DESPRE SFINÅ¢ENIE ( IV )

Epistole de la Muntele Athos (VIII)

(Rãspunsurile lui Hristos cãtre cãrturarul fariseu Nicodim)

Ziarul de Mureș a lansat o punte de legãturã între credincioșii din țarã și monahii românii de la Muntele Athos. Paginile ziarului gãzduiesc, sãptãmânal, materiale realizate de pãrintele Alexandru, monah la chilia “Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, aflatã în zona Colciu. Pãrintele aduce vocea Sfântului Munte mai aproape de sufletele credincioșilor, care, la rândul lor, pot sprijini, dupã puteri, viața celor care se roagã pentru noi la Athos. În a opta sa “epistolã”, Pãrintele Alexandru reamintește unei lumi care pare sã fi ajuns la apogeul decadenței spirituale cã scopul existenței omului este dobândirea Duhului Sfânt.

Pentru a fi înțeleasã cât mai bine sfințenia, trebuie privitã prin înșiși sfinții, oameni care s-au ridicat din starea lor obișnuitã de existențã, treziți de un imbold puternic, la un alt nivel de viațã, ridicați de Darul Duhului Sfânt care adie și îi mângâie pe toți cei care ascultã și împlinesc Cuvântul, principiul suprem al vieții hristocentrice, al sfințeniei desãvârșite, înãlțãtoare.

Desigur, întruparea Fiului și prezența Lui în lumea Palestinei din jurul Iordanului, în urmã cu douã mii de ani, au fost evenimente de magnitudine unicã în istoria Universului, ce vor fi repetate la o proporție cosmicã la vremea Parusiei, când Slava Mântuitorului va cuprinde cerul și pãmântul. Prefiguratã pe Tabor înaintea jerfei pe Cruce, cunoscutã doar de apostolii Petru, Ioan și Iacob, orbiți de lumina strãlucirii dumnezeiești și cãzuți la pãmânt sub greutatea copleșitoare a frumuseții divine, așa cum se vede în icoanele ortodoxe ale Schimbãrii la Fațã, înfãțișarea frumuseților din înalturi este dãruitã acelora ce urmeazã Calea, dar este inaccesibilã altora, pentru cã:”Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcã faptele lor erau rele. Cã tot cel ce face rele urãște Lumina și nu vine la luminã, pentru ca sã nu i se vãdeascã faptele rele” (Ioan 3, 19-20).

Nașterea de sus

Cât de explicite sunt cuvintele Lui Hristos adresate unuia dintre demnitarii farisei ai Iudeilor, Nicodim, venit noaptea, pe ascuns, pentru a-și lãmuri cugetul încãrcat și împãrțit între cele vechi ale lumii iudaice și cele noi ale veșniciei mesianice, aduse de Fiul Tatãlui, nu dupã dorințele și așteptãrile sinedriului, ci cum fuseserã proorocite de profeții lui Israel. Distingem aici greutatea fariseilor de a se desprinde de relațiile și privilegiile lor sociale, pentru a-L urma pe Hristos, deși le era cunoscutã identitatea Lui Dumnezeiascã, dupã cum mãrturisește chiar Nicodim:”Rabi, știm cã de la Dumnezeu ai venit învãțãtor, fiindcã aceste minuni pe care le faci Tu, nimeni nu le poate face dacã Dumnezeu nu este cu el” (Ioan 3,2) Deși puterea dumnezeiascã era evidentã tuturor, iatã, cãrturarul vine pe furiș la Iisus, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplã și ce cale sã aleagã, știind prea bine cã sinedriul, din care și el fãcea parte, privea cu dușmãnie învãțãturile și prezența Lui Hristos. Acesta, în marea Lui bunãtate, îi dã rãspunsul lãmuritor:”Adevãr, adevãr îți spun: de nu se va naște cineva din apã și din Duh, nu va putea sã intre în Împãrãția lui Dumnezeu; ce este nãscut din trup, trup este; și ce este nãscut din Duh duh este. Nu te mira cã ți-am zis: Trebuie sã vã nașteți de sus “ (Ioan 3, 5-7)

