Despre colinde

Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopții și până la revărsatul zorilor ulițele satelor răsunau de glasul micilor colindatori. În orașe întâlnim colindători odată cu lăsarea serii și până în miez de noapte.

Cu traista după gât, cu bățul în mână și căciulă pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă și strigă la ferestrele luminate:

“Bună dimineața la Moș Ajun/Ne dați ori nu ne dați”, și dacă cei din casă le des­chid ușa spre a le împărți colindeți, încep să cânte mai departe:

“Am venit și noi o dată

La un an cu sănatate,

Și la anul să venim

Sănătoși să vă găsim.

Ne dați, ne dați,

Ori nu ne dați”

Cu acest prilej gazda le împarte colindete: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină frământați și copți chiar în acea seară a Ajunului.

În ajunul Crăciunului, ca și în ajunul Anului Nou în toate provinciile românești, copiii formează grupuri și pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: “Florile dalbe”, “Leru-i ler”, “Ziurel de ziuă”, ori “Valerim” și “Veler Doamne”.

În afară de seara mare a colindelor se mai colindă și în seara Sfântului Vasile, paralel cu Plugușorul sau Uratul.

Sub numele de colind și colindat trebuie să înțelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sărbătorile susmenționate când copiii, ca și flăcăii satelor, merg din casă în casă, cântând pentru a ura sănătate și fericire gazdelor ce-i ascultă, de la care primesc daruri (colindete) în bani sau în natură: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.

Cântece religioase și păgâne

Colindele sunt de două feluri: religioase și laice. Cele religioase au origine literară, iar subiectele lor se referă de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumești) au un caracter liric, și de multe ori sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă. Colindatul cu motive religioase, deși de origine bisericească, e totuși format tot după modelul colindatului de tip păgân, având de fapt origine comună cu acesta.

Astfel există:

Colindele Domnului (“În drum spre Vitleim”, “Nașterea Domnului”, “Vestirea Păstorilor”, “Închinarea Păstorilor”, “Por­nirea Magilor după stea”, “Închinarea Ma­gilor”, “Tăierea Pruncilor”, “Numele Dom­nului”, “Patimile Domnului”, “Răs­tignirea”, “Coborât-a de pe Cruce); Colindele Sfinților (“Colindul Crăciunului”, “Sf. Vasile”, “Sf. Nicolae”, “Sf. Ion”, etc.); Colin­dele Omului (colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, colind de viteaz, de fa­milie, de însurățel, etc.) Creatorii acestor producții populare sunt diferiți, după cum diferit este si felul colindului. Pentru cele religioase de nuanță crestină putem socoti că făuritorii sunt preoții, călugării și cântăreții bisericești, dascălii și diacii, fiindcă ei erau cunoscători ai Evangheliilor și ai Vieților Sfinților. Cât privește pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentați care au făurit poezia populară. Peste această creație inițială s-a suprapus prelucrarea veac de veac și an de an a obice­iurile și datinile strămoșești, la marile sărbători de iarnă.

Anton PAIU