De vorbă cu Maica Siluana (XLVI)

Ziarul de Mureș a inițiat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Cum devii un om cu adevărat smerit? Aroganța poate îmbrăca forme atât de subtile încât îmi vine uneori greu să le detectez. Mă trăsnește câteodată, însă, un fulger care îmi zice: pericol – aici nu trebuia să gândești sau să simți așa pentru că nu-i corect. Cum poți fi cu adevărat lucid, treaz la tot ce se întâmpla în interiorul tău?

Alex

Alexe drag,

Din nefericire, nu știu cum poți deveni cu adevărat smerit! Ca și tine descopăr mii și mii de forme de mândrie pe care încerc să le arăt Domnului! Un lucru te pot învăța: să fii atent la gânduri și nu la sentimente! Acestea izbucnesc din fire și sunt sălbatice până când se îmblânzește firea. Să avem înțelegere pentru ele, să le primim, să le trăim (au o viață atât de scurtă dacă nu sunt alimentate cu gânduri și energii diavolești)! Numai gândurile să le alungăm fără nici o milă, oricât de “nevinovate” ni s-ar părea! Însuși Domnul ne învață: “Mâniați-vă, dar nu greșiți!”, adică, atunci când iuțimea firii se iuțește în noi, s-o trăim cu gândul la Dumnezeu și la păcatul de care trebuie să ne ferim, și să nu primim gândul de răzbunare, de judecare, de acuzare a persoanei aproapelui…

La fel și cu mândria: să spunem că faci ceva bine, plăcut ție și lui Dumnezeu și ești lăudat de cei din jur! Nu poți împiedica sentimentul de satisfacție! El năvălește instantaneu în toată ființa ta! Dar poți opri gândul care spune că ești grozav, sau că ești mai grozav decât X sau Y sau că ai vreun merit și să-l înlocuiești cu gândul la Domnul fără de Care nu putem face nimic și să-I mulțumești!

E un început!

Apoi, poți să înveți să fii conștient de tine ca persoană și de cele pe care le faci sau le simți. Să fie o conștiință martor care se “spovedește” instantaneu Domnului și nu acuză, nu judecă, ci strigă: Doamne, ajută-mă că umblu pe valuri! E o Aventură minunată! Curaj! La început îți va fi greu, dar apoi prindem drag! Și e nevoie de “antrenament” serios! Se numește “asceza atenției” la noi ACASÄ‚!

Cu drag mult,

Siluana

Începuse să-mi meargă destul de rău și am înțeles rapid că poate nu-s (de fapt nu eram deloc) pe drumul cel bun, după o vizită la Mânăstirea Brâncoveanu. Și de atunci toate s-au schimbat spre bine. Dar tot de atunci s-au lipit de mine multe îndoieli, ispite, supărări mai mici sau mai mari. De atunci de când am început să văd și să înțeleg cu adevărat ce vrea Dumnezeu de la noi. Încerc să nu cad în deznădejde și să-mi păstrez încrederea că Hristos e lângă mine, că Maica Domnului îmi alină tristețea dacă strig ei. Dar când văd că nu se mai termină șirul ăsta… Până când?! Sper să nu pățesc precum dreptul Iov. Oare Dumnezeu pune la încercare dragostea mea pentru El și tăria credinței mele?…

R

Fetița mea dragă,

Nu, Domnul nu-ți pune la încercare credința! El este cu tine și-ți șoptește: “îndrăznește, fiică!”, și “în lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”. Acum, problema ta este cum să te folosești de această biruință a Domnului! Cum să nu mai primești necazurile de parcă ai fi singură, de parcă și tu ar trebui să biruiești “pe cont propriu” lumea aceasta! Aici e taina. Lumea a fost biruită! Lumea din jurul nostru și din noi, “lumea aceasta” a fost biruită. Adică în ea, în chiar mijlocul ei, trăiesc și se bucură oameni care nu “mai sunt din lumea aceasta” pentru că au intrat în împărăția lui Dumnezeu! E o intrare efectivă, cu trup și suflet și acolo lumea aceasta și necazurile ei nu mai au nici o putere. Ea, lumea ne poate răni, ne poate chiar ucide trupul, dar nu ne poate lua bucuria pe care ne-a dat-o Domnul! Pe măsură ce devenim conștienți de aceasta și învățăm să păzim bucuria păzind poruncile, necazurile lumii nu ne mai dor! Nu ne mai rănesc! Ele nu sunt decât locuri de întâlnire cu cei ce nu vor, nu pot sau nu știu să intre în împărăție! E felul nostru de a ne lăsa iubiți de ei, și de a le primi iubirea!

