngrozitoare valuri seismice. Trăznetul lovise palatul imperial și fuseseră văzute trecând pe cer comete cu aspect îngrozitor.
Într-o zi, când se celebra sărbătoarea Soarelui, un condor urmărit de șoimi s-a prăbușit în piața din Cuzco. Acest trimis al Soarelui a fost prins și îngrijit, dar nici un leac nu a fost în măsură să vindece pasărea care a murit.

S-a produs apoi un spectacol și mai sinistru: Într-o noapte foarte luminoasă, Luna a apărut într-un triplu halo, primul de culoarea sângelui, al doilea de un negru verzui și al treilea asemănător fumului. Un ghicitor a fost chemat imediat și pus să interpreteze semnele. Verdictul dat era nefast: sângeriul anunța că un război îi va nimici pe descendenții lui Inca; negrul simboliza ruina religiei și a statului; imperiul, în cele din urmă, se va duce ca un fum, așa cum arăta ultimul halo.

 

Tupac Amaru – Șarpele regal

După moartea lui Atahualpa, spaniolii au tolerat câțiva pseudo-Inca. Ultimul dintre aceștia a fost Tupac Amaru (Șarpele regal). Acesta s-a revoltat în 1571 împotriva autorității spaniolilor, dar aceștia l-au făcut prizonier în momentul în care  încerca să fugă în pădurea tropicală.
Pus în lanțuri, Tupac Amaru a fost dus la Cuzco, unde a intrat pe jos, urmat de prizonieri și de prada pe care o capturaseră oamenii lui Francisco de Toledo. După ce a fost botezat, după câte se pare, fără voia lui, în fața unei mulțimi îngrozite, Tupac Amaru a fost decapitat. Capul lui a fost înfipt într-o suliță de lângă eșafod. Spaniolii au descoperit că indienii veneau în fiecare noapte pentru a venera capul Șarpelui regal. Viceregele, care a fost informat de idolatria săvârșită de incași, a dispus ca trupul și capul lui Inca să fie îngropate într-o capelă a Catedralei din Cuzco.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close