Din dragoste

Lemnul și lâna au prins viață în mâinile lor pricepute, pentru că Dăniluc și Rafila au iubit de mici aceste meșteșuguri populare: războaie de țesut, vârșe, covoare și cindeie. Le-au făcut în familie, ca nimeni alții, cu multă dragoste. Moștenire lăsată nepoților și strănepoților.

“Numa’ ieri am făcut, pe lângă grija de strănepot, o coada la o secure, la un târnăcop și la o greblă”. Cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat Dănilă Gingean, zis Dăniluc, în dimineața în care pașii ni s-au oprit în dreptul gospodăriei lui din Rușii Munți. Meșterul lemnar și soția sa, Rafila Gingean, o femeie pricepută la cusut și țesut, vor să ne arate și să ne spună cât mai multe lucruri despre pasiunile lor de o viață și despre satisfacțiile pe care lucrul, munca efectivă, le poate aduce.

Meșter, de la 18 la 81 de ani

La vârsta de 12 ani Dăniluc a descoperit că atunci când pune mâna pe brișcă și scobește lemnul, timpul trece pe nesimțite și din joaca lui răsar obiecte și lucruri folositoare în gospodărie. În 26 martie 1943, pe când avea 18 ani, a venit în Rușii Munți pentru 21 de zile, la un frate al tatălui său. Dar “uite că de la 18 la 81de ani am rămas aici, în aceeași casă. M-am însurat, am avut șase fete, care mi-au adus numai bucurie, mi-am crescut nepoții iar acum strănepoții. Și între timp lucrez cu lemnu’, că tare îmi place ”, ne spune Dănilă Gingean. A lucrat cu mâinile lui doar pentru familie 5 războaie de țesut, nu mai știe câte altele pentru femeile din împrejurimi, alte războaie pentru covoare dintr-o bucată, furci, greble, coșărci, scaune, mese, juguri pentru vite, și câte și mai câte. Fiecare lucru pe care l-a făcut i-a fost drag și s-a mândrit cu el. Acum, ultimul lucru mai migălos pe care l-a făcut este o vârșă din nuiele și ne-o arată, ca să vedem ce înseamnă să știi ce faci: “Fiecare vârșă trebuie să fie făcută după o măsură. Asta e bună pentru prins peștii mai mărișori din Mureș. În ultimul timp, oamenii din sat s-au întors la pescuitul cu vârșa pentru că așa peștii care nu le trebuie pot fi eliberați”.

Dănilă Gingean are și un “mihei”, un atelier cu un banc de lucru, unde se regăsesc toate sculele necesare tâmplăriei: rindele, menghină, geluitoare, dalte de toate dimensiunile, ciocane, cuțite, fierăstraie, cosoare și briști. La 81 de ani, în fiecare zi lucrează în lemn pentru el sau pentru vecini, deoarece tot mereu apare câte ceva de făcut. Dar orice ar face, vrea să o aibă în apropiere pe Rafila: “Tu fată, unde ești, ce faci, hai șăzi lângă mine. Toată ziua așa mă strigă” ne spune, zâmbind, cea care de peste 50 de ani îi stă alături.

Flori pentru flori

Timp de șase ani, în cel de-al doile arăzboi mondial, tatăl ei a luptat pe două fronturi, iar copilăria ei a fost brusc întreruptă. “De mic copil am știut să lucru la pădure la

lemne, și la plug, și la tot ce trebuia făcut prin gospodărie și în casă”, își amintește Rafila cu tristețe în glas. Dar după munca istovitiare de peste zi, urma plăcerea cusutului și a țesutului, meșteșug pe care l-a iubit de la bun început. Nu își permitea să greșească nici măcar un fir, pentru că mama ei o punea să strice tot și să coasă înapoi cu aceeași ață, pentru a nu strica modelul. Atunci când s-a măritat cu Dăniluc, știa să coasă și să țeasă orice. “Dăniluc mi-a făcut războaiele și eu am țesut. Niciodată nu am avut nevoie de modele și de culori dinainte stabilite. Eu am fost cea care a schimbat trandafirii cu lalelele. Totul din imaginația mea.

Acum toată lumea le țese dar nimeni nu mai știe cine le-a inventat. Când vedeam că se naște o nouă floare, eram fericită”, ne spune Rafila.

Toate florile pe care și le-a imaginat au prins viață, pentru a se alcătui în zestrea celorlalte flori ale vieții ei, cele șase fiice, care meritau tot ce este mai bun. De aceea, lâna era prelucrată și vopsită lângă Brașov, singurul loc din țară

unde, după prelucrare, lâna devenea moale și pufoasă.

A țesut în stative fețe de masă în cinci ițe, cindeie, păretare,draperii. Cu războiul a țesut covoare, țoale cu și fără bucle, covoare de pat și pentru podele. A cusut de mână fețe de masă, șervețele și draperii cu tăietură. și nenumărate cămășuțe de borangic cusute pe fir. “Mergeam la servici, lucram acasă, pe câmp, mă ocupam de familie, iar nopțile am șesut și am cusut. Dintr-o dată se făcea dimineață, dar nu simțeam oboseala, pentru că țesutul și cusutul mă relaxau. Am crescut șase fete, 15 nepoți și cinci strănepoți.

Mă gândesc să pun din nou războiul de șesut în casă, să le fac și lor cindeie și covoare, să aibe fiecare câte ceva făcut de mâna bunicii sau a străbunicii”, ne spune Rafila. În tot acest timp în care am stat de vorbă cu ea, scotea de prin dulapuri și sertare țesăturile și cusăturile despre care ne vorbea. Culoare, puritate, frumusețe, imposibil de realizat fără dăruire totală. Nu mai era vorba doar de artă populară sau de meșteșug popular. Rafila Gingean a juns, la fel ca soțul ei, la creația pură, care poate izvorî doar din dragoste.

Eugenia KISS

eugenia@ziaruldemures.ro