Detasamente maghiare de partizani în Transilvania

Armament, munitie si alimente depozitate în locuri bine conspirate. Fonduri banesti din diverse surse interne si externe bine plasate. Instruirea membrilor pentru actiuni teroriste, pregatirea de atentate asupra unor personalitati si obiective, minarea unor lucrari de arta, etc. Toate cele de mai sus erau indicate ca fiind modalitatile de actiune ale detasamentelor de partizani maghiare constituite în Transilvania, împotriva autoritatilor statului român în curs de instalare în aceasta provincie. Ordinul cu referire la aspectele sesizate anterior, având caracter strict secret, a fost difuzat la nivelul tuturor unitatilor si subunitatilor cu atributiuni pe linie de ordine si siguranta nationala, inclusiv în zona Muresului.

Jocuri diplomatice de culise   
În perioada 29 iulie – 15 octombrie 1946, a avut loc Conferinta de Pace de la Paris, care a fost urmata apoi de semnarea Tratatului de Pace, pe data de 10 februarie 1947, între Aliati si statele Axei, ca urmare a încheierii celui de-al doilea razboi mondial. Aliatii –  SUA, Franta, Uniunea Sovietica, Polonia, Grecia, Iugoslavia si Cehoslovacia – si aliatii Axei, precum Italia, România, Ungaria, Bulgaria, si Finlanda. Prin tratatele semnate, Italia, România, Ungaria, Bulgaria si Finlanda si-au asumat responsabilitati ca state suverane în relatiile internationale, desi, în fapt situatia reala era cu totul alta. În tratate au fost incluse o serie de clauze care defineau despagubirile de razboi, drepturile minoritatilor si ajustarile teritoriale convenite între Marile Puteri. Astfel, semnatarii se obligau sa „asigure tuturor persoanelor de sub jurisdictia sa indiferent de rasa, sex, limba sau religie, drepturile umane si libertatile fundamentale, inclusiv libertatea de expresie, a presei, a religiilor, a opiniei politice si a întâlnirilor publice”. În acelasi timp, fiecare guvern se obliga sa împiedice renasterea fascismului sau a oricarei organizatii “politice, militare sau semi-militare, al caror scop ar fi acela de a împiedica accesul la drepturile democratice.” Cu toate acestea, în  Ungaria exista o stare de instabilitate creata de razboi, fapt care, printre altele, alimenta si atitudinile revansarde si revizioniste din partea unei bune parti din clasa politica maghiara, din cadrul armatei si a serviciilor speciale maghiare, care refuzau sa accepte ca situatia politica externa nu era câtusi de favorabila Ungariei. Serviciile speciale românesti, desi decapitate la cel mai înalt nivel de analiza, sinteza si decizie de catre „ciuma rosie†în curs de a se instala în România, erau bine informate cu ceea ce se întâmpla în Ungaria, precum si cu actiunile preconizate de acest stat. Drept urmare, aceste servicii au elaborat o nota-raport cu un caracter deosebit care indica printre altele si constituirea unor detasamente maghiare de partizani în Transilvania, nota care a fost difuzata la toate unitatile din tara cu atributii pe linie de ordine si siguranta nationala.

Elemente din Ardeal, refugiate în Ungaria…
Cu adresa nr. 2479 – S din 7 august 1947, era difuzata la nivelul tuturor unitatilor cu atributiuni de mentinere a ordinii si sigurantei nationale, o nota cu caracter strict secret, în care se arata faptul ca respectivele detasamente de partizani „urmau a fi constituite mai ales în zona secuiasca.†Nota mai indica si faptul ca informatiile fusesera obtinute în buna parte din ancheta grupului terorist P-12, „recent judecat de Tribunalul militar Cluj.†Era vorba despre un numeros grup terorist judecat la Cluj, si ai carui membri au suferit condamnari grele, inclusiv la moarte, dar care ulterior au fost comutate în condamnare pe viata. În nota se mai mentiona faptul ca „unitatile maghiare de frontiera au un serviciu propriu de informatii cu sediul la Budapesta, str. Veres Palne, nr. 2, condus de maiorul de Stat Major, Korody. Din acest serviciu mai fac parte cpt. Jacsko din trupele motorizate, un anume Goncz Arpad, un oarecare Szilagyi, precum si un maior Szaboâ€. Misiunea acestui serviciu era „de a constitui echipe de partizani unguri, care sa fie trimise în regiunile din Ardeal si mai ales în Secuime, având misiuni bine determinate.†Nota cuprindea si o alta informatie importanta potrivit careia, în componenta respectivelor detasamente de partizani intrau „elemente din Ardeal, refugiate în Ungaria si înrolate în armata maghiara, elemente care erau cautate de observatori, care si ei, în mare parte, erau din Ardeal.â€

Agentii mureseni, parte a unor actiuni antiromânesti de anvergura
Spre exemplu, o parte din ofiterii serviciului de informatii al Batalionului 14 Vânatori de Frontiera din Ungaria (unitate de granita), precum lt. Sebestyen Adalbert, lt. Fekete si plt. Molnar, erau originari din Cluj si cunosteau foarte bine limba româna. Lt. Sebestyen Adalbert era indicat ca fiind recrutorul membrilor de rând pentru respectivele detasamente de partizani. El era ajutat – indica aceeasi nota a Sigurantei muresene – de bihoreanul Csurko Gaspar, de Kovacs Adalbert, Glodeanu Nicolae si Tar Iosif, ultimii doi fiind mureseni si, dupa câte se pare, dupa nume, chiar români, probabil renegati. Se mai indica si faptul ca „acest serviciu de informatii aflat în legatura directa cu echipele de partizani maghiari constituite în Transilvania, este în legatura si cu baronul Aczel Ede, a carui activitate a fost bine stabilita anterior.†O alta nota-raport, cea cu numarul 77 din 30 octombrie 1947, indica un fapt daca nu bizar, cel putin curios. „Multi cetateni români de etnie maghiara, se arata în cuprinsul notei, au plecat în Ungaria, renuntând la cetatenia româna, apoi cu pasaport maghiar reveneau în România.†În ce scop? Nota nu indica, dar este foarte probabil ca ei încercau astfel sa-si faca „pierduta†adevarata identitate si trecutul lor, întrucât daca ar fi fost arestati, acestea ar fi atârnat greu în condamnarea lor.