Poate ți se pare ciudat ce-ți spun, dar vei descoperi că este real și concret. Dacă ți se întâmplă ceva ce te doare, indiferent ce, și tu binecuvântezi, ierți și nu ții minte răul, acel ceva dureros, în loc să fie necaz, devine loc de întâlnire cu Domnul Care face minuni în noi, acum și aici!

Dar dacă n-am învățat încă meșteșugul iertării și al binecuvântării, și dacă “barometrul” simțirii noastre urmărește doar să vadă dacă “ne merge bine sau rău”, necazurile vor veni pentru că le vom genera noi înșine cu fricile și dorințele noastre ascunse! Pe măsură ce învățăm să cunoaștem și să împlinim voia Domnului, dispar și necazurile! Și, când acestea vor dispărea cu totul din viața noastră, toată durerea pe care o simțeam pe vremea când le aveam, se va “muta” în compătimire cu cei care încă nu au ieșit din coșmar. Câtă vreme va mai fi suferință pe pământ, bucuria noastră va fi însoțită de durere pentru frați! De aceea avem poruncă să ne bucurăm cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng! Nu te teme! Crede numai că Domnul este Dumnezeu și că lucrează!

Domnul să te mângâie, copil drag și să te facă martorul Bucuriei Lui!

Cu drag mult,

Siluana

Eu știu că durerea e semnul păcatului. Te doare capul, te dor dinții, te doare SUFLETUL pentru că Dumnezeu vrea să ne arate că viața asta trebuie să se descompună, trebuie să crape, să se spargă. Trebuie să murim încet, încet ca să putem învia. Știu că bucuria învierii nu poate veni decât într-o minte și un trup răstignit. Deci toată strădania noastră ar trebui să fie moartea, de fapt omorârea, uciderea, nu doar a poftelor și a păcatului, ci și a durerii. Dumnezeu vrea ca sufletul nostru să fie curat, nu doar de patimi, ci și de durere. Eu văd durerea ca un puroi, un buboi cum se spune în popor. Și mizeria asta trebuie curățată, numai la Biserică și numai Mântuitorul o poate spăla cu Sângele Lui. Lecția asta am învățat-o astăzi, citind Acatistul Sfintelor Patimi ale Mântuitorului.

Un buboi se formează greu până ajunge să se coacă și să crape. Când a crăpat putem răsufla ușurați. Dar nu putem rămâne cu puroiul pe față sau pe suflet, trebuie spălat cu Sângele Mântuitorului. Cel mai greu e să suporți agonia durerii formării buboiului. Dar trebuie să suportăm durerea până ajunge la maxim și crapă. Când a crăpat, putem răsufla ușurați. S-a terminat! Săvârșitu-s-a!

Eu mă rog să mă întărească Dumnezeu să pot răbda durerea formării buboiului și să aștept până se coace și crapă singur. Dacă nu rabd durerea și agonia formării buboiului, nu voi avea parte de bucuria crăpării lui. Moartea Mântuitorului și Învierea Lui sunt legate organic. Când ai murit, ai si înviat! Trebuie să murim în fiecare zi. Din păcate, eu nu mor în fiecare zi și nu fac decât să-mi prelungesc agonia.