Învãțãtorul neștiutor

Acest text fundamental pentru instituirea Botezului creștin ca Tainã a Bisericii, afirmã neîntrerupt necesitatea absolutã a primirii Duhului pentru mântuirea omului. Pentru cã Înaintemergãtorul Ioan începuse a boteza și mãrturisise despre “Acela este Cel ce boteazã cu Duh Sfânt. Și eu am vãzut ( Duhul pogorându-Se și rãmânând peste El) și am mãrturisit cã Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 33-34), se cuvenea ca și Nicodim sã fi știut cã Fiul urma sã trimitã de la Tatãl, Duhul. De aceea, la întrebarea “Cum pot sã fie acestea?”, Hristos îi spune:”Tu ești învãțãtorul lui Israel, și pe acestea nu le cunoști?” Dar simțindu-l pe cãrturar curat în dorința lui de a afla adevãrul, deosebindu-se de ceilalți farisei care Îl ispiteau cu întrebãri tâlcuite cu viclenie, Învãțãtorul continuã:”Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul sãu în lume ca sã judece lumea, ci pentru ca lumea sã se mântuiascã printr’Însul. Cel ce crede într’Însul nu este judecat, dar cel nu crede a și fost judecat, fiindcã nu a crezut în numele Celui Unul-Nãscut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3, 17-18).

Chipurile fariseismului modern

Recitind aceste comori ale înțelepciunii dumnezeiești, ne minunãm și ne bucurãm de darurile cerești lãsate nouã, nevrednicii viețuitori din aceste vremuri de mari și nãprasnice schimbãri sociale și culturale pe care nu toți suntem pregãtiți a le trece cu bine. Fariseismul s-a dezvoltat și s-a ramificat ca buruienile dupã ploaie în mulțime de înfãțișãri voalate sub denumiri noi ce încearcã sã disimuleze nedreptatea și minciuna; astfel, în occident, în lumea politicã și administrație se folosește sintagma double standard

(standard dublu), a cãrei semnificație este aplicarea neimparțialã a unei regului sau principiu; aceasta ar avea un echivalent aproximativ în românește, pentru unii mumã, pentru alții ciumã. În spatele acestei expresii se ascunde, ce altceva decât corupția, prin care dreptatea se aplicã, dupã caz, doar celor care oferã mai mult.

Încã multe alte cuvinte au apãrut în vocabularul omenirii spre a exprima fațetele fariseismului actual, cuvinte inexistente în scrierile apostolice, cum ar fi de pildã: perfidie, ipocrizie, formalism, rostite și auzite, fãrã a se mai percepe însã toatã greutatea lor moralã în vârtejul decãderii lumii, tot mai puțin conștientã de declinul ei ireversibil.

Întâlnirea cu Lumina

În chiar aceastã situație a profundei decadențe spirituale, Hristos ne aratã prin rãspunsul dat lui Nicodim geana de speranțã pe care o cãuta acela, așa cum și noi o dorim:”dar cel ce face adevãrul vine la Luminã, pentru ca faptele lui sã se arate cã întru

Dumnezeu sunt sãvârșite” ( Ioan 3, 21)

Sfințenie se dospește și crește în omul care își îmbunãtãțește viața, o curãțește și o înfrumuseșeazã continuu cu darurile bogate ale Luminii. Ceilalți se feresc de strãlucirile dumnezeirii în razele cãreia umbrele fariseismului nu se mai pot ascunde, ci ies la ivealã în toatã urâciunea lor fardatã cu iluziile avuțiilor și puterii. Deaceea, din adunarea sinedriului doar Nicodim a cutezat sã vinã noaptea, pe furiș, temându-se sã nu fie vãzut, pentru a afla ce cale sã aleagã. Grea povarã pentru el, dar nu imposibil de purtat, pentru cã, iatã, dupã ce a primit Cuvântul, îl aflãm pe Nicodim în mijlocul adunãrii arhiereilor și fariseilor ce se pregãteau sã-l prindã pe Iisus pentru a-L judeca; acolo aflându-se, în mijlocul lupilor ce se pregãteau sã prindã Mielul, le adreseazã o întrebare, în dorința de a-l ajuta pe Fiul Dumnezeului lui Israel:”Oare legea noastrã îl osândește pe om fãrã ca mai întâi sã-l asculte și sã cunoascã ce a fãcut?” Intervenția sa curajoasã a fost imediat sancționatã de sinedriu cu observația:” Nu cumva și tu ești din Galileea?” (Ioan 3, 52), în sensul apartenenței la doctrina lui Hristos, respinsã de demnitarii iudei.

