De ce am sarbatorit 1 Decembrie la… Venetia?

Ziua nationala a fost sarbatorita de toti românii. Indiferent de tara în care se afla momentan. Pe plaiuri mioritice s-a cântat imnul, au fost parade militare, concerte si focuri de artificii. În Peninsula, românii au sarbatorit cu câteva zile înainte. Mai precis duminica. Ca italienii nu le dau zi libera. S-au multumit sa încinga gratarele, sa vorbeasca de dorul de tara, sa sune familia si sa se bucure în felul lor de sarbatoarea nationala. Fara discursuri pompoase si balivernele politicienilor. Am fost acolo, deci stiu ce vorbesc.

Alungati în strainatate de incompetenta „conducatorilor iubiti†din ultimii 20 de ani, românii plecati la munca în Italia, desi nu prea au motive sa fie mândri de o tara care i-a dezradacinat, s-au bucurat mai sincer decât cei de acasa de ziua nationala. Mai ales ca dorul de tara si casa nu poate fi ostoit cu euro sau dolari. Revenind la subiect, românii din comunitatea din Carrara, o localitate din nord-vestul Italiei situata între Marea Mediterana si Alpii de Sud, nu mai vor sa revina acasa. Sunt satui de tot ce înseamna România si vor sa traiasca decent printre straini. În mijlocul carora, cu toate scandalurile din ultima perioada, s-au adaptat foarte bine. Sunt respectati pentru harnicia si bunul lor simt, copiii lor învata la gradinitele si scolile italiene. Majoritatea s-au nascut cu dubla cetatenie, învata doua limbi si nu seamana deloc cu cei din localitatile de bastina. Care tremura în clasele neîncalzite sau învata câte doi dintr-un manual.

„Vreau în tara dar nu ma lasa astia!â€
Am stat de vorba cu mai multi români cu state vechi în respectiva zona. I-am întrebat de ce nu revin în tara daca au bani sa porneasca o afacere. „Am avut cunostinte care au facut asta. Dupa ani buni munciti aici, dupa ce au câstigat bani si experienta au vrut sa le investeasca în România. De exemplu si-a deschis un prieten de-al meu un laborator de analize alimentare la Târgu Neamt. Mai avea nevoie doar de o semnatura sa-i dea drumul. Când s-a dus i s-a spus în fata ca va primi autorizatia doar daca va face juma-juma afacerea cu respectivul sef de institutie. Cum asa? Sa dau banii unor puturosi si nesimtiti care stau într-un birou si cer mita? Mai bine stam aici si muncim corect si suntem tratati corect. Chiar daca ne roade dorul de casaâ€, ne-a spus Mugurel, un medic veterinar de la o ferma din zona. În alta ordine de idei, oamenii sunt speriati de acelasi lucru ca si noi. Coruptia din institutiile statului. „Eu aici câstig 5000 de euro pe luna, iar pentru aceeasi munca în tara pot ajunge maxim la 2000 de lei. (…râde) Cum sa ma întorc acolo? Ce sa fac cu banii aia. Am doi copii si o familie de întetinut. În tara nici macar nu pot sa-mi platesc facturile. Nici nu ma gândesc sa revinâ€, ne-a marturisit Lucian, care are o mica afacere în comert. Un alt motiv clar pentru ca oamenii sa nu se gândeasca la repatriere. Situatia economica de la noi, veniturile din ce în ce mai mici, zecile de taxe si impozite gratuite. „Am doi copii, unul de 3 ani, celalalt abia are câteva saptamâni. În tara m-am interesat si nu as gasi decât cu dificultate un loc la cresa sau gradinita. Plus ca ajutorul acordat mamelor este mic si am înteles ca va fi redus. Aici copilul meu merge la o gradinita italiana, nu este discriminat, stie limba la perfectie, are parte de o educatie europeana. De ce sa îl condam la un viitor incert în Româniaâ€, s-a întrebat Lica, mama a doi copii nascuti în Italia. Cu adevarat la ei în comunitate, natalitatea e cu mult mai mare ca în tara. Familiile de tineri nu sunt speriati de perspectiva de a avea un copil sau doi pe care sa-i creasca cu greu. Dimpotriva, sunt încurajati de autoritatile italiene, o tara cu media de vârsta destul de înaintata.

Granita cu România…revenirea în comunism
Drumul de întoarcere în tara a mai pus putina sare pe rana. Dupa aproape 1500 de kilometri de autostrada am ajuns în Ungaria, zona granitei cu România. Acolo ca si la noi, drumuri proaste, neluminate, fara indicatoare sau semne de circulatie. Prima experienta care ne arata ca am ajuns în est. Alimentam la un PECO si cum aveam doar euro la noi, angajatul ne face calculul. Numai ca pretul în euro este aproape dublu decât cel în forinti. De ce? Pentru ca ungurul din Ungaria de est, ca si românul, vrea sa traga teapa. si pentru câtiva euro ar vinde-o si pe maica-sa. Întrebat de ce este asa scump, ne-a raspuns senin ca ei folosesc un curs de schimb al valutei special. Prietenii stiu de ce. A doua lovitura a fost la trecerea frontierei. Nu am mers pe la Vama Bors ci am nimerit din greseala la Vama Valea lui Mihai. Acolo întuneric, pustiu si liniste. Dupa ce stam la o bariera vreo 5 minute, apar doi vamesi, unul român si unul maghiar care binevoiesc sa ne ia actele. Pe lânga cartile de identitate, vamesul ungur ne cere si actele masinii si permisul de conducere. Ne spune cu seninatate ca ne va amenda pentru ca initial am intrat pe tronsonul destinat camioanelor. Aproximativ 300 de lei trebuiau platiti pentru aceasta greseala. Când l-am întrebat de unde sa stim ca acolo era iesirea pentru masini mari, ne-a spus putin iritat ca exista semne luminate care sa ne îndrume. Cât se poate de fals. Nu era nimic care sa indice asa ceva. Asa ca i-am transmis ca nu voi semna procesul verbal, pentru ca motivul amenzii nu exista. si ca punctul de trecere nu respecta normele privind semnalizarea. Ni s-a spus ca vom fi dati în judecata. În plus, drept razbunare, vamesul ne-a mai tinut cel putin o ora pâna sa ne dea actele. Asa, ca sa ne arate el cine e seful. Dupa ce am scapat în sfârsit, drumul de intrare în România ne-a dat un nou sentiment. Acela ca nu vom scapa niciodata de stigmatul de tara comunista.