“Coronițuri” de “laure” pentru președinte
Of, of, e tare greu să fii șef. De orice fel, în orice loc și în orice timp. Da’ dintre toate funcțiile care te vlăguiesc vampirește (va să zică până la sânge), nu-i alta ca președinția. Indiferent de felul ei. Că odată ajuns președinte, ai obligații și, mă rog, câte și mai câte grele, ca un… președinte. Când a fost asasinat J.F. Kennedy, președintele SUA, doi dintre foștii noștri președinți de cooperative agricole de producție (fruntașe pe ramură) oftau în bătătură de li se scuturau cămășile cu pătrățele (asortate cu secera și ciocanul din piept) spunându-și filosofic, unul altuia: “Vezi, bă, asta-i soarta noastră, a președinților !”. Poanta a făcut înconjurul țării, dar nu-i lipsită de un oarecare tâlc. Legat tocmai de greutatea misiei oricărui ins care consideră că pe fruntea personală-i stă scris (de la stadiul de ovul taman fecundat și până la cântarea veșnicei pomeniri) “președinte”.
Acuma nu înseamnă, Doamne păzește!, că o asemenea funcție trebuie abolită, uitată, scoasă din dicționare și din organigrame, tratată cu “huo!”. Dar, înseamnă, măcar, plantarea sub frontispiciul ei a unor persoane care întrunesc o sumă de calități strict necesare pentru a-și permite să-i conducă pe alții. Asta, desigur, dacă ne străduim să depășim psihologia de turmă…. Să nu uităm, însă, că în zilele noastre până și turma are pretențiile ei europene de la conducătorul iubit, recte cioban în funcție, care trebuie să aibă aptitudini de a o conduce (pe ea, turma) ușurel, motorizat și rapid pe traseele de transhumanță, tur-retur.
De câteva zile, fostul partid de guvernământ și-a ales, dintre fiii reușiți, pe cel mai bun pentru o poziție de top. Lupta de idei și voturi a fost sublimă, dar (Domnul să-l ierte și să-l pomenească pe nenea Iancu) a lipsit cu desăvârșire. Pentru că președinția membrilor organizației capitalei a fost dobândită, ca la o pocnitură din degete, cu peste 90% din sufragiile prezenților. Zdrobitoare victorie, cu atât mai mult cu cât în cursă alergau (vorba americanilor) și alți candidați, care se considerau, nu-i așa? La fel de dotați și de nimeriți pentru a obține respectiva demnitate. Mai ales că a fi președintele celei mai importante celule (lărgite) de partid din țară poate echivala cu cireașa de pe tort sau chiar cu bomboana de pe colivă. Așadar, fără eforturi fizice și intelectuale deosebite (căci a fost susținut de o grămadă compactă de coechipieri), “premarul Marean” (din păcate expresia nu-mi aparține) a ajuns Mare(an) Președinte.
Totuși, să nu reducem lucrurile la absurd, să nu fim nihiliști ori nedrepți. Căci oarecare luptă tot a existat. Mai cu seamă că ea s-a accentuat, pe nepusă masă, într-atât încât a fost nevoie de arbitrajul expres al președintelui (celui mare) de partid, care i-a apostrofat pe împricinați să se liniștească frumos, căci altfel se vor lua măsuri neplăcute, în scopul revenirii la “calm și civilitate”. Bobârnacul confruntării a fost dat de nimeni altul decât de principalul candidat (actualmente președinte de capitală) care a anunțat răspicat, ca de la nivel de platformă electorală (fragment în interpretarea autorului), că s-a săturat de politica făcută de homosexualii din partidul domniei sale. Din păcate, nu ne-a lămurit dacă supărarea foc ține de modalitatea acestora de a acționa pe la spate în politică sau…. în alte domenii ale vieții. Oricum, se pare că discursurile, ăsta și altele, au ținut, de vreme ce alegerile ne-au relevat aproape o (renegată) unitate monolitică.
Urcat pe cele mai înalte culmi, noul președinte ne-a uimit instantaneu subliniind că intră degrabă în antrenamentul pentru cursa cea mai tare. Aia cu sosire la poziție de primar general, cupă lată de șampanie și covor roșu aprins. Va să zică, dl. președinte nu pregetă nimic pentru a se bate electoral cu orice candidat la conducerea capitalei acestui plai mioritic. Hai, batfă, și să câștige ăl mai mișto concurent !
Una peste alta, degeaba deplasăm discuția și centrăm camere de luat vederi pe noul președinte (cu veleități de viitor nou mare primar…). Căci el nu s-a pus singur în fruntea organizației capitalei, ci a fost ales, fraților, prin vot democratic desfășurat. Iar numărul copleșitor de “da”-uri obținute nu ne poate spune altceva decât că acest candidat îi reprezintă pe cei ce l-au ales. Și că are puterea, prin forța schemei organizatorice, de a-i conduce pe greii partidului ce fac parte din organizația capitalei. Așa că, un prim sfat, la botul calului, pe care li-l putem oferi acestora din urmă este să înceapă a vorbi pe limba președintelui lor, căci altfel nu se vor înțelege. Iar lipsa de comunicare duce, se știe, la te miri ce efecte dramatice. Ca să trecem direct de la vorbă la faptă, uitați-vă la noi cum am prins din zbor mișcările schimbării și am încununat fruntea noului uns cu “coronițuri” de “laure” proaspăt culese din livada fostului partid de guvernământ.
Andreea CIUCÄ‚
