Constituția Imperiului

La 29 octombrie 2004, președinții, șefii de guvern și miniștrii de externe ai celor 25 de țări membre UE – Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia. Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,  Slovacia, Slovenia și Ungaria – au semnat, la Roma, Constituția Uniunii Europene. Pentru cei care se mai îndoiau că Uniunea Europeană nu reprezintă altceva decât un proiect de reconstituire a fostului Imperiu Roman, autocratic și păgân, ceremoniile simbolice care au marcat parafarea Constituției UE au avut darul să risipească și ultimele dubii.
Roma redivivus
Nu întâmplător, festivitățile s-au desfășurat în același spațiu care a găzduit actul de naștere al Uniunii Europene. Este vorba de sala “Orazi e Curiazi” a Capitoliului, unde, pe 25 martie 1957, a fost semnat Tratatul de constituire a Comunității Economice Europene, din care făceau parte șase țări  – Belgia, Franța, Germania, Italia. Luxemborg și Olanda. Fapt și mai semnificativ, colina Capitoliului a fost acum 2000 de ani centrul politic și religios al capitalei Imperiului Roman. Valoarea simbolică a zonei este întărită de faptul că piața Capitoliului, reconstruită pe baza schițelor lui Michelangelo, adăpostește în centrul ei o copie ecvestră a faimosului împărat Marcus Aurelius, în timpul căruia Imperiul Roman a atins cea mai mare expansiune. O dovadă în plus a spiritului care domină concepțiile mai-marilor UE este oferită de preambulul Constituției. După cum se știe, un număr de țări, printre care Polonia, Spania, Malta și Irlanda, au dorit ca acesta să includă o referire la creștinism sau la tradițiile iudeo-creștine ale Europei Majoritatea statelor s-au opus însă, astfel că textul final al preambulului menționează doar faptul că Uniunea Europeană “se inspiră din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei”.
Dictatură modernă
De altfel, tendințele autocratice ale liderilor UE pot fi sesizate la tot pasul în textul Constituției, care proclamă supremația legilor europene asupra celor existente în statele membre. Astfel, articolul 8 din Constituție impune “obligativitatea statelor membre de a coopera loial vis-Å•-vis  de Uniune”, consfințind jurisdicția supremă a Bruxelles-ulului în spațiul UE. Dreptul de veto național va fi abolit în 50 de domenii, inclusiv în cele ale imigrației și azilului. De asemenea, UE va dobândi competențe majore în “toate domeniile politicii externe, inclusiv în stabilirea unei politici de apărare comune.” Tribunalul European, care va avea puteri imense, va asigura “respectarea și sprijinirea activă și fără rezerve a politicii  europene comune externe și de securitate”. Un procuror general european va putea urmări penal crimele transfrontaliere. În plus, UE va avea capacitatea de a semna tratate internaționale pe cont propriu. Suveranitatea țărilor membre va exista doar pe hârtie, în condițiile existenței unei monede unice. Actualul sistem de conducere, în care fiecare stat membru deține președinția Uniunii pe o durată de șase luni, va fi înlocuit. Puterea va fi concentrată în mâinile unui președinte, care va fi secondat de un ministru de externe al Europei. Deciziile vor fi adoptate de o majoritate formată din cel puțin 15 state, reprezentând 65 la sută din populația UE.
Lanțurile constituției
Pentru a intra în vigoare, Constituția Europeană va trebui ratificată înainte de 2006. Până acum, 10 țări membre au anunțat că vor organiza referendumuri pe această temă: Irlanda, Danemarca, Marea Britanie, Franța, Luxemburg, Olanda, Spania, Polonia, Republica Cehă și Portugalia. Dacă în termenul prevăzut nu toate țările vor ratifica Constituția, Comisia Europeană va lua în considerare mai multe posibile soluții, printre care și repetarea referendumului, în ideea că cetățenii refractari își vor fi schimbat între timp poziția. Oficialii din țările membre UE au fost avertizați, însă, că Bruxelles-ul nu va adimite nici un fel de derapaje.
Săptămână trecută, comisarul european Mario Monti a declarat  că singura alternativă politică pentru statele care nu vor ratifica Constiuția europeană este “să părăsească Uniunea Europeană”. Dar o dată ce noua Constituție va intra în vigoare, nu va mai exista cale de întoarcere din îmbrățișarea sufocantă a Uniunii Europene. Potrivit reglementărilor Constituției semnate la Roma, nici o țară nu va avea drept de secesiune din UE, decât dacă va există o majoritate de două treimi din voturile exprimate de țările membre UE în favoarea secesiunii.

Primul proiect al tratatului constituțional a fost elaborat în octombrie 2002, de Convenția Europeană pentru Viitorul Europei, condusă de fostul președinte francez Valery Giscard d’Estaing. Au urmat apoi negocierile asupra textului documentului, purtate în cadrul Conferinței Interguvernamentale. Pe 13 iunie a fost redactată versiunea finală, iar cinci zile mai târziu statele membre UE au căzut de acord asupra tratatului Constituției, care este compusă din patru părți și un preambul. Prima parte definește valorile, obiectivele, responsabilitățile, procedurile decizionale și instituțiile Uniunii Europene, a doua parte încorporează Carta drepturilor fundamentale, a treia parte descrie politicile și acțiunile UE, iar ultima secțiune cuprinde clauzele finale, inclusiv procedurile pentru aprobarea și posibila revizuire a Constituției UE.