Uncategorized

Consilierul local Bogdan Buda vrea să schimbe fața orașului cu ajutorul artiștilor plastici

„Am pierdut pariul economic, mai avem șansa culturii!”

Inițiativa de reașezare a Târgu Mureșului sub semnul artei, prin dialogul deschis dintre reprezentanții artiștilor plastici și autorităților locale, în vederea găsirii de soluții de finanțare, precum și elaborarea viitoarelor proiecte, a venit din partea consilierului local Bogdan Buda. La întâlnirea de săptămâna trecută cu artiștii plastici mureșeni, acesta a venit cu o propunere de colaborare, în vederea ajungerii la un numitor comun în ceea ce privește aspectul estetic al Târgu Mureșului.

Reporter: Cum s-a născut acest dialog cu reprezentanții artiștilor plastici?

Bogdan Buda: Am considerat că această întâlnire să fie un punct de plecare, eu, pe de-o parte, ca și consilier local și care voi încerca să fac un lobby în Consiliul Local pentru proiecte culturale, și reprezentanții artiștilor plastici, să vedem ce putem face în ceea ce privește aspectul ambiental, să începem să stilizăm orașul. Am considerat că, în calitatea mea de consilier local, pot să ridic această problemă. Bineînțeles că m-am folosit de hotărârea Consiliului Local privind instituirea taxei pentru activități culturale, sportive și sociale, care creează cadrul legal, prin care unele proiecte pot fi realizate. Până la urmă am convenit cu dânșii, și aștept răspunsul lor, astfel ca, peste o lună, două sau trei, să ne reîntâlnim, să discutăm ce putem face practic, să putem merge mai departe. Eu nu mă aștept ca la următoarea întâlnire să rezolvăm lucruri complexe, mă aștept la o schimbare de mentalitate din partea lor. Orașul nostru este un oraș vechi, multicultural, cu o arhitectură deosebită, care încântă vizitatorii și turiștii, și mi-ar place ca în viitor să existe o colaborare între instituțiile care țin de administrația locală și artiștii plastici, în vederea înnobilării anumitor locuri din oraș. Cred că am putea și noi să găsim soluții, să-i putem ajuta să facă ceva pentru acest oraș.

Rep.: Din păcate prezența artiștilor plastici a fost destul de scăzută. Cum comentați acest aspect?

B.B.: Au fost destul de puțini prezenți, dar acest lucru mi-l asum ca și organiozator al acestei dezbateri. Eu am luat legătura cu reprezentanții lor. Acum, ei sunt puțini mai superficiali, și mi-am dat seama că ei între ei au anumite probleme și orgolii. Mie-mi pare rău că s-a întâmplat așa. Tocmai cei care trebuiau să-mi facă această onoare, de a onora invitația mea, și de a-i invita pe ceilalți, nu au făcut-o.

Rep.: Este prioritar fotbalul sau baschetul, în detrimentul aspectului artistic?

B.B.: Sperăm că și cu ajutorul mass media, artiștii plastici să se alieze acestui demers. Eu le-am spus că sunt de acord să le fac lobby în Consiliul Local, să-ncerc să mă lupt pentru proiectele pentru cultură, nu neapărat pentru sport. Sincer mi se pare nedrept, ca toți bani să meargă pentru o echipă de fotbal sau de baschet. Și eu susțin sportul, m-am luptat și mă lupt în continuare pentru sport, chiar am niște inițiative în această privință, prin renașterea natației, a echipei de polo pe plan local. Cred că trebuie să dăm câte puțin pentru fiecare segment, pentru fiecare activitate, nu doar pentru sport. Nu mi se pare corect ca un oraș ca Târgu Mureșul, să nu beneficieze de inițiative mai mărețe și în domeniul aspectului urbanistic.

Rep.: Ce așteptări aveți în demersul dumneavoastră?

B.B.: Eu mă aștept cel puțin, ca măcar ei, în cadrul organizațiilor plastice din care fac parte, să semnaleze că există un potențial prieten al artei în Consiliul Local, care ar încerca să-i ajute, bineînțeles, dacă vor și ei. Deoarece le-am spus-o și lor, nu poți fi activ în viață, dacă nu vrei să fi ajutat. Eu pot să fac demersurile care le am la îndemână ca și consilier local, pot să vin și să-ncerc să-i susțin, la un moment dat, și atunci ei ar trebui să-mi de-a soluții ce ar trebui să fac pentru ei. Eu îmi cunosc limita, ceea ce pot face, în calitatea de consilier local, iar dacă ei au disponibilitatea și dorință am să-i ajut. La un moment dat un artist plastic a propus realizarea unei alei cu opere de sculptură, și a fost contrazis de ceilalți. Eu nu vreau să mă bag în acest aspect, eu nu sunt artist să judec astfel de lucruri, și nu doresc să se vină cu proiecte comune, ci și cu proiecte individuale. Am discutat cu ei, și am auzit niște proiecte, în ce privește alte opere de artă care ar putea să ne reprezinte ca oraș. De asemenea datorită faptului că există un mediu universitar, s-ar putea crea pentru anumite zone ale orașului proiecte de urbanism modern, teme care să împace pe toată lumea, care în fond să reprezinte orașul. Consider că noi, ca oraș, am pierdut pariul economic, și cred că vom rămâne doar un orășel, care foarte bine s-ar putea axa pe această zonă a culturalității, dar și pe mediul academic, care, cu un interes mai crescut și mai serios, ar putea ajuta la dezvoltarea multiculturală a orașului.

Rep.: Artistul creează, el poate face și proiecte?

B.B.: Dacă asta ar fi una din probleme, atunci ar trebui să vedem ce putem face, am să mă interesez și eu, cum putem rezolva să găsim o variantă ca altcineva să întocmească aceste proiecte. Ei au problemele lor, chiar și în cadrul discuției avute s-a deviat pe alocuri de la tema discuției, dar ce am dorit eu, a fost ca să găsim soluții care pot fi folosite în interes general, al comunității. Aceste opere ale lor, ar putea să înfrumusețeze orașul, în sensul că sunt anumite instituții publice care au un anumit aspect, și să încercăm să dăm o pată de culoare acestora. Mi-ar place să cred că Târgu Mureșul un pic se debarasează de această zonă a kitch-ului, care, fără să vrem, a cam invadat orașul, și să-ncercăm să dăm un aspect estetic municipalitații. Cred că și Consiliul Local ar putea să facă un proiect, două pe an, împreună cu ei, și ceea ce este foarte important, consider că ar trebui să depășim faza implementării a tot felul de busturi, care-și au și ele importantța lor, dar totuși sunt locuri în care ar trebui și altceva, opere de artă care să reprezinte cu adevărat orașul.

Rep.: Ce urmează acum, după această primă dezbatere?

B.B.: Sper că acest demers al meu să fi fost înțeles. Din punctul meu de vedere, finalitatea nu o poți vedea recent, dar sper că peste câteva luni să reiau aceste întâlniri, să găsim și lucruri concrete. Cred că trebuie să mai stopăm din inițiativele fiecăruia de a-și pune faianță pe bordură, sau balustrăzi de inox și geamuri termopan. Se poate foarte bine să vină un artist plastic să-ți facă o poartă, sau alte lucruri artistice, și cred că se pot găsi soluții dacă reușim să ajungem la un dialog comun.

A consemnat Alin ZAHARIE

Show More

Related Articles

Back to top button
Close