Cu ce-i mai bun spicluitul bancher decât năcăjitul patron cu trei angajați ?!
Sau de ce niciodată finanțiștii de azi ai statului nu au auzit de egalitatea șanselor între cetățenii aceleiași patrii?
Când am citit informația că în sfârșit ministerul de Justiție a reușit să facă plata înspre prestațiile avocaților din oficiu, uitate prin trezorerie de luni bune, m-a cuprins un sentiment ciudat, din nou, de încredere că mai au o șansă și cei care cred că sistemul dreptății se va primeni. Nu e vorba despre examene si metode de a intra în sistemul orb al justiției române, ci despre un fapt minor. Tocmai acești avocați ar trebui să fie cei ce aleargă, aparent, după cauze pierdute. Cauze esențiale ce stau la baza arhitecturii umane. Groapa ce distruge mașina unuia ce nu a văzut-o din prea mare grijă a Primăriei sau a companiei de autostrăzi de a nu-l respecta pe cetățean. Ridicarea ilegală a mașinilor din parcări când autoritatea nu-ți asigură minimul necesar de locuri pentru automobilele oamenilor simpli. Furtul din salariu practicat fără de jenă de marii operatori de carduri plini de comisioane, oferite gratuit utilizatorului român. Pledarea în instanță în favoarea drepturilor consumatorului, atât de flagrant încălcate de multinaționalele ce ne-au împânzit puzderie de supermarketuri ce ne oferă la suprapreț marfă în disprețul cumpărătorului. Și al adevăratului producător. Și câte și mai câte alte cazuri în care avocații la început de drum ar trebui să se implice profund pentru a-și respecta jurământul și pentru a descoperi adevărurile simple ale unui sistem bolnav, ce are nevoie doar de câteva cazuri pentru a porni sarabanda de schimbări necesare pentru a însănătoși acest corp bolnav, care este statul român alcătuit din totalitatea cetățenilor lui.
Cam multă frazeologie.
Toți o pățesc.
Toți tac.
Povestea-i banală, dar cât de gravă pentru fibra economiei micilor întreprinderi care au construit PIB-ul aceste țări. Lunar, extrem de rapid de la depunerea contribuțiilor de la stat, dacă nu ai plătit ca firmă tot, dar tot ce ține de taxe și impozite, în maximum două săptămâni, contul firmei este poprit de Finanțe. Tot ce are societatea în trezorerie și bănci, banii, că despre ei vorbim doar, nu mai poate fi utilizat decât după plata integrală a taxelor către stapânul nostru statul. Absolut corect. După ce-ți ia ce i se cuvine, lui, statului, vin marile șicane. Durează aproape o saptămână să deblochezi contul sau să devină efectivă ridicarea popririi.
O știm cu toții.
Tăcem.
Nu facem nimic împotriva colosului. Dar până când e posibil ca funcționarii plătiți mare parte de munca privaților să nu învețe un sistem informatic simplu? Dar pînă când tot funcționarul nedefinit poate să-ți plătească după bunul tău plac din trezorerie unde și cât vrea din banii tăi, uneori și de două trei ori în același cont?! Până când o poprire odată pusă, funcționarii de data asta privați, ai fiecărei bănci dacă lucrezi cu mai multe, dispun de banii firmei tale după bunul lor plac și, din nou, plătesc datoriile către stat unde vor și cât vor? Fără nici o noimă. Discreționar. Și cireașa de pe tort e așa numitul comision de ridicare poprire pe care îl practică multe bănci ce se consideră atotputernice.
Cine nu știe că în țara asta s-a vrut și din nefericire se vrea cu perseverență diabolică uciderea firmelor mici și mari, e un naiv ori nu trăiește în România. Adevărata cireașă de pe tort pentru zeci de mii de firme a devenit colivă. Cum poate fi numit altfel nerestituirea TVA-ului către marii contributori serioși la stat și dezastruosul forfetar decapitator de IMM-uri?!
Departe de mine gândul să le doresc răul, dar nu suntem chiar toți orbi. În toată lumea au căzut bănci în criză, cauze și motive diverse și nici nu e cazul să insist, dar cum e posibil ca în primele șase luni din 2009 creierele geniale de bancher fără de păcat au sufocat economia cu dobânzi imense. Nu trebuie să fii mare analist ca să pricepi: băncile fac profit în plină criză, iar sute de mii de firme mor pe capete. Nu mi doresc să fiu în pielea lor, dar cum o fi oare să mergi zilnic, sau chiar să provoci atâtea înmormântări și să țopăi de bucurie. Nu-i bântuie morții crizei când pun capul seara pe pernă?!
Frumoase dricuri aceste muzee extrem de scumpe la vizitat și cu profituri deșanțat de inumane.
Vina.
Vina a cui o fi?!
De parcă mai contează.
Revin la avocați. Atâta vreme cât nu vom da în judecată statul pentru orice nedreptate ni se face ca și cetățeni, dar și ca firme, statul își va permite să ne trateze inegal. Și câtă vreme stagiarii sau cei din oficiu nu vor lua cazuri din drag de meserie, cauze pierdute, și nu le vor duce la bun sfârșit, nu avem nici o șansă. Nu trebuie vedete ale barourilor.
Cu ce o fi oare mai bun un stilat, scos din cutie, superplătit, poate și școlit de-adevăratelea, nu spun că ar putea fi de rea credință ca marii bancheri americani, și ei la fel de pomădați financiar cu roadele planetei, repet cu ce o fi mai bun un bancher decât un prăpădit de patron ce dă de lucru la trei oameni?!
Că ne conduc acolo sus de tot oameni ce nu au luptat în viața lor ca să asigure banuții la două – trei familii, e o altă poveste. Extrem de tristă. A cărui actori suntem doar noi.
Nota Bene.
Românește.
Nu ucideți zilnic ce nu voi ați creat.
Că din păcate suntem neam de condamnați la moarte în ziua de Crăciun.
Și roata…
E roată…
Aurelian GRAMA
