Cu “Berea și lăturenii” la Săcal – Mureș

Până de curând, la Săcal mai exista obiceiul numit cu “Berea”. Feciori până la armată, dar și eliberați, căutau gazdă. Apoi, în postul Crăciunului, organizau joc la res­pectiva gazdă, dar numai duminica. Era de fapt un bun prilej de a învăța dansuri populare, dar și de a comunica. În Ajun de Crăciun ei începeau să colinde Colindele de la turcă, dar și “colindul lăturenilor”. Astăzi sunt din ce în ce mai puțin cunoscute și cu atât mai puțin practicate. Sunt obiceiuri care dispar discret și peste care, probabil, se va așterne tăcerea.

Împărțiți în două grupuri, tinerii colindau după un anumit tipic: primul grup colinda primul vers, cel de-al doilea grup colinda al doilea vers și tot așa, până la capăt dând co­lindului, în ansamblu, un specific aparte. Tot de Crăciun începea și lăturenia, care se termina tocmai la Bobotează. Astăzi aceste obiceiuri sunt aproape uitate. În cartea sa intitulată “Folclor de pe Valea Mureșului”, Ioan Torpan acordă o atenție aparte atât obiceiurilor “Berea și lăturenii”, dar mai ales costumației lăturenilor.

O costumație specifică

Lăturenii mergeau din sat în sat fiind invitați de rude și prieteni, iar cu această ocazie se legau prietenii trainice sau chiar căsătorii. Și costumația lăturenilor era ceva mai aparte. Lăturenii purtau clop cu boruri tari, cu bertiță. Acest clop era confecționat din păr de culoare neagră, iar bertița din mărgele de care, la spate, erau prinși cănaci de mătase care atârnau în față, pe dreapta. Pe bertiță se mai prindeau bumbuști cu ajutorul acelor de gămălie. Cojocul lăturenilor era din piele de miel, alb, cu cusături cu fir de mătase, iar pe margine cojocul avea zăgare din blăniță neagră de miel, de obicei din rasa caracul. Sub cojoc se purta un pieptar, iar sub pieptar o cămașă din moșân cu cusături la guler, iar la mâneci, cusături și dantelă. La poale, cămașa avea ciurel și dantelă. Și pentru că obiceiul este specific anotimpului iarna, lăturenii purtau ceoareci de pănură din lână de oaie de culoare albă și cizme cu tureacul tare. La gât, lăturenii purtau două năfrămi de mătase sau de păr cu desene sau cusături. Peste cojoc, lăturenii purtau suman. Acesta era cu cline din lână neagră care se recolta de la miori sau miei din primul an. După prima tunsoare, lâna devenea sură. La rever erau împletite cu acul de dantelă, ornamente deosebit de originale. De remarcat era și tunsoarea lăturenilor: cu plete care erau retezate la spate, iar în față, retezate mai scurt sub formă de breton. Schimbul de lătureni se practica între satele Monor, Gledin, Săcal, Dumbrava, Râpa de Jos și Vătava. Astăzi doar bătrâni satelor își mai aduc aminte de aceste obiceiuri.

Anatolie VÂJEU