Criza, ca spaimă

Întâi se cuibărește ca o spaimă în suflet, se așează acolo și apoi începe să crească, încolăcit, ca vrejul fermecat din poveste. Se întinde-n jos, trece de buzunare, spre tălpi, apoi în sus, spre creier. Jos-sus. Sus-jos. Te împresoară cu totul, te îmbracă precum fumul de țigară. Și e mult mai nocivă decât acesta. La urmă, sunt două efecte: ori te pune la pământ, gâtuindu-te, ori te lasă să trăiești, cu traume, ca să poți povesti nepoților prin ce război ai trecut și să le fie învățătură de minte. Aceasta este o definiție atipică a crizei economice actuale.

Să fie acesta sfârșitul capitalismului, despre care a propovăduit filosoful american Immanuel Wallerstein în cartea sa din 2005, “Declinul puterii americane”? Să urmeze haosul, din care se va naște un nou sistem politic mondial? Militar sau comunist?

Nu avem răspunsuri, dar observăm fapte. Și acestea indică, în mod clar, un mediu propice pentru haos. Pe zi ce trece parcă ne scurgem neputincioși într-un abis. Totul prinde a se roti amețitor…

Nimeni nu a știut cum se întâmpină o criză globală, nimeni nu a mai avut-o în ultimul secol.. Prea puțini au mirosit-o și nimeni nu s-a pus la adăpost. Acum e târziu, ți-a rămas, poate, varianta să ieși în fața crizei cu pieptul dezgolit, ca la Revoluție. Așa cum a ieșit deunăzi americanul care și-a lichidat familia și apoi pe sine, din cauză că a devenit șomer. Disperarea se dovedește de multe ori fatală…

Oamenii mari ai Planetei sunt gravi. Obama a închis Guantanamo, Putin a gâdilat robinetul de gaze, președintele Chinei e amărât și el la întâlnirea de la Davos. Marea Britanie e în prag de faliment. Franța va fi paralizată de greve. Italienii își numără și ei șomerii. Nemții sunt terminați. Yenul japonez e bolnav. Toți desenează reforme, toți pornesc tiparnițele de bani ca să contraatace balaurul.

Te învăluie din toate părțile cu aroma ei fină. Te fierbe la foc mic. Mass-media, receptorul dintre putere, criză și oameni, și-a pierdut busola, acul se rotește bezmetic. La noi, tot felul de Vrâncene-Firea, Crețulești, Dan Diaconești aruncă, înfricoșați și ei, lopeți de cărbuni încinși prin sticla televizoarelor, simțind, precum hienele, că omul e slăbit. Ziarele ard și ele. Politicul dă în clocot. Bugetul se naște cu forcepsul. Banii, parcă i-au înghițit pământul. Șomerii se înmulțesc. Băncile te cheamă ca la doctor, să-ți pună diagnosticul pe credit. Poate-ți dă un tratament. Poate-ți ia casa. Totul se rotește.

Eu ies pentru o secundă din acest carusel. Îmi vine o idee. Cred că forța nevăzută din spatele crizei nu a luat în calcul puterea de regenerare a omului. Omul este buruiana care se adaptează cel mai bine oricărui mediu. Răzbește din nisipurile deșerturilor, din adâncurile mărilor ori din negreala războaielor și scoate întotdeauna capul spre aer. Criza financiară actuală este un cutremur într-un mușuroi de furnici în comparație cu ce cataclisme a depășit omul de-a lungul mileniilor. A, buun, deci avem o șansă! E bine, zic.

Și mă afund iar în vârtej!

Alin BOLBOS