Cu discriminarea pe centură

Din orice direcție ai lectura Codul penal român – cu voia lui Adrian Năstase, fie din față, fie din spate – despre “discriminare” se vorbește doar într-un singur loc. O amintește numai definiția infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, incriminând fapta funcționarului public care “îngrădește folosința sau exercițiul drepturilor vreunui cetățean, ori creează pentru acesta unele situații de inferioritate pe temei de naționalitate, rasă, sex sau religie”. Românul înțelege greu ce o fi aceea “discriminare pe bază de sex”. O confundă cu ce a auzit el despre homosexuali și alte minorități. Mai ales că legiuitorul a avut proasta inspirație să le pună în aceeași înșiruire. În mod cert, nu la acest text normativ a apelat Csaba Ferenc Astalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din România, când a cerut sancționarea liberalului Ludovic Orban ca autor al unor afirmații pe care le-a catalogat deja că sunt discriminatorii: “Vă recomand să nu urmați stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan, al Mioarei Mantale, al Elenei Udrea. Nu trebuie să treceți prin patul niciunui șef dacă vreți să ajungeți în funcții publice importante”, le-a sfătuit Orban pe doamnele și domnișoarele din Organizația Județeană a Femeilor Liberale din Alba, stârnind o neașteptată furtună mediatică într-un pahar cu apă.

Nu știu alții cum sunt sau pe unde se vor fi aflat în vremea aceea, dar, în urmă cu câteva luni, eu am fost și mai neplăcut impresionat de declarațiile spectaculos de sugestive (cu conținut explicit sexual, ca să folosesc sintagma ce-i avertizează pe părinți să-și trimită la culcare copiii sub 18 ani) rostite de gurița unei colege a celor trei nominalizate de Orban. Lavinia Șandru, că despre ea este vorba, comenta – în direct și la o oră de vârf – numirea Ancăi Boagiu ca ministru în Guvernul Tăriceanu. Jumătatea frumoasă a PIN

și-a țuguiat în stilu’-i inimitabil buzele plinuțe, și-a dat capul pe spate și mâna prin păr și – cu un licăr ironic zvâcnind în ochișorii ei nebunatici – s-a declarat convinsă că pentru numirea unei femei într-o funcție ministerială musai trebuie să-i verifice în prealabil Președintele Băsescu culoarea chiloțeilor. Lavinia a visat și ea, ca orice tânără la început de mandat, la un scaun de ministru, dar i-a fost oferit numai în garnitură cu o canapea. Cochetând prea mult cu răspunsul, s-a trezit aruncată pe centura politicii.

Dacă am privi problema din acest original unghi de vedere, discriminat ar fi doar Traian Băsescu, pentru că este, fatalmente, constrâns să facă astfel de verificări numai unui număr limitat de femei ale politicii dâmbovițene, mai mic sau cel mult egal cu numărul maxim de miniștri ai unui guvern. Noua perspectivă deschisă de juna Lavinia asupra acestei incitante teme de, să-i spunem așa, politică internă, oferă acum o explicație foarte plauzibilă a ciudatei insistențe pentru alegeri anticipate de la începutul mandatului de Președinte al virilului Traian Băsescu. Fireasca frustrare prezidențială, provocată de prezența a numai două-trei reprezentante ale sexului frumos în Guvernul Tăriceanu, putea fi tratată – apud Lavinia Șandru – prin formarea rapidă a unui alt guvern, mai tânăr, mai frumos și mai numeros. Ori, văzând retrospectiv ratarea acestui ambițios proiect, să facem comparația dintre Președinte și orice șefuț al unei organizații de cartier: câtă bogăție de posibilități are ultimul să pună ceva la temelia viitorului politic al atâtor doamne și domnițe, dornice să se arunce cât mai antrenate în ringul politic!

Cei care-l acuză pe Ludovic Orban de mojicie și condescendență față de femeile din politică ar trebui să-și analizeze propria ipocrizie. Știu ei, de exemplu, că toate doamnele liberale din sala arhiplină a Marii Uniri l-au aplaudat frenetic pe bădăran, fără să simtă nici un dram de discriminare? Mai știu ei, oare, că nicio doamnă/domișoară ministru nu a protestat semnificativ la limbajul vulgar folosit de serafica Lavinia Șandru?

Româncele s-au acomodat perfect la mediul pe care l-au găsit, una câte una, în politică. I-au împrumutat rapid limbajul și regulile de comportament. Nu este cu nimic mai rău decât ce au lăsat la porțile partidului. Le dă senzația de deja vu. Câtă vreme nivelul general de bun simț este stabilit de un Iorgovan, atunci când îl face pe fostul premier Năstase fetița politicii românești, nu văd nici o discriminare în recomandările lui Orban de la Alba Iulia. Onoarea celor trei invocate de el poate fi reparată de soții lor, dacă-i dau mitocanului o corecție ca între bărbați. Din fericire, Codul penal român nu încriminează delictul de opinie. Din păcate, nu obligă nici la cunoașterea bunelor maniere.

Alexandru LELE