Uncategorized

„În politică, te aștepți oricând să fii vândut, dar și să vinzi, la rândul tău!”

Dialog sincer cu Doru Borșan. Despre Simona – Cultural, alifia în politică, geamantanele cu bani, Armani și povești ciobănești cu Becali

Reporter: A fost 8 Martie! De ce vă iubesc femeile?

Doru Borșan: Sunt bărbatul care întotdeauna le-a dat atenția cuvenită! Fiecare femeie e o floare, toate au nevoie de atenție, de o vorbă, de un zâmbet cald, care să nu însemne neapărat o provocare sau un gest neortodox. Mă iubesc pentru faptul că și eu le iubesc pe ele!

Rep.: „Vrăjirea” Simonei în timpul liceului. A fost o joacă?

D.B.: Amândoi aveam o vârstă fragedă, am avut până atunci o sumedenie de relații adolescentine, în care efectiv nu m-am regăsit ca om. Ca bărbat, probabil că am avut satisfacții, mai mari sau mai mici, dar Simona mi-a dat acea liniște, acel echilibru de care cred că fiecare bărbat are nevoie. Ca atare, probabil că a pornit ca o joacă, apoi s-a transformat într-o relație serioasă, încununată cu cei doi copii frumoși pe care mi i-a dăruit. Nu pot decât să-i mulțumesc!

Rep.: Colegele de liceu își amintesc și acum ce cuceritor erați…

D.B.: Sigur, probabil că mi-am trăit adolescența într-un mod mai curajos, întotdeauna îmi plăcea să spun că sunt mai în vârstă decât eram de fapt, probabil pentru că eram mai înalt decât ceilalți și poate mă maturizasem un pic mai repede. La un moment dat am început să port hainele lui tata. În clasa a XI-a, îmi amintesc, i-am luat haina de piele de vițel, lungă, ca a comisarului Paraipan, și pălăria, și așa am mers la școală o vreme. Sigur că eram o pată de culoare în comparație cu ceilalți colegi ai mei, care încă mai vizionau Tom și Jerry sau Ciocănitoarea Woody. După care, aveam și izbucniri bărbătești. Îmi aduc una în special aminte. Eram pe-a IX-a. Eu nu știam uzanțele. Într-o pauză vine unul dintr-a XII-a să-mi ceară sandviciul pus de-acasă. Am avut de ales: ori îi dădeam sandviciul, ori îi plesneam una între ochi. Sigur că am ales cea de-a doua variantă. A fost un șoc pentru tot liceul. Dar așa mi-am câștigat respectul în comunitate și am devenit dintr-odată un fel de vedetă a liceului.

Rep.: Lovitura asta n-ar merge și azi în politică?

D.B.: În politică se dau lovituri în fiecare zi! Pe sub centură, peste centură, pe lângă centură, important este ca adversarul să încaseze cât mai mult și să nu știe din ce direcție vin loviturile!

Rep.: Sunteți un bun încasator?

D.B.: Trebuie să recunosc că politica la nivel înalt te învață să și încasezi și să fii la un moment dat ceea ce nu vrei să fii. Dar e ceva special, cu mai multe înțelesuri, în politică trebuie să fii puternic, înțelept, să fii uns cu toate alifiile, să te aștepți oricând să fii vândut dar și să vinzi pe alții, la rândul tău!

Rep.: De ce ați emigrat în Italia și care sunt momentele importante de acolo?

D.B.: Întotdeauna mi-am dorit să evadez într-o lume necunoscută. Cred că așa am să și mor, nesătul de ceea ce poate să-mi dea viața. În 1990, cu toții am luat startul la ceea ce azi numim democrație. Îmi amintesc că am cumpărat o viză de Franța cu 300 de dolari de la fratele Nadiei Comăneci. Ajungând în Italia am luat trenul greșit. În loc să o iau către Franța, unde aveam o adresă și o cunoștință care mă aștepta, am luat-o înapoi, înspre Austria. Norocul meu a fost că înainte de a intra în Austria am întrebat conductorul cât mai avem până la granița cu Franța. Mi-a zis: Băiete, cam în 10 minute intrăm în Austria. Mi-am dat seama că am greșit ruta și la prima stație m-am dat jos. Se chema Trento, un oraș din nordul Italiei, un loc deosebit, unde am și rămas în următorii 5 ani.

Rep.: A fost greu începutul?

D.B.: A fost o perioadă atât de frumoasă încât n-am simțit că e greu. Aveam 20 de ani, aveam poftă de viață, simțeam că orice obstacol poate fi trecut. Chiar dacă la început am dormit prin parcuri. Auzisem eu o legendă printre români că dacă stai în parcul respectiv și ești mare și bun de lucru cineva o să apară într-o zi și o să-ți dea ceva de muncă. Ei bine, după o săptămână de dormit pe-acolo, când am văzut că nu vine nimeni, mă sfătuiam cu statuia lui Dante, unde să o apuc. Mi-am găsit cu greu un loc de muncă, un acoperiș deasupra capului și după 3 luni am adus-o și pe nevastă-mea. Dar, așa greu cum am fost, nu a fost nimic apăsător, a fost o experiență frumoasă.

