O făclie-protest de Paşte

Acum, în vremea unei mari sărbători creştineşti, ni se demonstrează încă o dată că partidele româneşti n-au nici un Dumnezeu, chiar dacă vor preoţi pe liste, iar moralitatea le este un lucru străin. Minciuni, furăciuni, înşelarea aproapelui şi preacurvie, acestea sunt doar câteva dintre trăsăturile fundamentale ale oamenilor politici.

Minciuna este doctrina de bază, dar şi “firul roşu” al tuturor partidelor. Toţi îi mint pe toţi, fiecare spune minciuni grosolane atât despre partidul său, cât şi despre adversar. Atunci când o formaţiune politică spune că e bună şi frumoasă minte cu neruşinare, şi asta pentru simplul motiv că nu există partid bun şi frumos. În momentul în care se apucă de criticat adversarul, exagerează pentru a-şi trage spuza spre turta sa, adicătelea tot o minciună frumos ambalată.
Dacă minciuna este doctrina de bază, atunci înşelarea aproapelui se constituie în mod cert în ideologia comună a vieţii politice. Dacă vă imaginaţi că oamenii din acelaşi partid se înţeleg, atunci nu ştiţi cu ce se mănâncă politica. Dacă într-un partid există doar două tabere, asta este cea mai bună situaţie. De regulă există o groază de grupuri de interese, care îşi urmăresc propriul scop: ajungerea în fruntea partidului şi, apoi, accederea în diverse funcţii de conducere. De asemenea, în fiecare grup de interese, există indivizi care doar arareori nu-şi dau la gioale, în virtutea zicalei “prietenii de azi, duşmanii de mâine”. Înşelarea aproapelui are faţete multiple, printre care şi migrarea de la un partid la altul sau plecarea dintr-un partid urmată de constituirea altuia.
Zicala de mai sus se poate continua în felul următor: “prietenii de azi, duşmanii de mâine şi prietenii de poimâine”. Aşa am ajuns şi la cimentarea lipsei de moralitate, care devine statutul fiecărui partid. Această caracteristică se constituie din toate celelalte şi este, totodată, baza şi cireaşa de pe tortul nesimţirii politice.
Interferenţa dintre toate planurile negative ale politicii mai are un punct comun: furăciunile. Hoţia poate fi comparată cu un Birou Permanent al partidelor, adică este bine organizată şi mereu prezentă. Nu cred că există vreun membru al unui partid, care atunci când ia calea politicului să nu se gândească la faptul că vreodată ar putea fura ori obţine ceva nemeritat. Tocmai de aceea şi vânează funcţii şi doreşte să ajungă în posturi mari, de unde să poată dirija în voie fonduri, şpăgi, comisioane, bugete, bani, mulţi bani, care să ajungă în conturile proprii sau în buzunarele apropiaţilor.
Peste toate astea se lăfăie preacurvia, adică înşelarea electoratului. Acesta din urmă este minţit, furat şi cu votul luat. Votantul pune ştampila, dar convieţuirea cu politicianul este inexistentă, iar ea se încheie imediat după actul electoral din noaptea nunţii-scrutin. Electorul este înşelat, uitat, batjocorit şi violat în sentimente.
Acestea ar fi doar o parte dintre cele zece porunci. Partidele şi politicienii la încalcă pe toate, dar spaţiul nu ne permite să le aducem şi pe celelalte în discuţie. Toţi oamenii politici stau în Noaptea de Înviere la biserică, cu atât mai mult acum în an electoral. În locul lor mi-ar fi teamă să stau prin preajma vreunui lăcaş de cult, de frică să nu mă trăznească Dumnezeu. Dar ei, în impertinenţa lor, vor fi acolo pentru a se arăta buni creştini, chiar dacă încalcă Poruncile aproape zilnic. Pentru ei nici o spovedanie din lume nu ar fi de ajuns. Ei merită în mod cert, o urare de sezon din care să nu lipsească nici cuvântul Paşte, dar nici cuvântul mamă.