“Siberia” României

Există în Maramureș un colț de natură atât de sălbatic, încât turiștii elvețieni l-au numit “Siberia României”. Este vorba de Valea Vaserului, cu plecare dinVișeu de Sus, având ca punct terminus halta Comanu, aflată sub creasta Munților Maramureșului(vârful Comanu), despărțitori de Ucraina vecină.

8 De la Târgu Mureș până la Vișeu de Sus sunt în jur de 200 km. Numele vechi al Vișeului este “Între Ape”, pentru că localitatea s-a dezvoltat la confluența râului Vaser cu Vișeul, râul cu cel mai mare debit din Maramureș. Vechea denumire a Vaserului este, de fapt, “Râul Mare”, actualul nume fiind dat doar la sfârșitul secolului XVIII de către coloniștii zipseri.

Specificul Vișeului de Sus este dat de frumusețea peisajului înconjurător, de costumul popular moroșenesc purtat până nu demult în toată splendoarea lui doar la evenimente foarte mari (nunți, botezuri, Paști sau Crăciun) și, bineînțeles, valea Vaserului. La toate acestea se adaugă diversitatea multiculturală a orășelului, unde pe lângă românii majoritari mai trăiesc ucrainieni, foarte puțini zipseri și vreo 2-3 evrei dintr-o comunitate care în perioada interbelică forma jumătate din numărul locuitorilor Vișeului.

Zipserii

Zipserii (se pronunță “țipțeri” de către români) sunt coloniști germani aduși la sfârșitul sec. XVIII, ca muncitori forestieri, de către administrația habsburgică. Originari din orașul “ Zips” din Boemia (de unde și numele locuitorilor), etnicii germani au fost colonizați la Vișeu de Sus, Borșa și în Bucovina. În Vișeu de Sus au fost colonizați la confluența Vaserului (denumire dată de ei râului) cu râul Vișeu. Aici și-au ridicat un cartier, numit de români “Å¢ipțerai”. Ca element etnografic, sunt specifice țipțerilor casele din bârne masive de lemn, construite una după alta doar pe un singur rând, fără vecini față în față. Acest tip de construcție tradițională țipțerească nu mai există în ziua de azi, mai ales că aproape toți țipțerii sunt plecați în Germania, comunitatea fiind practic dispărută.

Vaserul

Elementul de autenticitate al văii este calea de acces, care se face doar pe o cale ferată îngustă, cu garnituri de tren trase de locomotive cu aburi. Lungimea căii ferate este de peste 60 km, paralel cu râul, fără șosea însoțitoare sau alte localități, într-o sălbăticie aproape totală, cu păduri imense de conifere și stânci izolate, singurele elemente de civilizație fiind cantoanele silvice de pe traseu și muncitorii forestieri, care străbat zona cu trenul sau cu drezina.

Trenul este accesibil turiștilor, are un caracter mixt (adică la aceeași garnitură se leagă vagoane deschise pentru turiști, ca și vagoane de transport material lemnos) și pleacă în fiecare zi (exceptând duminica) din halta Întreprinderii Forestiere din Vișeu. Costul unui bilet dus-întors este de 350 RON. De obicei se urcă doar până la stația Făina, de aici până la Comanu, stația finală, distanța fiind de aproximativ 20 km. La Făina și la Comanu sunt posturi ale Poliției de Frontieră, accesul în creastă fiind strict supravegheat. Pentru a urca pe frontieră este necesară o aprobare scrisă care se poate obține de la sediul Secției de Poliție de Frontieră Vișeu sau de la sediul general de la Sighetul Marmației. Trebuie specificat că turistul trebuie

să-și cumpere toate cele necesare excursiei din oraș, pe traseu neexistând magazine.

Legendele Văii

Prima stație de pe traseul mocăniței este Valea Scradii, o zonă locuită, cu case de lemn înșiruite pe vale sau răspândite pe culmi. Aici a fost construită, de curând, o mănăstire, cu o biserică de lemn, specifică Maramureșului. Oamenii spun că pe vremuri aici a fost un schit, al cărui altar a fost profanat, iar pustnicul a hotărât după asta să dărâme schitul și să plece într-un alt loc.

În zonă circulă legende legate de comori fabuloase, îngropate prin peșteri. Dumitru Martiniuc povestește cum a aflat de la un bătrân de un loc stâncos, în peretele căruia, la înălțime, cineva ar fi ascuns niște brățări de aur, descoperite în albia râului. Fundul văii, pe frontieră, este străjuit de “Pietrele Baltagului” și se vorbește de un uriaș care a despicat stânca doar dintr-o lovitură de baltag.

Sunt multe povestiri legate de Primul Război Mondial. În zonă au avut loc lupte crâncene între ruși și austro-ungari, ca parte a frontului galițian. La Făina se poate vedea o bisericuță mică de lemn, construită în sălbăticie de către militarii austrieci, în amintirea soldaților uciși pe Vaser. La Miraj a existat, până la inundațiile din 1970, un cimitir austro-ungar, cu cruci mici de lemn, coifuri germane, prinse la capătul crucilor, și doi îngeri sculptați din piatră la intrare. După război, imagini cu acest cimitir au circulat în Austria sub formă de carte poștală. Cimitire de acest fel au existat și la Făina, și mai pot fi văzute și în alte locuri. Au existat spitale de campanie săpate în stâncă, sub formă de tunel, în care se poate intra și acum.

“Piatra Soldatului Grad” este o stâncă pe care un soldat întârziat în permisie a fost nevoit să facă o cățărare și o coborâre, la ordinul comandantului, ca variantă a plutonului de execuție. Omul a scăpat cu viață, iar generalul de vânători de munte Leonard Mociulschi l-a iertat.

Trasee

Zona de frontieră nu prezintă trasee marcate. Singurul traseu marcat este cel Bandă Roșie care urcă din halta Bardău pe vârful Pietrosu Bardăului (1852m), un traseu foarte nou, marcat în acest an. Traseul urcă la început un drum forestier, pe un afluent al Vaserului. Curând, calea se bifurcă și se alege drumul spre stânga. Urmează o zonă cu pădure masivă, punctată pe alocuri de pereți de stâncă, după care se iese pe pajiștea alpină care oferă o imagine de ansamblu a vârfului. Se urcă apoi un pisc intermediar, iar printr-un urcuș accentuat se atinge vârful principal. Până aici facem 4-5 ore.

Din vârf putem alege calea care coboară în partea cealaltă (spre N-V), spre satul Poienile de sub Munte, un traseu de 4 h, pe același marcaj Bandă Roșie, proaspăt aplicat, însă cu porțiuni lungi de lipsă a marcajului. Orientarea nu pune probleme pe vreme bună și vizibilitate clară. Din centrul satului Poieni (o localitate foarte răsfirată) pleacă zilnic (exceptând duminica) curse de maxi-taxi sau autobuz spre Vișeu de Sus sau la halta de tren Leordina (legături spre Cluj sau București; opresc și trenurile accelerat).

Zona este nealterată, curată, puțin umblată, cu un peisaj excepțional spre vârfurile Farcău și Pop Ivan din Munții Maramureșului, Pietrosul Rodnei, munții Å¢ibleș sau Carpații din Ucraina: munții Cerna Hora cu vârful Hovârla.

Narcis MARTINIUC