Rep.: Și, ați început să acumulați ceva bani?

D.B.: Am acumulat enorm de multă siguranță. Munca de jos te călește. Primul meu loc de muncă a fost într-o alimentară. Omul comanda 2 lăzi de apă, 3 kile de carne și 2 cofraje cu ouă și eu i le duceam acasă. Îmi amintesc că la prima comandă am plecat dimineața la 10 și m-am întors seara la 7. Patronul era să cheme Poliția, credea că am fugit cu marfă și cu mașină cu tot. Mi-am cerut scuze, i-am explicat că nu cunoșteam orașul. Apoi am lucrat în alimentație publică și în turism, culminând cu a administra împreună cu soția un restaurant-pizzerie. De acolo am revenit în România.

„Mergeam acasă noaptea

cu două valize pline cu bani!”

Rep.: Cum și când ați făcut primul milion?

D.B.: Mulți spun că nu e bine să povestești despre cum ai făcut primul milion. Eu l-am făcut datorită intuiției. În perioada în care eram în Italia apartamentele în România erau în jur de 5000 de dolari. Am avut șansă și aproape la 2 luni îi trimiteam tatălui meu bani să cumpere un apartament. Ajunsesem la un moment să avem 22-23 de apartamente. Ei, în acești 5 ani acestea au crescut la valori la care nimeni nu se aștepta. Când ne-am întors acasă am vândut aceste apartamente, am reinvestit banii în ce am considerat de cuviință și așa am ajuns la primul milion de dolari.

Rep.: Costume, cămăși, cravate, pantofi, la marea artă. Tenis, mașini luxoase. De unde cochetăria asta?

D.B.: Fiind singur la părinți, mama a avut grijă de mine poate mai mult decât trebuia. Totdeauna eram curat, spălat, cochet. Părinții mei făcând parte din nomenclatura comunistă își și permiteau. Aveam poate mai multe costume de blugi decât alții și eu primeam, poate, lunar o nouă pereche de Otteri, la modă pe vremea aceea. Te contaminezi cu un astfel de mod de a fi! E important să te simți tu bine printre ceilalți competitori ai vieții. Prin Italia treceam pe lângă vitrinele Armani, Versace, Hugo Boss și visam ziua când o să port și eu un costum de acela. În prezent ne îmbrăcăm la Viena și în Italia, la noi riști să cumperi lucruri contrafăcute. În privința mașinilor, consider că un bărbat puternic trebuie să aibă mașini puternice. E drept, prima mea mașină a fost o Dacie, cu care în 1990 am făcut un drum de Turcia, după blugi. M-au dus niște țigani. La al doilea drum mi-am luat deja un Mercedes Cobra crem, eram super-tare pe vremea aceea în Târgu Mureș.

Rep.: Cum a pornit Jo? De ce discotecă, club, restaurant Feng Shui, restaurant țărănesc?

D.B.: Venisem din Italia iar părinții m-au întrebat: copile, ce faci cu banii? Le-am spus că vreau să fac o discotecă, un club, unde să răsfăț pe toată lumea. Am avut discuții, de ce nu faci o fabrică de ciorapi ori de conserve, orice altceva? Dar se pare că am nimerit-o, pentru că îmi amintesc vremurile bune, când număram câte-o oră banii dintr-o seară. Mergeam acasă ca și nea Mărin, cu două valize diplomat pline cu bani, și mă apucam de numărat, fericit că am o afacere bună. După care, sigur, m-am adaptat vremurilor, restaurant, hotel. Acum, cu restaurantul țărănesc, m-am întors la copilărie. Acesta e un mesaj pentru bunicii mei.

Gigi Becali a belit mielul

Rep.: Cum „v-a lovit” norocul când Florea a închiriat 450 de metri din Jo cu aproape 100 000 de euro pe an?

D.B.: Nu e vorba de 450 ci de 350 de metri pătrați și de o chirie lunară de 6600 de euro. Sigur că presa poate să speculeze, dar consilierii locali au cerut spații care să fie puse la dispoziția Primăriei cu toate dotările, inclusiv mobilier de birou, calculatoare, copiatoare. Eu am investit circa 70.000 de euro ca să pregătesc acest spațiu, deci nu pot spune că e o afacere imediată. Contractul mi se pare că e doar pe unul sau trei ani, e un fel de o perioadă de probă, să vedem dacă e utilă o astfel de primărie. Consiliul Local va hotărî. Deocamdată, târgumureșenii din Tudor au început să înțeleagă acest proiect frumos, cu serviciile care le sunt oferite.