Bucuria cea mai mare vine din Răstignire! Trebuie să răstignesc, să ucid în mine totul, minte, suflet, dorințe. Iar durerea poate fi un semn că sunt pe drumul Răstignirii. Atunci trebuie să mă rog să mă întărească Dumnezeu să rabd până la sfârșit crucea și durerea care va fi din ce în ce mai mare până când, în cele din urmă mă va apăsa atât de tare încât mă va ucide de tot și voi muri. ȘI VOI ÎNVIA! Oamenii fug de cruce și eu fug de cruce fără să-mi dau seama. Ar trebui să mor nu în fiecare zi, ci în fiecare clipă. Când simțim că ne spargem de durere trebuie să ne rugăm să ne spargă Dumnezeu de tot și să măture cioburile omului cel vechi, cioburile durerii. Dar trebuie să așteptăm să se coacă buboiul, să se crape sticla încet, încet, nu dintr-o dată, că și Mântuitorul a avut un timp pentru durere, n-a murit dintr-o dată, împușcat.

Fiecare are crucea lui cu mai multă sau mai puțină durere, cât poate duce. Important e să nu fugim de cruce, și MÄ‚ ROG ca nici eu să nu fug de cruce. Să rabd durerea și agonia formării buboiului, ca să mă pot bucura de momentul spargerii și crăpării lui și de Învierea Mântuitorului și a mea. Asta e învățătura de credință care mi-e cea mai dragă, Moartea și Învierea Mântuitorului și moartea, crăparea și învierea mea, dar pe care din păcate o uit mereu și o trăiesc foarte puțin. Rugați-vă să trăiesc și eu răstignirea vieții mele, ca să poată Dumnezeu să mă învieze. Dacă eu nu mor, Dumnezeu nu are ce învia. Trebuie să murim, să ne dorim să murim, să nu mai fim noi înșine, să dispărem pentru ca Hristos să trăiască în noi. Dar iubirea de sine nu ne lasă. Ne spunem că suntem bine, că mergem bine, dar dacă astăzi eu n-am omorât nimic în mine, am pierdut ziua.

Mă rog ca toată lumea și cu mine să gustăm din paharul durerii pentru ca să putem simți apoi gustul învierii și al bucuriei. Să nu fugim de cruce, căci prin cruce a venit Bucurie la toată lumea. Să nu fugim de cruce și de durere pentru că știm că ESTE UN CAPÄ‚T AL DURERII, iar dacă ajungem acolo, la capăt, vom muri, vom crăpa și ne vom umple de Bucuria învierii.

Nicoleta

Draga mea Nicoleta,

Îți mulțumesc mult, mult pentru răspuns! Cu adevărat îmi dă nădejde răspunsul tău.

Nădejde și bucurie că Domnul are mulți viteji în Biserica Lui!

Mulțumesc! Și te rog, roagă-te ca Domnul să măture mereu cioburile în care mă sparg, când primesc mesaje despre un copil abuzat de părinții săi, sau despre un preot cu trei copii care își părăsește familia ca să trăiască cu o “profesoară de religie”, ca să citez doar două din ultimele mesaje care m-au spart! Dacă n-aș cunoaște mila Domnului pe “propria mea piele”, dacă n-aș simți ajutorul rugăciunii Sfinților Lui, dacă n-ai fi tu, și voi care vă împotriviți “până la sânge păcatului” sau vă îndreptați cu atâta nădejde spre pocăință și împăcare cu Iubirea lui Dumnezeu, nu cred că aș rezista! Voi îmi scrieți că aveți nevoie de mine! Dacă ați ști câtă nevoie am eu de voi! Cât de mult mă ajută credința voastră, căutările voastre! Voi sunteți bucuria mea, nădejdea mea că nu veți fi înghițiți de mentalitatea acestei lumi îmbătate de căutarea și consumul plăcerii pătimașe, nădejdea mea că veți birui, că veți fi molecula aceea care nu vrea să înghețe, chiar dacă e în mijlocul unui ocean înghețat, cum spunea Părintele Rafail Noica undeva…

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!”

Te îmbrățișez cu recunoștință și-ți mulțumesc,

Siluana