Dialectica trasului de urechi

Dupa cum era si normal (spun unii!), datorita evolutiei cu care ne batem sistematic în piept, ceea ce-a fost bine ieri, azi e nelalocul lui. Ce-a fost modern o data, devine desuet. Ce-a fost de bon-ton ramâne, în cel mai bun caz, în cosul cu amintiri. Printre masurile care au fost o data expres apreciate, iar acum au ajuns hulite în direct se afla si corectia fizica aplicata tâncilor ce sunt vajnici urmasi ai domnului Goe, cu privire la care nicio alta metoda n-a tinut. Ori n-a dat rezultate. Vreme îndelungata s-a afirmat cum ca “bataia-i rupta din Rai” (dar, nicidecum una fizica!) si ca, vezi Doamne, acolo “unde da mama si tata, creste” tot ce poate creste. Desigur, în sensul voit pozitiv al cuvântului. Actualmente, parintii nu mai trebuie sa-si propuna a risca vreun gest nesabuit, gen aplicarea unei palmute peste fundul dolofan al progeniturii obraznice, daca nu vor sa fie înhatati de organele de protectie a minorului, precum si de alte organe cu atributii în materie de liniste si pace. În aceste conditii, nu ne mai ramâne decât sa ostoim obraznicaturile cu vorbe dulci, cu expresii mieroase, cu rugaminti fierbinti. Si sa asteptam a vedea daca prind sau daca ne trezim cu vreun cap în gura. Chiar daca frazele de mai sus sunt usor exagerate, chiar daca nu sunt de acord cu ceea ce înseamna violenta fata de copiii nostri, nu pot fi de acord nici cu fenomenul isteriei juvenile (cu aferentele aruncari pe podele) si al rasfatului gretos, tot mai prezent în jurul nostru.

Se pare ca exista, înca, spre norocul nostru, institutii care nu pregeta sa practice necesarele corectii, inclusiv trasul de urechi (chiar daca nu în sensul fizic al expresiei) atunci când observa ca s-ar sarit calul (cu ham cu tot). Un astfel de exemplu nu a fost oferit, din pacate, de autoritatile interne (care, cum veti observa, au încurajat rasfatul ilegal), ci de Curtea de la Strasbourg, într-o hotarâre calda înca, pronuntata la 26 aprilie a.c. În cauza Popescu contra României (înregistrata la Curtea Europeana în anul 2001) s-a pus, cu prioritate, problema interceptarilor telefonice fara de lege, practicate la noi. Desigur, în numele sigurantei nationale, adica al binelui general. Desi amanuntele juridice (si mai putin juridice) ale spetei sunt cât se poate de interesante, nu le vom expune aici. Esenta problemei, cu largi efecte vatamatoare asupra vietii private a cetateanului român, comporta mai multe concluzii. Curtea a gasit, în unanimitate, ca a fost încalcat articolul 8 din Conventie pentru ca respectivele “ascultari” au fost efectuate în lipsa unei legi care sa ofere garantii suficiente contra arbitrarului, mai ales în contextul supravegherii secrete a unui om din partea unui serviciu de informatii. Asadar, fata de scopul pentru care o tot dam cu Conventia în sus si-n jos, si anume respectarea unor drepturi esentiale, individul nu poate fi lasat frunza-n vânt, la discretia autoritatilor. Pe de alta parte, Curtea a spus-o raspicat, în ce ne priveste, ca o masura atât de grava cum este cea a interceptarilor convorbirilor nu poate fi lasata la discretia procurorului. Deci, pentru ca în cauza la care ne referim o astfel de masura a fost pusa în practica prin ordonanta unui procuror, ea este nelegala, neeuropeana, contra Conventiei. Va sa zica, fara efecte într-o anume cauza sau cu privire la un anume individ. Pentru ca astfel de înregistrari, facute aproape la botul calului, cu procurorul semnând dintr-un dos de palma, nu au putut fi supuse unui control judecatoresc adevarat, nici înainte si nici dupa luarea lor. Curtea subliniaza ca orice astfel de masura trebuia sa poata fi discutata în instanta, pe baza întregii documentatii depuse la organul care a gasit de cuviinta sa o ia. De asemenea, intrarea cu bocancii în viata privata este inacceptabila si pentru ca, asa cum se subliniaza în hotarârea instantei de la Strasbourg, au fost prezentate înregistrari cu pasaje trunchiate, fragmentate, pasaje de convorbiri scoase (cu alte cuvinte, prefacute si contrafacute), iar singura autoritate care putea confirma integritatea si veridicitatea acestor înregistrari era tocmai serviciul care le realizase. Adicatelea, faza cu centrarea, golul si fluierul în mâna aceleiasi persoane. În prezent situatia pare a se fi dres, cel putin pe hârtie, o data cu modificarea Codului si cu darea masurilor de interceptare, respectiv înregistrare (audio si video) în mâna judecatorului. Iar Curtea atrage atentia ca nicio lege de siguranta nationala, fie ea cât de speciala, nu poate sa prevaleze fata de principiile Conventiei la care a facut referire în cauza Popescu.

Toate bune si frumoase. Desigur ca o astfel de opinie transanta a instantei europene (Curtea noastra Constitutionala zisese, una peste alta, cum ca nu-i nici un bai cu astfel de ascultari când acelasi Popescu o sesizase, anterior trimiterii cererii la Strasbourg) nu duce la stoparea automata a ascultarilor ilegale. Numai ca acestea pot fi folosite doar pentru satisfacerea urechilor ascultatorilor, neputând fi utilizate, nicidecum, în instanta sau oriunde altundeva. În caz contrar, legea e legea, si înclin sa cred, totusi, ca bataia (nu cu bâta) este, totusi, rupta direct din Rai.