Rep.: Momente deosebite la PD în epoca „Filipescu”, la PNG în era „Gigi-Borșan” și la PDL în vremea „Florea-Pașcan”…

D.B.: În epoca doamnei Filipescu eram la primele mele contacte cu politica. Eram în Biroul Permanent Județean. Am apreciat echilibrul cu care a condus partidul, îmi pare rău că s-a stins, nu mai e printre noi. Îmi amintesc cu plăcere că mă aprecia și mă făcea să mă simt important. Ceea ce este vital pentru orice tânăr politician. PNG-ul a fost drumul către maturitatea politică. A fost o provocare venită de nicăieri. Nici nu mă interesa, poate, ce viitor are acest partid, ci mă interesa importanța pe care mi-a dat-o Becali când mi-a dat pe mână un județ, apoi coordonarea a 3 județe. Nu o să uit niciodată, mergeam cu Gigi în mașină spre Constanța. Vedem o turmă de oi și un cioban. Gigi zice: Băi, oprește mașina! Coboară. Avea pe el un costum Armani impecabil. Se duce la cioban și-i zice: Băi, frate, hai să facem un târg. Eu îți dau 300 de euro dacă reușești să belești un miel mai repede decât mine. Vrei? Au ales doi miei, s-a suflecat Gigi al meu la Armani și s-au apucat de treabă. Spre surprinderea mea a câștigat Becali. Apoi, i-a plătit ciobanului mieii, i-a dat și cei 300 de euro și i-a cerut să ne pregătească niște friptane până ne întoarcem noi de la Constanța. A fost o reacție așa de naturală, mi-a plăcut. Noi ne-am potrivit bine la vorbă, eu eram cel care-și permitea să comenteze în front, pentru că nu i-am mâncat niciodată din buzunar, ca toți ceilalți. Atât doar, că mă mai foloseam de numele lui, în afacerile mele imobiliare. În ce privește PDL, aici a fost prima oară când am învățat termenul de echipă, eu până atunci fiind un lup singuratic. M-am întors de unde am plecat, i-am regăsit pe acești oameni și azi suntem prieteni.

Eu m-am mulat armonios pe criză!

Rep.: Să lămurim odată, de ce a ajuns Simona la Casa de Cultură?

D.B.: Tărăboiul vine de la faptul că după 25 de ani un anume director a fost schimbat din funcție. Acolo s-a făcut un audit, a fost un control al Finanțelor, iar rezultatele nu au fost deloc strălucite. S-a tras concluzia că e momentul unei schimbări. Cu numirea Simonei a fost mai mult o întâmplare. Discutam cu colegii cine ar trebui pus acolo, pe funcția respectivă? Precizez că activitatea de bază la Casa de Cultură este administrarea hotelului și restaurantului din incintă, proiectele culturale lipsind cu desăvârșire în ultimii ani. Soția mea a administrat afacerea noastră din turism, hotel și restaurant, deci nu putem vorbi de lipsa competenței. Acum, vom vedea, ce va decide instanța, dacă îl va readuce pe fostul director să mai doarmă 25 de ani în acel scaun.

Rep.: Și dvs. de ce vreți la șefia Direcției Județene pentru Sport?

D.B.: Eu le-am spus colegilor mei, când m-au întrebat, că locul unde aș putea fi foarte productiv, având în vedere experiența mea, ar fi Direcția de Turism (care nu se mai înființează la Mureș) sau Direcția de Sport. Această din urmă structură

există deja, trebuie numai revitalizată. Săptămâna trecută

mi-am depus CV-ul la minister, unde am cunoscut-o pe doamna ministru Monica Ridzi. Ca fost sportiv, am practicat 10 ani volei la Electromureș, și cu experiența ulterioară de manager, cred că am aptitudinile necesare pentru a conduce o asemenea direcție. Este doar o chestiune de timp, numirea mea.

Rep.: Sunteți printre puținii mureșeni care ați ajuns în emisiunea lui Andrei Gheorghe și a Corinei Drăgotescu, la Realitatea TV… Credeți că ați făcut rating?

D.B.: Am avut ocazia să-i cunosc pe cei doi la o conferință pe teme politice și acolo am dat startul la o prietenie de durată. Mi-au spus că au ajuns la concluzia că sunt un altfel de politician și m-au invitat în emisiunea lor la Realitatea. Å¢in minte că mai era invitat Aurelian Pavelescu și am discutat chestiuni politice. După aceea m-au sunat și mi-au spus că au avut un rating foarte bun, cel mai bun din acea săptămână. De atunci ținem legătura săptămânal și ne vedem cu diferite ocazii. Chiar acum două săptămâni, când am fost la București, l-am vizitat pe Andrei la el acasă și am băut un șpriț.

A consemnat Alin BOLBOS

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close