De vorbă cu Maica Siluana (XXI)

Ziarul de Mureș a inaugurat o rubrică de dialog cu Maica Siluana, stareță la mănăstirea Jitianu și coordonator al Centrului de Formare și Consiliere “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Craiova. Grație unei experiențe de viață deosebite, Maica Siluana desfășoară o bogată activitate duhovnicească, cu un impact puternic mai ales în rândul tinerilor. Prin intermediul paginilor Ziarului, Maica răspunde întrebărilor cititorilor, trimise pe adresa http://www.sfintii-arhangheli.ro/maica-siluana-va-raspunde.php

Cu tot respectul aș vrea să vă pun o întrebare: este Dumnezeu pervers? Iar când spun pervers mă refer fără milă, fără grija aceea de care se tot pomenește pentru om. Nu am putut niciodată înțelege cum Dumnezeu, într-o zi mă va omorî atât pe mine cât și, mai grav, pe cei dragi mie.

Mă uit în jur și văd numai lucruri care se petrec în zadar. Priviți figura oamenilor, pe stradă, în autobuz, etc. Toți sunt frământați de griji, instincte, vise și iarăși instincte. Unii sunt fericiți, alții în ultimul stadiu de depresie.

Nu moartea este cea pe care nu o înțeleg, care este în final un lucru normal, ci ideea că orice om este doar o bucată de carne din care nu va mai rămâne absolut nimic într-o bună zi.

Oare de ce, de obicei, oamenii buni sunt cei care mor? Sau de ce mor copiii? Cum poate lăsa Dumnezeu ca un copil să moară? Eu lucrez cu copiii seropozitivi și sunt înconjurat de durere. De durerea lor care este, din păcate, o durere pură, fără de păcat.

De unde provine acest rău în lume?

Oare nu toți știm că ne îndreptăm spre… nimic?

De ce a lăsat Dumnezeu ca omul, fiul Lui creat după chipul și asemănarea Lui, să se dezumanizeze?

Dar dacă Dumnezeu este atotștiutor, El va ști care este destinul meu, ca individ, sau de destinul umanității. El va ști ce decizii voi lua în viață chiar dacă liberul arbitru “acționează”. El știe dinainte dacă eu mă voi mântui sau nu. Atunci… care-i treaba?

Care-i rostul nostru? De ce mai jucăm jocul acesta pervers numit “viață”?

Dragul meu frate necunoscut și totuși atât de cunoscut,

Îți citesc mesajul și mă trezesc undeva în trecut, undeva în tinerețea mea, când întrebările tale urlau în mine cu aceeași intensitate și durere. Îți ascult durerea și-mi vine să nu-ți răspund, să tac și să mă rog pentru tine pentru că știu din experiență că, în această fază a durerii, suntem surzi, că nu ne interesează de fapt răspunsul, ci doar refuzăm durerea și moartea! Și e un pas extrem de important pentru noi și viața noastră. Fără această durere nu ar fi posibilă nici o naștere în rostul Vieții după care tânjim și ne-am afunda cu toții, cu voluptate, în mocirla morții de vii…

Și totuși, voi încerca să-ți răspund. Cine știe?! Poate mă auzi. Acum, sau mai târziu. La urechile mele au ajuns mesajele Bucuriei după ani de nebunie și durere, deși le auzisem cumva…

Așa că voi lua fiecare componentă a întrebării și voi încerca să-ți răspund cu ajutorul Domnului:

1. Este Dumnezeu pervers?

Nu, atitudinea omului față de Dumnezeu este perversă.

2. Cum poate lăsa Dumnezeu ca un copil să moară?

Nu, omule, nu Dumnezeu lasă un copil să moară. Copii acestei lumi sunt omorâți chiar de ea, de lumea aceasta care L-a omorât pe Cel ce este Viața ei și a ales moartea! Lumea își ucide fără milă copiii și Domnul moare cu fiecare din ei și-i primește în brațele Sale iubitoare. O, dacă ai vedea ce nu vezi acum!

Nu Dumnezeu a lăsat moartea. Nu Dumnezeu ne ia viața, El ne-o dăruiește. Viața pe care am primit-o de la Dumnezeu este ca o apă curgătoare. Ea vine, curge mereu în noi din Izvorul ei. Dar dacă ne rupem de Izvor, apa vieții noastre devine mai întâi o băltoacă stătută și urât mirositoare și apoi seacă…

Oare, de ce ne supărăm noi pe Dumnezeu? Că nu Dumnezeu a rupt legătura cu omul, ci omul a rupt legătura cu Dumnezeu. Și acum face la fel. El, Izvorul, e Viu în Biserică și Viața Lui curge în toți cei care se duc la El. Pentru aceia nu mai există moarte, ci viață fără de moarte! Dar cine îi crede? Numai cei care verifică. Numai cei care se duc să vadă și să guste că bun este Dumnezeu. Nu se duc să iscodească, sau să ia “ceva putere” pentru a-și îmbunătății condițiile de viață moartă, ci să fie vii în Cel Viu.