Cine cautã, gãsește

Acest caz singular al fariseului a cãrui atitudine de apropiere sincerã de Învãțãtor, opusã sinedriului ce Îi pregãtea condamnarea, aratã peste milenii, infima proporție a cãrturarilor apți sã înțeleagã realitatea mesianicã îndelung așteptatã și doritã, neputința de a o primi în inimile lor împietrite de legãturile puternice ale slavei deșarte și bogãțiilor de care nu se mai sãturau, nici atunci și nici acum.

Deși vocea din sinedriu a lui Nicodim nu a avut vreo influențã asupra adunãrii, intenția lui de a înțelege sensul demersurilor istorice ce se petreceau la intervenția directã a Creatorului în creația sa, îl plaseazã pe o poziție privilegiatã pe calea mântuirii sale. Din dorința lui sincerã de a afla adevãrul, s-a apropiat de Hristos și din scurtul dialog avut cu Dumnezeu a rãsãrit o scânteie ce i-a schimbat ființa, i-a dat curajul sã încerce a apãra adevãrul în fața arhiereilor, apoi, pe ascuns, sã fie aproape de Mântuitor pânã la sfârșitul patimilor Sale.

Îl aflãm alãturi de Iosif din Arimateea, alt ucenic într’ascuns a lui Iisus, care rugase pe Pilat sã-i îngãduie a lua trupul de pe cruce și a-l îngropa dupã datinile evreilor. Atunci fariseul cãrturar, adusese “ca la o sutã de litri de amestec de smirnã și aloe”. Apoi ei, Iosif și Nicodim, “ au luat trupul lui Iisus și l-au înfãșurat în giulgiu cu miresme, așa cum este obieciul de îngropare la Iudei” (Ioan 19, 39-40)

Acel giulgiu cu miresme, adus de Nicodim odatã cu mirurile de îmbãlsãmare, pãstreazã pânã astãzi imaginea trupului și a chipului Dumnezeului flagelat și rãstignit. Aflat la Torino, este expus periodic publicului, iar dupã ce a fost analizat de laboratoarele N.A.S.A. s-a dovedit a purta petele de sânge, scurs din rãnile Fiului Lui Dumnezeu, dovada palpabilã a Adevãrului Veșnic, cãutat și de nrecredinciosul Toma și de fariseul Nicodim, precum și de mulții, prea mulții fii risipitori ai darurilor dumnezeiești, pe care Bunul și Milostivul Tatã Ceresc îi așteaptã cu brațele deschise sã se întoarcã ACASÃ.

de Alexandru Mihaileni

(intertitlurile aparțin redacției)

Chilia unde viețuiește pãrintele Alexandru are o vechime de peste 100 de ani. Aici este nevoie de ample lucrãri de reparații, iar acestea pot fi realizate doar prin bunãvoința credincioșilor care trimit pomelnice la chilie, însoțite, la libera alegere, de anumite sume de bani. Ziarul de Mureș vine în întâmpinarea celor care vor sã susținã lucrãrile de reconstrucție de la chilia Nașterea Sfântului Ioan Botezãtorul și a deschis mai multe conturi în care credincioșii cu dare de mânã pot depune sume de bani. Pomelnicele vor fi preluate de redactorii ZIARULUI și vor fi trimise, împreunã cu banii, la Sfântul Munte, unde este mare nevoie de ei. Dumnezeu sã vã binecuvânteze! Donațiile pot fi fãcute în conturile deschise la BRD, sucursala Târgu-Mureș.