Vrei să vii și să vezi? Te aștept cu drag. Nu-ți trebuie decât bunăvoință, hotărâre și respect pentru dorul și durerea inimii tale. Poate vei spune că ai fost și nu ai văzut nimic! Pe unde ai intrat? Pe ușa de lemn? Ei, după ce treci de ușa aceea, mai e o ușă, ușa ascultării de poruncile Vieții! Dumnezeu este “ascuns” în poruncile Lui pentru lucrarea cărora tot El ne dă putere. Așadar, prieten drag, dacă vrei să-L cunoști pe Domnul și să primești de la El răspuns la toate întrebările tale, mergi acolo unde este El, în Biserica Lui, și fă tot ce-ți cere El să faci. Altă cale nu există. El este Calea! Și numai în comuniune cu El intri în Viața după care tânjești. Și în comuniune cu El se intră făcând ce ne învață și ne cere El ca să fim vii și fericiți.

3. De unde provine acest rău în lume?

Din inima omului. Din inima mea și a ta. Din inima omului rănită de puterile întunericului, de îngerii căzuți înainte de facerea omului și de care trebuia să ne păzim ascultând de Dumnezeu, rămânând în comuniune cu El. Dar ei, îngerii căzuți, n-ar avea nici o putere asupra lumii dacă noi, cei făcuți să-i fim stăpâni, nu i-am da inima, mintea și puterile noastre prin care să lucreze răul și minciuna.

Soluția? Să ne lepădăm de cel rău și de sugestiile lui, să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Domnul. Unde? Acolo unde este El. Pe Golgota, în mormânt, în iad, în învierea Lui și în Împărăție, “de-a dreapta Tatălui”. E atât de simplu! Dar cine se îndură să lase toate ale sale care, cum profund spui, duc spre nimic, și să aleagă Viața? Cine se îndură să creadă în Cel ce ne spune: Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate se vor adăuga vouă? Și cine nu se îndură, pentru ce nu se îndură? Ce a ales inima lui?

4. Oare nu toți știm că ne îndreptăm spre… nimic?

Se vede că nu! Nu vrem să știm. Dacă am accepta să ne întrebăm și să știm, ne-am opri de durere și am cunoaște că Dumnezeu este Viața noastră și am intra în ea pe poarta cea strâmtă a lepădării de lumea aceasta și de plăcerile ei atât de iluzorii și ucigătoare. Dar noi preferăm să înghițim algocalmine și endorfine sintetice ca să nu știm, ca să nu aflăm, ca să atârnăm în continuare de voia noastră și nu de iubirea lui Dumnezeu care, credem noi, ne strică orice plăcere!

5. De ce a lăsat Dumnezeu ca omul, fiul Lui creat după chipul și asemănarea Lui, să se dezumanizeze?

Pentru că l-a făcut după chipul Său, liber! Aceasta este taina! Și e mare! E mare și vie și ea face ca în adâncul tău, în ascunsul tău în care nu vrei să intri ca să te întâlnești cu Tatăl Cel Ceresc, chipul Lui să strige la tine: vreau să fiu liber de tirania ta, să fiu stăpân pe impulsurile și instinctele mele și nu stăpânit de ele! Vreau Viață, nu plăcerea după care mă alergi fără milă!

Ce te împiedică, prieten drag, să auzi și să asculți această voce?

6. Dumnezeu știe dinainte dacă eu mă voi mântui sau nu. Atunci… care-i treaba? Care-i rostul nostru? De ce mai jucăm jocul acesta pervers numit “viață”?

Rostul nostru este să jucăm jocul Vieții și nu al parodiei pe care o numim viață. Jocul Vieții este să primim darul Vieții de la Cel ce este Viața. El, Domnul, știe ce vei face tu, dar nu te determină să faci ceea ce vei face. Ești liber! Ești liber să nu faci ce nu e bine și liber să te lepezi de ce ai făcut rău din neștiință sau din neputință! Ce te împiedică?

Rostul omului este să aleagă Viața și să se bucure de ea! Și cum această lume refuză Viața, cei ce vor să fie vii, trebuie să se lepede de viața perversă a lumii care L-a respins pe Domnul Vieții și să intre în Împărăția Lui, acum și aici, ca să fie vii, acum și aici și în veci! Îndrăznește și vino! Fii onest cu dorul inimii tale!

Cu respect pentru suferință și cu nădejdea întâlnirii în Bucuria Domnului,

Siluana